Sari direct la conținut

Cum si de ce intervine premierul Ponta in "ancheta copiilor"

HotNews.ro
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews

Premierul Victor Ponta a intervenit vineri, 5 iulie, pentru a doua oara intr-un interval de 24 de ore in treburile justitiei, numai ca de aceasta data amenintarile sale au avut efect si s-au soldat cu obstructionarea unei anchete. In sedinta de guvern de joi amenintase in mod repetat un director din CFR „ca-i va trimite DNA-ul pe cap” daca va continua sa vanda vagoane la fier vechi, ca si cum asta ar fi o actiune ilegala in sine, ca si cum premierul ar avea dreptul de a comanda ancheta. Poate face o sesizare, desigur, daca detine indicii ca s-ar fi comis infractiuni, dar asta nu inseamna automat ca are puterea de a „trimite DNA-ul pe capul cuiva”. De deschis, n-a deschis ancheta la CFR, dar a pus o talpa investigatiei presupuselor spagi date la examenul de BAC intr-un liceu din Capitala.

Premierul Victor Ponta a dictat cum sa procedeze procurorul intr-un dosar in lucru, intr-o ancheta ale carei detalii nu le stapanea si nici n-ar fi avut vreo cadere sa dispuna ce si cum. A facut-o perfect constient ca isteria creata de parinti si televiziuni in jurul trasportarii copiilor cu autocarul la audieri arata urat. In plus, „trasportul copiilor cu autocarul” aminteste de anchetarea „taranilor pusi sa jure pe Biblie”, metoda infierata de USL cu manie proletara. Prin urmare, primul ministru a amenintat public ca va discuta pe cale ierarhica cu ministrul justitiei, care urmeaza sa vorbeasca cu procurorul general.

Ca prin farmec, la scurt timp dupa iesirea premierului Ponta, procurorul de caz a renuntat la transportul copiilor cu autocarul. Unele audieri au fost amanate pentru maine si poimaine, ceea ce l-a scutit pe Victor Ponta de imagini cu valuri de copii (majoritatea majori, fie vorba) dusi la politie sa dea cu subsemnatul. Intr-un alt acces de populism, fostul ministru al educatiei, Ecaterina Andronescu, i-a multumit public premierului si a denuntat „imensul rau” care s-a facut cu aceasta ancheta.

A multumi premierului ca a intervenit intr-o ancheta judiciara pare de neconceput. Totusi, fostul ministru Andronescu a facut-o cu entuziasm. Premierul si-a justificat public interventia cu argumentul ca nu existau mandate de aducere, deci copiii nu trebuiau dusi cu autocarul. Ulterior, Parchetul General a explicat ca nu existau mandate, cum gresit anuntase un tanar politist zapacit de urletele parintilor si televiziunilor.

Existau insa citatii si, potrivit Parchetului, autocarele au fost puse la dispozitie pentru a le facilita copiilor deplasarea. Nimeni n-ar fi fost urcat impotriva vointei lui, dovada ca au fost multi care au refuzat, preferand deplasarea la audieri impreuna cu parintii. Aici imaginea e inca neclara: nu stim daca procurorii au fortat nota, obligandu-i pe copii sa urce in autocar sau le-a pus in vedere in mod neechivoc ca pot alege intre autocar si venitul pe cont propriu. Pe istericalele parintilor nu se poate pune baza din cauza subiectivismului evident intr-o astfel de situatie. Unii parinti spun ca au mers la declaratii doar cei care au dorit, altii sustin ca au fost obligati si brutalizati. Asta va trebui lamurit.

Ca fost procuror, Victor Ponta stie ca procurorul de caz a preferat sa convoace toti copiii odata la audieri din motive care tin de tactica anchetei, lesne de priceput de orice novice. Procedand in acest fel, cresc sansele de a obtine declaratii, probe suplimentare, prin care sa se dovedeasca acuzatia ca directorul de la liceul Dimitrie Bolintineanu si profesorii strangeau bani pentru a inchide ochii la bac, nu pentru o nevinovata petrecere de absolvire.

Adusi pe rand, intr-un interval de cateva zile, copiii, parintii si profesorii vor avea tot timpul din lume sa se inteleaga asupra declaratiilior pe care cei audiati urmeaza sa le dea anchetatorilor. Atentie! Daca s-a dat si s-a luat spaga la BAC, vorbim de un interes comun: copii, parinti, profesori. Daca au incalcat legea, toti sunt implicati in aceasta afacere si au tot interesul sa zadarniceasca ancheta.

Asa se explica de ce am vazut imagini cu parinti imbrancindu-se cu politistii, cu mamici isterizate si tatici pusi pe harta. Unii dintre ei se temeau, cel mai proababil, de prea multa sinceritate din partea copiilor luati pe nepregatite de procurori. Daca vorbesc, daca spun cum taticul sau mamica le-au dat 500 de euro stiind ca banii sunt pentru a cumpara indulgenta profesoruilor, nu pentru trei piscoturi si un suc dupa absolvire?

Cateva cuvinte despre procedura citarii: uneori se face prin posta, de multe ori prin politist ca agent procedural. Prin posta dureaza zile intregi, cel citat poate invoca faptul ca n-a primit-o si mai are neajunsul ca lasa timp unor intelegeri intre martori, invinuiti si inculpati. Inmanata direct prin politist, citarea devine mai eficienta, sansele de a lua depozitii relevante cresc, mai ales cand avem de-a face cu presupuse fraude care implica un numar mare de oameni. In acest caz vorbim de zeci de profesori, parinti si copii. Desigur, pot refuza sa se prezinte, dar vor fi adusi cu mandat. Prezentarea in fata unui procuror sau judecator este obligatorie in caz de citare.

Fostul procuror Victor Ponta cunoaste, cum spuneam, toate aceste detalii precum si faptul ca interventia sa complica ancheta, in sensul ca scad sansele obtinerii unor depozitii si probe care sa conduca la aflarea adevarului. A preferat insa interventia brutala din populism, de teama ca se va face o paralela intre „anchetele cu tarani” si „anchetele cu copii” si ca cel atacat nu va mai fi eternul Traian Basescu ci el, deoarece pe seful parchetului general, Tiberiu Nitu, l-a instalat in functie cu mana lui. .

Premierul recidiveaza in interventii si presiuni asupra justitiei: a fost la limita favorizarii infractorului in cazul Nastase cand a facut jongleria cu ISC care a fost pe punctul sa-l scape de acuzatii pe fostul premier; s-a pronuntat in dosarul Voiculescu in sensul ca a acuzat judecatorul ca a gresit trimitand dosarul de la Tribunal la Inalta Curte; a organizat in calitate de lider PSD mitinguri la Pitesti pentru a cere eliberarea presedintelui CJ Arges, Constantin Nicolescu, arestat preventiv intr-un dosar de coruptie; si-a exprimat sustinerea pentru un ministru aflat in stare de judecata; a subminat constant legitimitatea anchetelor de la referendum, din pozitia de premier i-a luat apararea lui vicepremierului Liviu Dragnea cercetat in acest dosar.

Mai sunt si altele care tin de preluarea controlului asupra justitie, cum ar fi modificarile aduse la Constitutie votate inclusiv de PSD, dar ne-am lungi inutil pentru a proba lipsa de respect a premierului Ponta fata de independenta magistratilor.

La urma urmei, parintii care s-au incaierat cu politistii copiaza si ei ce vad mai sus, la politicieni.

Si daca ar fi facut Traian Basescu toate astea?

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro