REPORTAJ Românul întors din Danemarca care și-a deschis o pensiune în Praid. Cum i s-a schimbat viața lui și a altora la un an după inundarea dramatică a salinei / Ce fac primăria și Salrom

Ajutorul s-a terminat. Au venit concedierile

Una dintre frici i s-a adeverit rapid –  pierderea turiștilor. I s-a adeverit acum și a doua. Laszlo are 12 angajați, pe care i-a putut păstra timp de un an cu ajutorul de minimis, acordat pentru un an companiilor private din zonă, pentru plata salariilor. Mai exact, potrivit schemei de ajutor a Ministerului Economiei, 72 de firme locale au primit o finanțare nerambursabilă de peste 4 milioane de lei. 

Ajutorul s-a terminat, la 1 iunie, iar Laszlo a trebuit să dea oameni afară. În total, șapte. 

Acum, de afacere se ocupă mai mult cei doi copii ai săi, de 27 și 35 de ani, iar el se ocupă mai mult să se asigure că totul este bine. Îi supraveghează, altfel spus. 

„Nu a fost niciodată ușor în domeniul ăsta, dar Praidul avea foarte mulți turiști”, spune bărbatul. 

„Drama” din comunitate și nevoia de a te adapta

În urmă cu doar 2-3 ani, oamenii așteptau la coadă pentru o masă la el în restaurant, își amintește el. Așa că a încercat să se extindă cu un spațiu de cazare și cu un restaurant mai mare. Inundația de la salină le-a anulat planul. 

„Ne-au distrus tot sezonul. Vara era perioada în care făceai bani, în rest era foarte greu. Foarte multe restaurante și pensiuni s-au închis”, spune bărbatul. 

Și nu crede că salina se va mai redeschide. „Ultimul an a fost foarte greu. Au crescut toate prețurile, avem și credit pe restaurant și nici nu știm cum îl vom mai plăti. Dacă nici sezon nu mai există, nu știu cât vom mai rezista, dar sunt optimist pentru că am credință. Dacă ai sănătate și credință, ai tot. Viața nu e ușoară pentru nimeni”, spune László Endre. 

„Ce a fost nu o să mai fie”

Bărbatul caută acum adaptarea la noua realitate, chiar dacă nu îi este încă foarte clar ce va face.  

„Trebuie să schimbi, să faci altceva. Viața merge înainte, trebuie să te adaptezi și să nu te întorci niciodată înapoi. Sunt mulți care încă speră că salina se va deschide și că totul va fi iar cum a fost. Și eu sper, toată lumea speră. Dar realist vorbind, nu cred că se va întâmpla. Ce a fost nu o să mai fie”, adaugă Endre. 

„Din 600.000 de oameni, nu știu dacă au mai venit 50.000”

Despre adaptabilitate vorbește și Attila, care avea o mică pensiune în Praid de care se ocupa împreună cu soția. 

În urmă cu un an, Attila, care are 38 de ani, era în prima linie la protestele din Praid. 

La un an distanță, e puțin mai deznădăjduit. Pensiunea, deschisă după ce a lucrat 10 ani în Danemarca în industria hotelieră, s-a închis la scurt timp după închiderea salinei Praid. 

„S-a întâmplat exact ce ne așteptam, eu deja am închis pensiunea. Avem oaspeți în sat doar 10-15% din ce aveam. Din 600.000 de oameni nu știu dacă au mai venit 50.000.

Din restaurante, erau peste 12 în sat, acum sunt numai patru”. 

Atilla nu mai ia acum în calcul să plece din nou din țară, pentru că a găsit soluția care să-i aducă un venit. „Oamenii trebuie să se adapteze foarte repede din punct de vedere economic, dacă nu, trebuie să plece. Eu am o altă afacere, de aceea pot să stau aici și să supraviețuiesc”.

Noua afacere e cu panouri publicitare, care îi aduce venitul pentru el, soție și cei doi copii de 1 și 3 ani. 

„Speranță are toată lumea. Problema este că, cu aceeași conducere locală, e greu să te gândești că se va schimba ceva. Nu vreau să văd viitorul fără o salină”, afirmă bărbatul. 

Întrebat cum a fost ultimul an pentru el, răspunde rapid, în numele întregii comunități: „a fost un an greu pentru toată lumea”. 

Atilla crede că dacă salina Praid era un obiectiv turistic din Danemarca, atunci autoritățile de acolo nu ar fi permis o asemenea catastrofă. „În România, problemele se rezolvă, dacă se mai pot rezolva, numai după catastrofă”.  

Primarul Laszlo Nyagrus: „Oamenii întreabă zilnic ce se va întâmpla” 

În primăria Praid, primarul Laszlo Nyagrus, aflat la al doilea mandat din partea UDMR, începe un discurs, atunci când e întrebat despre situația din Praid, la un an de la inundarea salinei. Este discursul scris pe o foaie pentru comemorarea a unui an de la dezastru. 

„Cea mai gravă catastrofă naturală și de infrastructură din istoria sa modernă. Am pierdut subsolul și, odată cu el, și ceea ce făcea ca Praidul să fie Praid: turismul, siguranța viitorului”, spune primarul. 

Vorbește despre starea de alertă prelungită, despre birocrație și lipsa unor răspunsuri clare din partea SALROM. „Cea mai mare incertitudine este viața familiilor din Praid”.

Când l-am întrebat despre oameni, despre mineri, pensiuni și cei care au rămas fără venituri, primarul Laszlo Nyagrus a ridicat privirea din foaie. A spus că o parte dintre mineri sunt încă în șomaj tehnic și că nici primăria nu știe exact ce se va întâmpla după expirarea perioadei actuale.

Câți oameni au plecat din Praid

„Noi primim în fiecare zi niște informații, dar dacă nu sunt din partea SALROM, sunt doar surse. Oamenii întreabă zilnic când vor începe lucrările, cât vor dura, ce se va întâmpla”. 

Câți oameni au plecat din localitate?  „Cam zece”, a estimat edilul, dar numărul poate să crească. „Depinde ce se va întâmpla după șomajul tehnic”. 

Printre ei se numără și Ilona, femeia care în urmă vorbea cu lacrimi în ochi cu HotNews și arăta pe telefon o poză cu salina distribuită de localnici. „S-a mutat în Sovata”, a spus Laszlo Endre, la restaurantul căreia femeia lucra. 

„Important să fim uniți”, spune primarul 

Despre turism, primarul a vorbit aproape exclusiv la timpul trecut. Aproape 600.000 de oameni vizitau anual salina, iar întreaga economie locală depindea de acest flux. de exemplu, cei care vizitau salina plăteau bilet de intrare de 60 de lei. Mergeau apoi la un restaurant local sau stăteau la pensiunile din sat. 

Numărul turiștilor este greu de estimat acum, a mai spus edilul. De ce? Pentru că diferența față de anii trecuți este prea mare, spune el. Adică, număratul a devenit mai dificilă după ce numărul turiștilor care întrețineau economia s-a micșorat considerabil. 

Întrebat cum se simte comunitatea la un an după dezastru, ne-a spus că „unii sunt furioși, unii au speranță, unii sunt necăjiți.” 

„Important e că trebuie să aibă puțină încredere și răbdare, că fără răbdare nu putem merge mai departe”, a continuat primarul. „Este important să fim uniți. Dacă nu suntem uniți, eu sunt convins că suntem pierduți”.

Laszlo Nyagrus a continuat spunând că oamenii au nevoie de răspunsuri clare. În plus, a vorbit și despree scenariul pe care mulți localnici nu vor să-l accepte. 

„Trebuie refăcută total viziunea pentru Praid. Putem imagina un viitor fără salină, dar nu cum a fost până acum. Praidul trebuie să se concentreze la sare și să păstrăm denumirea de locație turistică balneară”.  

Cine e azi în conducerea executivă a Salrom și în Consiliul de Administrație

Salrom este Societatea Națională a Sării, de care aparține salina Praid. Conducerea Salrom este:

• Director General: Constantin Dan Dobrea
• Director Comercial: Elena Murarașu.

Consiliul de Administrație (C.A.)

• George Doboranțu – Președinte C.A.
• Alin Miloaie – Președinte C.A.
• Rocsana Dolores Ungureanu – Membru C.A.
• Gabriela Alina Făniță – Membru C.A.
• Voicu Cheța – Membru C.A.
• Luiza Mihaela Haschka – Membru C.A.
• Răzvan Mihai Perțicaș – Membru C.A.
• Zoltan Barbara – Membru C.A.

Comemorarea 

De la primărie, edilul a plecat la poarta salinei turistice. Acolo, avea loc comemorarea. Zeci de oameni, mineri, ingineri și localnici au marcat ziua. 29 mai, ziua în care principalul motor economic al localității s-a oprit. 

La poarta salinei turistice, acum închisă cu lacăt, un bărbat a agățat o coroniță din flori roșii. În stânga intrării, lângă zidul alb, scorojit al minei, încă erau lumânări stinse și candele lăsate acolo de oameni în ultimele luni. Dincolo de poarta de fier, tunelul minei dispărea în întuneric. 

Primul moment de comemorare a avut loc chiar în fața intrării în salină. Oamenii au stat câteva minute în tăcere. Nu s-au auzit decât pașii celor veniți. Nu au avut nici pancarte, nu au ținut nici discursuri. Mulți au privit spre poarta închisă fără să vorbească. Apoi grupul a pornit spre Canionul de Sare din Praid, aflat la aproximativ un kilometru și jumătate spre sud, pe drumul care urmărește cursul pârâului Corund.

Au trecut pe lângă pensiuni, magazine și restaurante care, în alți ani, la final de mai, se pregăteau pentru începutul sezonului turistic. Ajunși în zona Canionului de Sare, oamenii s-au oprit. Acolo, o fanfară a început să cânte imnul minerilor. Câțiva dintre ei plângeau în timp ce ascultau muzica. 

Apoi, clopotul a fost tras din nou, la un an de la momentul în care același sunet anunța dezastrul și închiderea minei. Atmosfera a rămas apăsătoare pe tot parcursul comemorării. Minerii au evitat să vorbească cu reporterii. Mulți au privit în pământ sau au rămas retrași. 

Un singur miner a acceptat să spună câteva cuvinte:

„Până în ziua de azi am mai lucrat aici. Am fost în șomaj tehnic, am mai revenit la lucru, acum intru iar în șomaj tehnic de la 1 iunie. Și după aceea se termină totul. Nu cred că mai e nicio șansă să se redeschidă. Ne descurcăm cum putem acum, ce să facem… Am copil mic acasă, am familie, trebuie să mă apuc de ceva. Am un copil minor, e la școală. Nu am ce face, asta e. A fost foarte greu, cum să nu fie…”.

În apropiere, soția unui alt miner plângea în timp ce oamenii începeau să se împrăștie. „Nu avem cuvinte azi. Nici de bine, nici de rău”, a spus femeia.

La un an de la inundarea salinei, incertitudinea încă apasă comunitatea. O parte dintre localnici încă speră că exploatarea s-ar putea redeschide într-o zi. Alții spun că Praid trebuie să învețe să trăiască fără salină. 

Galerie foto
(+1)

: 

O catastrofă, zero vinovați 

Într-un reportaj publicat recent, Recorder arată că, la un an după inundarea salinei, dintre măsurile urgente promise de autorități a fost realizată doar montarea tuburilor corugate prin care apa pârâului Corund să fie dirijată controlat. Publicația notează că acestea au fost instalate „cu o întârziere de șase luni”, în timp ce betonarea albiei Corundului și proiectul lacului de acumulare și al barajului din amonte sunt încă nefinalizate.

Recorder citează și concluziile Corpului de Control al premierului, potrivit cărora riscul infiltrațiilor era cunoscut la SALROM încă din 2006, iar între 2020 și 2025 au existat mai multe episoade de infiltrații și închideri temporare ale salinei. Publicația scrie că, deși SALROM primise fonduri pentru lucrări definitive, compania a făcut doar intervenții temporare.

În același reportaj, directorul general al SALROM, Constantin Dan Dobrea, respinge acuzațiile și spune că societatea „și-a făcut treaba în integralitate”. Întrebat de reporterii Recorder de ce nu și-a dat demisia, acesta a răspuns: „Pentru că am făcut tot ceea ce trebuia făcut respectând legislația în vigoare”.

Recorder mai notează că, deși fostul ministru al Economiei, Radu Miruță, anunța public în 2025 schimbarea conducerii SALROM, Constantin Dan Dobrea este în continuare director general al companiei.