Sari direct la conținut

Cum răspunde șeful Consiliului Județean Iași acuzațiilor că a „mutilat” bojdeuca lui Creangă / Mesaj „cât se poate de clar”: Am făcut tot ce se putea face

HotNews.ro
Costel Alexe, Foto: Agerpres
Costel Alexe, Foto: Agerpres

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a declarat, luni, că bojdeuca din Ţicău, aşa cum este cunoscută casa în care a locuit pentru o perioadă Ion Creangă, va fi redeschisă publicului în 15 decembrie. Alexe s-a apărat în fața acuzațiilor că bojdeuca a fost „mutilată” după ce a fost restaurată, susținând că au fost respectate toate etapele din proiectul prevăzut, care a beneficiat de finanţare europeană.

Costel Alexe a spus că bojdeuca lui Creangă este „cel mai vizitat muzeu” din Iași, iar lucrările de renovare au fost făcute „cu mijloace adecvate, care au scopul de a stopa procesul de deteriorare şi de a păstra semnificaţia culturală a primului muzeu literar din Romania”.

„Un proiect asumat și implementat”

  • „Restaurarea Bojdeucii este un proiect asumat şi implementat.
  • Vreau să spunem un lucru cât se poate de clar opiniei publice, tuturor locuitorilor şi românilor: Consiliul Judeţean Iaşi a făcut tot ce putea să facă, având în vedere implementarea acestui proiect.
  • Consiliul Judeţean a accesat fonduri europene, fiind fonduri europene CJ Iaşi a ţinut mereu legătura cu ADR Nord Est. Consiliul Judeţean Iaşi împreună cu finanţatorul s-a asigurat că toate etapele din cadrul proiectului au fost respectate”, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, CJ a obţinut proiectul transfrontalier derulat în cadrul Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014-2020 şi finanţat prin ENI CBC, lucrările fiind executate de şi sub „îndrumarea specialiştilor din diferite alte instituţii”:

  • „Consiliul Judeţean Iaşi nu putea, şi nici nu era firesc, să se implice în tot ceea ce înseamnă prevedere a Ministerului Culturii, Direcţiei Judeţene de Cultură Iaşi, Inspectorat de Stat în Construcţii, specialişti care au lucrat la acest proiect important pentru comunitatea noastră.
  • Constructorul, IASICON, este unul dintre cei mai importanţi constructori din ţară atunci când vine vorba de restaurarea patrimoniului cultural al României”.

Cât au costat lucrările de restaurare a bojdeucii lui Creangă. „O facem cu simţ de răspundere”

Alexe a spus că valoarea totală a proiectului restaurării ansamblului muzeal a fost de 3 milioane de lei:

  • „Întreg proiectul a constat în restaurarea Bojdeucii lui Creangă, care a costat 700.000 de lei, curtea (reamenajarea curţii şi consolidarea versanţilor – n.red.) a însemnat 1,3 milioane de lei. Muzeul din stânga Bojdeucii a fost şi el restaurat, costurile acoperind diferenţa de 3 milioane de lei.
  • Atunci când vine vorba de restaurarea patrimoniului cultural din judeţul nostru o facem cu simţ de răspundere, tocmai să nu alterăm nimic din ceea ce practic a dat viaţă acestor zone”, a declarat preşedintele CJ Iaşi.

Ultimul proces de restaurare a bojdeucii a început în ianuarie 2022

Construită înainte de 1850 pe strada Ţicăului nr 4, acum Simion Bărnuţiu nr 4, bojdeuca, o casă mică cu pridvor şi două camere, a fost închiriată de Ion Creangă în perioada 1872 – 1879. Pe parcursul a jumătate din anul 1876, aici a locuit şi un foarte bun prieten al marelui prozator, poetul naţional Mihai Eminescu.

În anul 1918, Bojdeuca a fost transformată în primul muzeu literar din ţară. Ea a trecut prin mai multe procese de reparare, la începutul secolului XX, în 1942 şi 1985, în urma cărora şi-a pierdut din aspectul original. Ultimul proces de restaurare a început în ianuarie 2022.

  • „Iniţial, structura de rezistenţă a construcţiei era alcătuită din pereţi de vălătuci, stâlpii pridvorului şi planşeu cu grinzi de lemn, având acoperişul în şarpantă, cu învelitoare din siţă. În cadrul intervenţiilor din anul 1984 de consolidare, necesare în urma seismului din 4 martie 1977, au fost înlocuite elementele structurale din lemn (furci) cu elemente de confinare verticale şi orizontale din beton armat. Planşeul peste parter are grinzi din lemn şi termosistem de argilă armată cu fibre vegetale”, menţiona, la sfârşitul săptămânii trecute, Consiliul Judeţean Iaşi, prin intermediul unui comunicat de presă citat de Agerpres.

