Sari direct la conținut

Cum va fi vremea în București în următoarele zile. Temperaturi maxime de minus 3 – minus 2 grade

HotNews.ro
Ninsoare în București, Foto: AGERPRES
Ninsoare în București, Foto: AGERPRES

Vremea va fi geroasă în Bucureşti, în următoarele trei zile, cu temperaturi maxime, marți și miercuri, de minus 3 – minus 2 grade, conform meteorologilor.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, prognoza specială pentru București, pentru perioada marți, ora 10.00, joi, ora 10.00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul marți, ora 10.00 – miercuri, ora 08.00, vremea va fi rece, astfel că temperatura maximă va fi de -3…-2 grade, iar cea minimă de -7…-6 grade. Vor fi înnorări mai ales în prima parte a zilei, când trecător va ninge slab, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla în general moderat (temporar cu rafale de 40…45 km/h), amplificând senzația de frig.

În intervalul miercuri, ora 08.00 – joi, ora 10.00, vremea va fi rece dimineața și noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -8…-5 grade.

Ger în toată țara cel puțin până joi dimineață

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat marți că va fi frig în toată țara până joi dimineață și va fi ger noaptea, iar pentru opt județe din sud-estul țăriia fost emis și un cod galben de vânt puternic.

Vremea va fi rece în toată țara, geroasă în noaptea de marți spre miercuri îndeosebi în nord, centru și est (minime termice de până la -21…-20 de grade în estul Transilvaniei), iar în noaptea de miercuri spre joi mai ales în est și centru (minime termice de până la -16…-15 grade în estul Transilvaniei).

Meteorologii au emis și un cod galben de vânt puternic, valabil marți între orele 10:00 și 23:00.

În intervalul menționat, în sudul Moldovei, Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…70 km/h și vor fi perioade în care acesta va fi asociat cu ninsori slabe.

Pe litoral vântul va continua să prezinte unele intensificări și în noaptea de marți spre miercuri, mai notează ANM.

CITEȘTE ȘI:VIDEO Circulație închisă pe patru drumuri naționale din cauza viscolului / Utilajele intervin pe mai multe șosele din zona Moldovei / Școlile sunt închise marți în județul Iași / Trenuri anulate

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro