Skip to content
Trasferul de la un liceu la altul ar putea presupune, în funcție de profil, și susținerea unor testări. FOTO: Facebook
TOTUL DESPRE MAME

Cum se mută un elev de la un liceu la altul și ce e diferit la gimnaziu și în ciclul primar

Laura Udrea
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Transferul se poate face pe toată durata anilor de școală, atât între două instituții diferite, cât și între clasele aceleiași școli, însă trebuie îndeplinite o serie de condiții. La liceu, elevul poate solicita inclusiv schimbarea profilului, a specializării sau a filierei, însă acest lucru presupune, de cele mai multe ori, susținerea unor examene de diferență. Pentru elevii de clasa a IX-a se aplică reguli mai stricte și se ia în calcul media de admitere. În articolul acesta sunt explicate condițiile în care se realizează fiecare tip de transfer, perioadele în care poate fi solicitat acest lucru și cum trebuie să se pregătească elevul pentru acest demers.

Schimbarea domiciliului, distanța mare între școală și casă, eventualele probleme medicale, faptul că un copil nu se adaptează colectivului și inclusiv decizia elevului că profilul liceal la care a intrat nu i se potrivește pot constitui motive de cerere a transferului. Regulile diferă în funcție de clasa în care se se află elevul și de schimbarea pe care dorește să o facă. Mutarea unui copil din ciclul primar la altă școală nu este, spre exemplu, supusă acelorași condiții ca transferul unui elev aflat în clasa a IX-a la un alt liceu. De asemenea, trecerea de la o specializare la alta presupune alte proceduri decât simpla mutare între două clase cu același profil.

ROFUIP, care este regulamentul- cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, în special articolele 137-146, stabilește cadrul general al transferurilor.

Citește continuarea articolului AICI.