Aceeaşi sursă preciza că soluţiile arhitecturale şi tehnice alese pentru reabilitarea bojdeucii scriitorului Ion Creangă au urmărit consolidarea clădirii „în concordanţă cu principiile de intervenţie asupra monumentelor istorice; desfacerea şarpantei existente din lemn şi refacerea acesteia integral; refacerea învelitorii tip şindrilă din lemn, precum şi a sistemului de preluare şi evacuare a apelor pluviale; bordarea golurilor de uşi şi ferestre existente; deoarece fundaţiile existente sunt dispuse la cota -0,70m faţă de CTA au fost realizate subzidiri din beton armat pentru fundaţiile exterioare, până la cota -1,50m, pentru atingerea cotei de fundare recomandate în studiul geotehnic; protejarea elementelor din beton armat prin execuţia de hidroizolaţii verticale cu emulsie bituminoasă realizate sub cota terenului amenajat; refacerea sistematizării verticale perimetrale clădirii; refacerea zonelor fisurate prin injectări cu mortar de var-nisip; refacerea tencuielilor şi a finisajelor”.

  • „Lucrările de execuţie au demarat cu desfacerea duşumelilor de lemn pentru a începe procesul de consolidare a fundaţiilor. Executantul a realizat o Expertiză Biologică, care a recomandat înlocuirea în totalitate a duşumelelor şi nu desfacere cu recuperare şi restaurare, aşa cum a fost prevăzut în proiect. În baza Expertizei Biologice, a fost emisă o dispoziţie de şantier în vederea înlocuirii. La pereţii interiori şi exteriori s-au realizat lucrări de refacere a tencuielilor şi injectare a crăpăturilor cu mortar de var-nisip.
  • Tencuielile s-au refăcut şi în zonele în care s-a intervenit din punct de vedere structural. Au fost executate tencuieli pe bază de var pastă-nisip, lucrate cu mănuşa.
  • A fost refăcută învelitoarea de tip şiţă din lemn, incluzându-se într-un sistem cu astereală dublă, o membrană performantă de hidroizolare. Tot materialul lemnos al şarpantei a fost tratat ignifug şi antiseptic. Jgeabul este din lemn rotund, scobit concav, căptuşit la interior cu plumb 2 mm grosime. Soclul perimetral este protejat prin execuţia de hidroizolaţii verticale exterioare realizate sub cota terenului amenajat. Trotuarele şi sistematizarea verticală perimetrală clădirii au fost refăcute în totaliate. Zidăria aparentă a fundaţiilor din piatră a fost curăţată şi rostuită cu mortare hidrofobe”, se menţiona în comunicatul de presă.

De asemenea, s-au executat lucrări de recondiţionare a elementelor decorative din lemn. Grinzile existente, precum şi planşeul, au fost decapate, reparate şi rebăiţuite.

  • „Tâmplăria cerdacului închis a fost înlocuită cu o tâmplărie simplă din lemn de stejar, cu geam simplu cu sticlă artizanală.
  • Parapetul cerdacului închis a fost şi el înlocuit cu unul dublu din lemn de stejar, cu vată bazaltică rigidă la interior, realizat din scândură profilată, geluită pe ambele feţe, cu lambă şi uluc, protejat ignifug, antifungic şi împotriva insectelor. Şipcile au fost aşezate conform modelului din planşele de arhitectură. Restul tâmplăriei a fost restaurată.
  • Sticla a fost schimbată cu una artizanală. Deoarece se poate observa că tâmplăria bojdeucii a fost una dublă, în sit existând feroneria celei de-a doua cercevele spre interior, a fost propusă dublarea tâmplăriei existente spre interior cu una din lemn de stejar, cu geam simplu cu sticlă artizanală. Toată feroneria a fost restaurată”, se preciza în comunicatul de presă.

„Butaforie de lux”, „pensiune banală de două margarete cu parchet şi prize”

Modul în care a fost restaurată bojdeuca lui Creangă a generat un val de reacții negative. Personalităţi şi cititori şi-au exprimat uimirea legat de cum arată acum Bojdeuca lui Creangă: cu ciubăr, prize, parchet laminat şi ca o pensiune de două margarete.

  • „Cum naiba să faci o butaforie de lux total împotriva a ceea ce era locul şi Creangă? Modestia, căldura, tihna, sărăcia, discreţia – era spiritul locului acela – cu poveste, umor şi miros de balegă şi borş. Şi poftim: noii moldoveni s-au boierit. Sper că a rămas bani şi de mobilă Ikea”, a scris Vasile Ernu, scriitor.
  • „Curat meşteşug de tâmpenie, ar fi zis Creangă, dacă ar fi văzut ce acoperiş de pagodă japoneză are pe casă”, a scris profesoara Otilia Bălinişteanu.
  • Bojdeuca – „reabilitată” „ca o pensiune banală de 2 margarete, cu parchet tip dedeman şi vopsea pe grinzi închisă la culoare total fără legatură cu ceva din original”, a scris o altă persoană.
  • Iulian Bulai: „Bojdeuca lui Creangă a ajuns pensiune-model cu încălzire prin pereţi şi gazon”.
  • „Dacă eşti din Iaşi, ori ştii Iaşul bine, nu ai cum să nu fii revoltat de dezastrul făcut la Bojdeuca din Ţicău, primul muzeu casă memorială din România”, a spus Bogdan Alecsandru.

Luni, ministrul Culturii, Raluca Turcan, a solicitat Corpului de control verificarea legalității avizului pentru intervenția realizată asupra monumentului istoric „Bojdeuca scriitorului Ion Creangă”, iar Comisia Națională a Monumentelor Istorice și Institutul Național pentru Patrimoniu vor fi solicitate să se pronunțe asupra calității intervenției, prin analizarea proiectului și prin deplasare la fața locului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro