Sari direct la conținut

Cum un comentariu despre zlotul polonez e valabil si in cazul leului nostru

Dan Popa's Weblog

Textul a aparut in cotidianul polonez Rzeczpospolita, miercuri. Inlocuiti “zlot” cu “leu” si ramane la fel de valabil.

”Francul elvetian la valoarea de 2,5 zloti si dolarul la 2,9 zloti inseamna o drama pentru multe familii poloneze. Creditele pentru locuinte luate de aceste familii nu mai pot fi platite. Dar ar putea fi si mai rau.

Se poate spune desigur ca oamenii destepti au avertizat ca imprumuturile in valute straine inseamna un mare risc. Este adevarat ca dobanzile la aceste credite erau mult mai mici decat la zlot, dar probabilitatea modificarii bruste a cursurilor a fost – si este – foarte mare. Din pacate, astfel de modificari sunt un efect natural al crizei financiare, care a cuprins lumea.

Un zlot slab inseamna import mai scump, dar si nelinistea investitorilor straini, care vand actiunile si obligatiile poloneze, deoarece ele isi pierd repede din valoare.

Dar toate aceste efecte, uneori dramatice, ale zlotului care slabeste nu ar trebui sa determine guvernul nici banca centrala sa manipuleze manual cursul. Si aceasta nu pentru ca astfel de operatii sunt eficiente numai pe termen scurt si nici pentru ca zlotul polonez ieftin este o sansa pentru exportatorii polonezi.

Este vorba de imaginea Poloniei in ochii investitorilor occidentali. Pentru ca ei sa creada in perspectivele poloneze bune nu sunt suficiente asigurarile privind fundamentele stabile ale industriei poloneze.

Ar fi foarte bine daca raspunsul la fuga investitorilor occidentali de la bursa noastra ar fi fost informatia oficiala care sa confirme planul exact al adoptarii cat mai rapide de catre Polonia a monedei euro.

Tot in favoarea zlotului ar fi fost daca guvernul – in locul aprecierilor generale de catre diversi ministri a starii economiei poloneze – ar fi spus ce face concret pentru ea. Daca in loc sa persiste in criticarea de catre economisti a prognozelor nerealiste pentru anul 2009, ar fi prezentat noi principii ale bugetului, care sa satisfaca toate cerintele Uniunii.

Daca toate acestea nu ajuta, atunci statul ar trebui sa prezinte un plan de salvare pe o anumita perioada pentru cei care au luat credite si care se gasesc acum in cea mai dificila situatie. Pentru ca ei trebuie ajutati, si nu bancile care au acordat aceste credite riscante.” (Comentariu de Pawel Jablonski)

Citeste si comenteaza pe blogul lui Dan Popa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro