Cum s-a transformat furtul pieselor dacice din Olanda în traumă națională, în discursul public din România

Furtul pieselor dacice dintr-un muzeu din Olanda a devenit în România lui 2025 temă de dezbatere electorală, cu un discurs modelat nu de știință, ci de inflamarea demagogică cu rădăcini în istoria de mucava confecţionată de stalinismul naţional, prin istorie şi cinematografie, scrie în Contributors.ro Ioan Stanomir, profesor de Drept constituțional la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.
„România întreagă pare să se afle în centrul unui complot cu ramificaţii infernale”
De la şamanii misticismului national, la prim-ministru şi Guvern, drama din muzeul olandez este plasată în rama unei traume naţionale. Coiful de la Coţofeneşti este simbolul unei întregi naţiuni văduvite de dreptul ei la păstrarea originilor.
Rusia este, pentru unii dintre compatrioţii noştri, organizatoarea acestei lovituri spectaculoase, în vreme ce pentru radicalii legionaroizi afacerea furtului este consecinţa capitulării laşe în faţa avansului globalismului. Vocea lui Călin Georgescu se distinge în oceanul acestui delir colectiv.
Umbra lui Ceauşescu în Dacia
Beţia de cuvinte pare să fie, în aceste zile, unica întruchipare a conversaţiei publice din România: piesele de tezaur furate de gangsterii care au dat spargerea sunt sufletul unei naţiuni, iar cei de astăzi sunt legaţi, prin fire de sânge şi de nostalgie, de cei care au plămădit obiectele evocate cu veneraţie.
Calmul, luciditatea, patriotismul sunt înlocuite de un elan ce evocă, prin vuietul propagandistic, anii ceauşismului târziu. Este ca şi cum dacismul şi protocronismul ar fi învins, iar cronica naşterii românilor ar fi scrisă de cel din urmă secretar general al PCR.
Căci nu ştiinţa sau prudenţa elementară modelează discursul acestor momente, ci inflamarea demagogică ce îşi are rădăcinile în acea istorie de mucava confecţionată de stalinismul national, prin istorie şi cinematografie. O linie tenebroasă, ce urcă până la Iosif Constantin Drăgan şi cercul său de istorici improvizaţi, este triumfătoare.
Dacii coboară din ecranul epopeii lui Sergiu Nicolaescu spre a se aşeza alături de noi, cei care trebuie să ne salvăm sufletul colectiv de la corupţia lumii contemporane.
Mitologia care populează reţelele sociale de acum este cea plămădită de ceauşism. Dacia din inimile lui Călin Georgescu şi ale fidelilor săi este o producţie cinematografică kitsch, în decorul grotesc al unei antichităţi de carton. Spre a înţelege aceste mituri ce renasc este nevoie să ne întoarcem nu la Vasile Pârvan sau la Dan Botta, ci la memorabilul an 1980, anul ce marca celebrarea implinirii a 2050 de ani de la fondarea primului stat unitar şi centralizat de sub conducerea lui Burebista.
Pedagogia ceauşismului târziu a altoit pe trunchiul stalinist mlădiţele radicalismului etnocratic. Preşedintele RSR era, în această cronică de partid şi de stat, întruchiparea geniului care a locuit de milenii acest pământ binecuvântat.
Cât despre dacii de celuloid ai epocii de aur, aceştia erau imaginea exemplarităţii ce acorda românilor un blazon al vechimii nepătate. Vitejia lor era întrecută doar de înţelepciunea lor politică: ei predau constructorilor comunismului lecţia fidelităţii faţă de conducător. Dacia lor miraculoasă anticipa izbânzile anilor de după 1965.
Complexele mesianice ale ceauşismului au hrănit rătăcirea unei întregi naţiuni. Detaşamente de cineaşti şi de istorici de partid au construit o impostură grotescă ce se confundă cu trecutul însuşi al patriei. Variantele caricaturale de astăzi sunt reciclarea temelor de atunci. Dacia lasă ca moştenire României un destin providenţial şi o viziune a mântuirii. Doar lupta cu trădătorii şi cu duşmanii ne mai poate salva ca popor.
În România de astăzi, Nicolae Ceauşescu se reîntoarce în Dacia pe care a zidit-o vreme de un sfert de veac. Ceauşismul acordă urmaşilor Securităţi cheia de intrare în regatul miraculos al lui Decebal – alegerile prezidenţiale sunt o confruntare apocaliptică cu inamicii neamului nostru. Impasul politic retrezeşte miturile anilor de demult: ceauşismul pulsează în arterele radicalismului demagogic de acum.