Skip to content

Cum și-a anunțat șeful Kanal D angajații că postul tv tocmai a fost vândut. Surpriza din email

Un mesaj intern care începe cu referiri la sezonul de toamnă, continuă cu mulțumiri, iar apoi anunță surpriza. Acesta a fost, în rezumat, mesajul CEO-ului Dogan Media,  Uğur Yeşil, către angajații grupului Kanal D, scrie PaginadeMedia.

„Sezonul de toamnă este deja în plină desfăşurare la Kanal D, Kanal D2, Radio Impuls şi Digital, cu noi programe, proiecte şi iniţiative care aduc un plus de energie brandurilor noastre. Este o perioadă intensă şi importantă pentru noi toţi şi aş dori să vă mulţumesc pentru dedicarea, creativitatea şi implicarea pe care le demonstraţi zi de zi în activitatea voastră. Mult succes în continuare pe parcursul acestui sezon, rezultate remarcabile şi cât mai multe realizări de care să fim mândri împreună!”, se arată în prima parte a mesajului intern obținut de PaginadeMedia.

După care urmează anunțul vânzării grupului Kanal D România către Clever Media.

„Doğan Holding, acţionarul Doğan Media International S.A., a semnat contractul de vânzare-cumpărare pentru transferul integral de acţiuni (100%) ale companiei Doğan Media International ( Kanal D, Kanal D2, Radio Impuls, Digital ) către Grupul Clever Media”, se arată în mesaj.

Deținătorul drepturilor din Liga 1 a cumpărat Kanal D

Orlando Nicoară, directorul Clever EAD și proprietarul site-ului „Cotidianul”, a anunțat luni o tranzacție majoră pe piața media din România. Astfel, Grupul Cleaver a semnat un acordul pentru preluarea integrală a Doğan Media International, compania care deține postul de televiziune Kanal D. De aproximativ un deceniu, Kanal D este al treilea post ca audiență din România, după ProTV și Antena 1.