Cum te afectează autopedepsirea și cu ce ar trebui înlocuită

Toți am auzit expresia „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Dar ce te faci dacă nici pe tine nu te iubești… Dacă te judeci mai aspru decât te-ar judeca lumea și legea, dacă atunci când greșești regreți atât de tare încât te autopedepsești fără milă pentru a-ți ispăși vina.

Când greșim față de cineva și nu mai avem posibilitatea de a repara în vreun fel, criticile celorlalți pot fi modul în care simțim că „plătim”. La fel și când reușim să ne răscumpărăm greșeala în vreun fel. Oferindu-ne scuzele, de asemenea, încercăm să obținem iertare pentru a ne simți mai bine. Însă atunci când nimeni nu-și dă seama că am greșit față de cineva sau poate chiar față de noi înșine, indiferent de motiv, putem avea tendința de a ne autopedepsi pentru a scăpa de sentimentul de vinovăție. Pe moment s-ar putea să pară singura variantă logică și cea mai bună, dar pe termen lung autopedepsirea face mai mult rău decât bine.

Potrivit psihologului Iulia Barca, „pentru relația cu noi, dar și cu cei din jurul nostru, este important să învățăm să trăim cu frustrarea provocată de sentimentul de vinovăție. În felul acesta vom putea să acceptăm suferința produsă celuilalt (char dacă o înțelegem sau nu) și vom rămâne disponibili pentru a remedia situația atât cât stă în puterea noastra.”

Modurile în care o persoană se autopedepsește sunt variate, de la „a se mustra pe sine” până la a-și refuza mici bucurii, forma extremă fiind reprezentată de un anumit tip de automutilare. Comportamentul automutilant este prezentat ca o formă specifică de agresivitate orientată spre interior, despre care se crede că este asociată cu probleme de control al impulsurilor.

Mai multe rapoarte recente au indicat faptul că blocantele opioide pot fi eficiente în atenuarea comportamentului automutilant. În cadrul unui studiu, patru pacienți cu acest tip de comportamnet au primit patru doze fixe (0, 25, 50 si 100 mg) de naltrexonă. Pacienții au primit fiecare doză într-o săptămână diferită. Naltrexona a fost administrată în zilele de luni și miercuri ale fiecărei săptămâni, iar pacienții au fost înregistrați video zilnic timp de 10 minute dimineața și după-amiaza. Înregistrările au urmărit apariția incidentelor automutilante, stereotipiile și activitatea. Trei din cei patru pacienți au prezentat o diminuare a manifestărilor automutilante pe măsura creșterii dozei de naltrexonă, ceea ce le-a sugerat oamenilor de știință faptul că opioizii endogeni sunt implicați în acest tip de comportament.

De unde vine impulsul de autopedepsire?

Răspunsul nu este deloc simplu. Mesajele culturale pot reprezenta o cauză, dar mai sunt și alți factori complecși care adesea joacă un rol important. Unul dintre ei poate fi credința că suferința îmbunătățește caracterul. Orice persoană își dorește să devină mai bună, iar obiectivul este de lăudat. Însă adesea el implică și suferință emoțională: îți dorești să fii mai bun, iar atunci când nu reușești, te pedepsești. Multe persoane văd în durerea fizică sau emoțională o modalitate de a-și restabili integritatea și consideră pedeapsa o acțiune meritată, justă, prin care plătesc pentru greșelile comise. Tragându-vă la răspundere atunci când nimeni altcineva nu o face, vă arătați remușcările și vă restaurați sentimentul personal că nu sunteți, de fapt, o persoană rea.

Rușinea și sentimentul de vinovăție, precursorii autopedepsirii

O altă cauză a impulsului de autopedepsire este credința că… o merităm. Copiii învață adesea rușinea încă de la o vârstă fragedă, atunci când părinții sau persoanele care se ocupă de îngrijirea lor le sugerează că unele comportamente pe care le au încalcă așteptările sau normele sociale. Ei bine, în special atunci când cele două sentimente, de rușine și vinovăție, apar împreună, ele nu sunt ușor de separat una de alta. Chiar dacă vinovăția se referă la acțiuni iar rușinea la identitatea de sine. Persoana se poate simți vinovată după ce a comis o greșală, în timp ce rușinea descrie un sentiment general, că persoana este nedemnă, și în consecință determină impulsul de autopedepsire. Potrivit psihologilor citați de totuldespremame.ro, „în situația în care „contravenția” este pedepsită – și dacă i se mai și face morală, făcându-l să se simtă un om rău, mai ales dacă nu e la prima abatere – copilul va crește cu ceea ce psihologul Brene Brown numește „rușinea toxică”. Aceasta îl va însoți pe copil toată viața, subminându-i încrederea în sine ori de câte ori se va lovi de un obstacol.”

Ambele sentimente, și cel de rușine, și cel de vinovăție, pot determina autopedepsirea, iar o cercetare efectuată în 2015 a relevat faptul că persoanele mai predispuse la rușine tind să se autopedepsească mai ușor.

Tot o cauză pentru autopedepsire este și dorința persoanei de a se elibera de vina pe care o resimte. Vină de care nu se eliberează mărturisindu-și greșeala de teamă că făcând acest lucru va provoca mai multă durere. Atunci când vă simțiți vinovat pentru gânduri pe care nu le puteți exprima sau pentru acțiuni pentru care nu vă puteți cere scuze, s-ar putea să vedeți autopedepsirea ca pe o modalitate de a vă răscumpăra greșeala, cel puțin în ochii dumneavoastră.

Într-un mic studiu din 2010, participanții cărora li s-a cerut să își amintească un caz de comportament lipsit de etică și apoi să îndeplinească o sarcină dureroasă (să își țină o mână într-o găleată cu apă cu gheață cât de mult timp au putut) au raportat mai puțină vinovăție după ce și-au împlinit „pedeapsa”. O altă cercetare, din 2017, a explorat, de asemenea, legătura dintre vinovăție și autopedepsire. Aceasta a sugerat că persoanele care se simțeau vinovate de faptul că păstrau secrete față de partenerii lor, încercau adesea să se elibereze de sentimentul de vinovăție prin negarea unor activități plăcute.

Uneori, pedeapsa motivează

Pedeapsa nu este întotdeauna cel mai eficient instrument, dar există situații în care ea poate duce la dezvoltare personală. De exemplu, autopedepsirea v-ar putea motiva. Să luăm un exemplu: v-ați promis că după-amiază, dupa ce terminați munca, mergeți în parc. Munciți toată dimineața, dar cu toate acestea nu reușiți să vă faceți „norma”, iar în loc să ieșiți din casă și să vă relaxați, faceți efortul de a termina treaba. Faptul că vă refuzați ieșirea planificată vă oferă o a doua șansă de a face ceea ce trebuie să faceți și vă motivează să vă concentrați asupra sarcinilor data viitoare când planificați ceva relaxant sau distractiv.

Deși, iată, unele forme de autopedepsire pot fi utile, problema este că pot deveni cu ușurință un ciclu dăunător din care este greu de ieșit. În loc să vă iertați pentru erorile umane normale, ați putea începe să vă autopedepsiți și pentru greșeli minore, în loc să vă încurajați că data viitoare vă veți descurca mai bine, lucru care denotă iubire de sine.

Autopedepsirea nu rezolvă întotdeauna problema. Să spunem că vă simțiți vinovat pentru că ați mințit pe cineva sau ați făcut ceva ce doriți să păstrați secret. Pedepsirea ar putea reduce sentimentul de vinovăție și v-ar putea ajuta să va simțiti mai bine, dar nu rezolvă adevărata problemă: lucrul pe care îl țineți ascuns. În viitor, s-ar putea să mințiți din nou pentru a vă menține înșelăciunea, iar o „noua” minciună creează mai multă vinovăție, pe care s-ar putea să încercați să o rezolvați cu mai multă autopedepsire…

Cum te îndrepți spre autocompătimire și îți crești stima de sine

Autopedepsirea ar putea ajuta la ameliorarea vinovăției după ce faci ceva de care nu ești mândru. Dar s-ar putea să nu contribuie prea mult la îmbunătățirea sentimentelor tale generale despre tine însuți, mai ales dacă te confrunți și cu rușinea, și cu o stimă de sine scăzută. Din fericire, autocompătimirea oferă o alternativă benefică. Nu numai că te ajută să accepți că greșelile fac pur și simplu parte din ființa umană, dar te ajută și să înveți să te iubești indiferent de defectele pe care le ai. Autocompătimirea poate promova stima de sine, ajutându-te să te tratezi cu dragoste și bunătate. În timp, o mai mare stimă de sine poate îmbunătăți încrederea în capacitatea de a face schimbări pozitive.

Pentru asta trebuie să înveți să te ierți, să fii blând cu tine, să îți oferi a doua șansă (chiar și a treia, și a patra…) pentru a face lucrurile mai bine data viitoare, să te recompensezi chiar și atunci când crezi că ai greșit și nu meriți recompensă. Pentru că tratându-te cu bunătate îți va fi mai ușor să-ți recunoști și respecți nevoile, în loc să te pedepsești pentru că le ai. Ar putea dura ceva vreme până când lucrurile se vor fi schimbat, dar practica îți va fi de folos și vei putea reuși până la urmă să fii indulgent și iertător cu tine.

Sursa foto: Dreamstime.com