Cum și când vorbim cu copiii despre Moș Crăciun? Prințesa Urbană: Pentru mine e esențial ca părintele să spună adevărul / Sfaturi și recomandări de la psihologi

În preajma Sărbătorilor de iarnă, pe grupurile de părinți își face apariția subiectul „adevărul despre Moș Crăciun”, iar una dintre întrebările la care se caută răspuns este: „îi spunem noi adevărul înainte de a îl afla din altă parte sau așteptăm?” Am vorbit cu doi psihologi, dar și cu Ioana Chicet-Macoveiciuc – autoarea blogului de parenting Prințesa Urbană – pentru a afla care sunt cele mai bune abordări, dar și dacă există până la urmă o vârstă la care e recomandat să intervenim în „magia” Crăciunului.

***

Îmi amintesc destul de clar momentul. Aveam 7 ani și, după o perioadă de dubii – câțiva copii de la bloc insistau că „moș crăciun e mama și tata” – venind cu mama de la școală, ne-am oprit pe o bancă și am întrebat-o dacă Moș Crăciun chiar există. Confruntată așa direct, mama mi-a spus adevărul și țin minte cât de mult s-a străduit să îmi vorbească despre magia din spate și cum ani de zile de atunci părinții mi-au vorbit despre faptul că Moș Crăciun e un spirit care are legătură cu dăruirea și ideea de fi împreună. Dar dezamăgirea adevărului a rămas, astfel că mă întreb ca părinte, la rândul meu – cum e mai bine? Până când „mințim” copilul și când începem să îi explicăm? Cât de tare ne străduim să păstrăm această poveste?

• Am discutat cu părinții din cercul apropiat și am urmărit și discuțiile din grupurile de părinți – părerile sunt, ca de obicei, împărțite. „Nu sunt de acord să îi spun eu, aștept să vină el la mine”, îmi spune mama unui băiețel de aproape 5 ani.

Un amic al cărui fiu este în clasa pregătitoare mi-a spus că băiatul lui „crede și nu prea”, pentru că nu mai poate crede în povestea că un moș intră în casă și cară cadourile. Pe de altă parte, nu au purtat, încă, discuția aceea pe care am purtat-o eu în parc cu mama. Un alt părinte îmi spune că fiica lui crede mai degrabă „din interes” – practic, alege să nu spargă bula de magie, deși e clar că „s-a prins” de adevăr.

„Fiți onești și direcți / Fiecare părinte, dacă e atent la copilul său, simte când e momentul să povestească deschis”

Prințesa Urbană este unul dintre părinții care, din proprie inițiativă, le-a spus devreme copiilor adevărul. „Ei știu de pe la 2-3 ani cine pune cadourile sub brad, știu că magia Crăciunului este despre nașterea lui Iisus și despre bucuriile pe care ni le facem unii altora, le-am spus devreme pentru că aveau multe întrebări logistice legate de pe unde intră în casă, ideea unui străin patrulând pe aici noaptea îi speria mai mult decât îi fascina”, scria ea în urmă cu o lună.

Ioana Chicet-Macoveiciu / Sursa foto: Facebook / Printesa Urbana

De altfel, ea anunțase că va face astfel, într-un articol extrem de comentat de acum 6 ani.

„Eu cred că ei, copiii nu au nevoie de acest gen de magie, noi avem nevoie să o creăm pentru noi. Ei AU MAGIE în ei. Au imaginație, au speranță, bunătate, ei SÎNT MAGIE. Nu au nevoie de o minciună și multe piese de teatru cu actori mulți ca să simtă bucuria Crăciunului. Teoria mea e că noi adulții am fost traumatizați de aflarea adevărului în propriile noastre copilării și acum încercăm să ne ferim copiii, provocîndu-le exact aceeași traumă. Voi spuneți că după ce ați aflat adevărul, Crăciunul nu a mai fost niciodată la fel. Mi se pare normal, e destul de nasol să afli că ai fost mințit de persoanele pe care le iubești cel mai mult pe lume. Ce spun eu e că nu aveți de unde să știți dacă și cum v-ați fi bucurat de Crăciun dacă nu ar fi existat în viața voastră această farsă numită „Moș Crăciun e un domn care vine prin cer să aducă daruri”. Poate v-ați fi bucurat de Crăciun chiar mai mult, ce e destul de sigur e că n-ați mai fi trăit trauma copilului care află ca moșul nu există. Pentru că toți află, mai devreme sau mai tîrziu. Și adevărul pe care-l vor afla e că părinții l-au mințit. Asta îi va durea cel mai tare, nu că nu există domnul în roșu care vine prin cer”, scria aceasta atunci.

Astfel că i-am adresat câteva întrebări – cum este de fapt mai bine pentru copil să facem, ce sfaturi are pentru părinți și cum gestionăm tristețea copiilor la aflarea adevărului.

• „Depinde de copil. Unii copii sunt mai analitici și mai atenți la logica lucrurilor, alții sunt mai atrași de mister și de magie. Aceștia din urmă vor pune mai puține întrebări, tocmai pentru a păstra povestea. Fiecare părinte își cunoaște copilul și simte când e momentul să schimbe povestea despre Moș Crăciun cu cea despre generozitate. Important e să fim atenți la nevoile copiilor și să nu le confundăm cu ale noastre. Poate că NOI vrem ca ai noștri copii să creadă în Moș Crăciun cel roșu, dar pentru copii e mai important să se simtă în siguranță în propria casă.
• Dacă copilul dorește să păstreze magia, nu va insista cu întrebările. Putem mereu să îl întrebăm Ce crezi tu despre asta? Cum ți-ar plăcea să fie? Și pornești de acolo”, ne-a răspuns ea.

Ce sfaturi ai pentru părinți pentru a face tranziția mai ușoară – de la magie la tristețea că de fapt nu este ceva adevărat?

„Cred că un copil echilibrat din punct de vedere emoțional, cu atașament sigur, nu va simți vreo tristețe uriașă când află că de fapt cadouri ne facem unii altora. Se va bucura de cadouri oricum și de celelalte tradiții de Crăciun și se va strădui să facă și el surprize celor dragi, pentru că despre asta e vorba de fapt, nu? Doar personajul cu barbă albă nu e adevărat, în rest, toate celelalte sunt.

Fiți onești și direcți, iar dacă aveți suferințe personale legate de povestea lui Moș Crăciun, e bine să le discutați cu un adult, ideal ar fi cu un specialist.„

Cum gestionăm tristețea copilului la aflarea veștii? Mă refer în primul rând la situațiile în care află de la de la colegi, prieteni mai mari sau dacă de exemplu găsesc ascunse cadourile și se prind singuri.

Pentru mine e esențial ca părintele să spună adevărul, este cel mai important lucru într-o relație de atașament. Copiii cresc și nu iartă minciunile, mai ales în situații atât de încărcate emoțional.

Tristețea, ca orice emoție, de altfel, se gestionează cel mai bine trăind-o, oferindu-i spațiu. Ascultăm copilul plângând, îl sprijinim să verbalizeze, povestim despre ce simte că a pierdut și cum putem pune altceva în locul acestei povești.

Jocurile terapeutice ajută, de exemplu cele în care el e Moș Crăciun și face tot felul de trăsnăi.”

După ce au aflat copiii că nu există Moș Crăciun, ce le oferim în loc? Cum putem să păstrăm totuși o oarecare magie?

„Magia stă în conectare, în timp cu familia, nu într-un bătrânel pufos care intră noaptea pe gaura de la hotă. Petrecem timp împreună, ne jucăm cu toții, gătim în familie, mergem cu colindul, ne dăm spațiu și timp să facem fiecare ce dorește, ne putem scrie scrisori și ni le lăsăm sub brad peste noapte.”

În opinia ta, este vreo vârstă limită la care ar fi bine ca părinții să intervină totuși și să le spună adevărul sau să deschidă subiectul, chiar dacă nu au fost întrebați nimic de copil?

„Cred că fiecare părinte, dacă e atent la copilul său, simte când e momentul să povestească deschis despre povești și realitate. Pentru unii copii, vârsta asta e 4, pentru alții 8 și pentru alții 12. Într-un fel, și eu încă mai cred în Moș Crăciun și am 42 de ani, mama are 65 și ea crede la fel. ”

Ce spun psihologii

M-am îndreptat și către specialiști – Ana-Caterina Bedivan, psiholog de copii, spune că nu există studii de specialitate pe acest subiect și oferă o poveste alternativă părinților la Moș Crăciunul „fizic”.

• „Povestea cu Moș Crăciun din punctul meu de vedere este o poveste care merită să fie păstrată. Și felul în care o povestim cred că face diferența. Dacă părintele înflorește povestea și insistă pe existența unui Moș Crăciun fizic, atunci avem o problemă. Dar atunci când părintele povestește despre un Moș Crăciun care a fost odată, la origine, Sfântul Nicolae care a ajutat copiii sărmani, și în seara de Crăciun îl așteptăm și noi, să vină în sufletele noastre, nu văd o problemă, din contră, ar putea ajuta cu întipărirea unor amintiri frumoase, un sentiment de aparținere, de a fi împreună cu familia. Și la partea socială – de a ne gândi la cei de lângă noi.

• Tradițiile și ritualurile ne dau sens, ne fac să ne simțim mai puțin singuri”, mi-a spus aceasta.

În opinia sa, nu există o vârstă anume la care copiilor ar trebui să li se spună adevărul. Ea atrage atenția că, în loc de minciună, este bine să vorbim despre „spiritul Crăciunului” și să nu uităm că un copil trăiește mult în imaginar.

„Funcția analitică la copii este foarte dezvoltată, ei vor încerca să îl pândească pe Moș Crăciun, vor afla unii de la alții, de la vreun bunic, părinte, din greșeală sau dintr-o căutare activă. În momentul în care află, află la vârsta la care sunt ei pregătiți. Atenție, minciuna apare atunci când încercăm să învelim realitatea. Și dacă nu încercăm să o învelim, putem spune că Moș Crăciun este în sufletul nostru, de altfel se și spune „spiritul Crăciunului”.

• Atunci când suntem în concret, când lucrurile sunt ca atare, există riscul să pierdem bucuria. Copilul se bucură foarte mult și trăiește mult în imaginar, în poveștile lui. Sigur că îl ancorăm și în realitate, dar atunci când e mult prea ancorat în realitate, bucuria vieții, bucuria lucrurilor mici riscă să dispară.”

Trebuie să facem distincție între poveste și minciună

Psihologul (de adulți de această dată) Irina Stoica, la rândul său mamă a doi copii, a observat această temă perenă pe grupurile de părinți și a scris un articol în urmă cu câțiva, la care m-a trimis imediat ce am abordat-o. Scria atunci că subiectul „Moș Crăciun” a devenit stresant pentru mame și că o cauză a acestei dileme – să spunem sau nu adevărul despre Moș copilului – este „informația trunchiată, transmisă de psihologi și consilieri, în articole pro sau contra vehemente. Și o altă cauză este starea de alertă a părintelui modern, care se teme că orice se poate transforma într-o traumă.”

„Cel mai mare bine pe care și-l poate face un părinte sieși și îl poate face copilului este să fie flexibil. Asta este părerea mea. Flexibilitatea ne fericeste, întinerește și înțelepțește. E o cheie de aur care deschide multe uși”, crede aceasta.

Am întrebat-o și pe ea dacă există o vârstă la care totuși părinții ar trebui sa spună ei adevărul copiilor.

• „De la 6-7 ani copiii au îndoieli (îi ajută și copiii mai mari în directia asta). Sentimentul neîncrederii poate apărea dacă anulăm aceste îndoieli și /sau inventăm tot felul de lucruri pentru a le risipi. Când copilul de 6-7 ani spune că nu mai crede, putem să îl întrebăm curioși dacă s-a întâmplat ceva și să așteptăm să aflăm ce a auzit sau văzut. Se poate să aibă nevoie doar să povestească, nu să îi rezolvăm ambivalența. Dacă suntem întrebați direct, e important să răspundem în acord cu propriile valori. Eu știu de ce moș Crăciun există și ce reprezintă el, deci nu am nici o problemă să îi răspund copilului că eu așa cred/simt. Iar despre cum arată, de unde e si ce face îi putem răspunde că *povestea spune… *, pentru că acesta este adevărul.

• Trebuie să facem distincție între poveste și minciună. Există și povești de dragoste, iar dragostea nu știm cum arată propriu-zis și totuși o lume fără dragoste e o lume tristă și săracă.

• Deci când copiii vin cu adevărul la care au ajuns, îi ascultăm, îi însoțim și răspundem adecvat vârstei. Când nu știm ce să spunem, tot adevărul este cel care ne salvează. „Nu știu” este un răspuns mai corect decât o minciuna. ”Povestea spune… ” e un răspuns corect”.

Ce sfaturi ai pentru cei care s-au străduit să mențină legenda vie, magia, ca moșul exista, iar într-o zi copiii lor îi confruntă direct și îi acuză chiar că au fost mințiți?

„Să se straduiască mai puțin! Cu cât ne străduim mai mult, cu atât ne îndepărtăm mai tare și de esență și de adevăr. Iar căderea de sus de tot va fi resimțită dureros și sancționată.

Părinții trebuie să caute în ei înșiși răspunsul sincer la întrebările „De ce avem nevoie de moș Crăciun?”, „Cum ma simțeam eu când știam ca moșul imi va darui ce îi cer?” „Ce reprezintă poveștile pentru oameni?” „Există magie în oameni și în lume?”.

Apoi, răspunsurile oneste găsite le prezentăm copilului în formula simplificată, potrivită vârstei lui.”

–

Sursă foto principală: ID101589794©Pavel Ilyukhin|Dreamstime.com