Cum va fi vremea în prima jumătate a lunii decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
După o vreme deosebit de caldă în aceste zile, marți se va răci accentuat, astfel că temperatura maximă în țară va fi de 7 grade. În perioada 1-3 decembrie, vremea se va încălzi însă din nou și vor fi temperaturi de până la 14-15 grade în Dobrogea sau în Muntenia. Începând cu 3 decembrie și până în 12 decembrie se vor semnala precipitații în general slabe – ploi, lapoviță, dar și ninsoare – în toată țara, iar la munte se va depune strat de zăpadă, conform meteorologilor.
Administrația Națională de Meteorologie a publicat luni prognoza meteo pentru perioada 29 noiembrie – 12 decembrie:
BANAT
La începutul intervalului, valorile termice vor fi în scădere astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de 3 grade și cea a minimelor de -1-0 grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 și 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 12 grade, iar cea a minimelor spre 5 grade. Vremea se va răci între 3 și 5 decembrie, ajungându-se la medii ale maximelor termice de 3-4 grade și ale minimelor de -1…-2 grade. Cea de-a două săptamână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a 5 grade și o medie a minimelor cuprinsă între -2 și 0 grade. Vor cădea precipitații moderate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie și mixte, în general slabe și cu caracter temporar, începând din 2 decembrie și până la sfârșitul perioadei de referință.
CRIŞANA
La începutul intervalului, valorile termice vor fi în scădere, astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de 3 grade și cea a minimelor de -1…-2 grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 și 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 11 grade, iar cea a minimelor spre 5 grade. Vremea se va răci între 3 și 5 decembrie, ajungându-se la medii ale maximelor termice de 3 grade și ale minimelor în jurul a -2 grade. Cea de-a două săptamână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a 4 grade și o medie a minimelor cuprinsă între -2 și 0 grade. Vor cădea precipitații local însemnate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie și mixte, în general slabe și cu caracter temporar, începând din 2 decembrie și până la sfârșitul celor 2 săptămâni.
TRANSILVANIA
Valorile termice vor fi în scădere accentuată la începutul intervalului, astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de 2 grade și cea a minimelor de -3…-4 grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 și 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 10 grade, iar cea a minimelor spre 2 grade. Vremea se va răci între 3 și 5 decembrie, ajungându-se la medii ale maximelor termice de 2 grade și ale minimelor în jurul a -3 grade. Cea de-a două săptamână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a 2 grade și o medie a minimelor cuprinsă între -4 și -2 grade. Vor cădea precipitații în general slabe cantitativ, la început predominant sub formă de ploaie, apoi ploaie, lapoviță și ninsoare în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie și predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, temporar, din 3 decembrie și până la sfârșitul celor 2 săptămâni.
MARAMUREŞ
Valorile termice vor fi în scădere accentuată la începutul intervalului, astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de 2 grade și cea a minimelor de -1…-2 grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 și 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 9 grade, iar cea a minimelor spre 3 grade. Vremea se va răci între 3 și 5 decembrie, ajungându-se la medii ale maximelor termice de 2-3 grade și ale minimelor în jurul a -3 grade. Cea de-a două săptamână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a 3 grade și o medie a minimelor cuprinsă între -3 și -1 grad. Vor cădea precipitații moderate cantitativ, la început predominant sub formă de ploaie, apoi ploaie, lapoviță și ninsoare în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie și predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, temporar, din 2 decembrie și până la sfârșitul celor 2 săptămâni.
MOLDOVA
După o prima zi a intervalului, în medie cu valori termice diurne de 12 grade și minime de 5-6 grade, pe 30 noiembrie vremea se va răci, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime de 3 grade, în medie și minime de -2…0 grade. În perioada 1-3 decembrie, valorile termice vor marca o creștere, media maximelor ajungând la 10-11 grade și a minimelor în jurul valorii de 3 grade. Pentru următoarele zile și până pe 12 decembrie sunt estimate medii ale maximelor termice de 2…4 grade și ale minimelor de -3..-2 grade. Se vor semnala ploi slabe în ziua de 29 noiembrie, iar local și temporar, începând cu 3 decembrie și până la sfârșitul celor 2 săptămâni se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de lapoviță și ninsoare.
DOBROGEA
După o vreme deosebit de caldă în prima zi a intervalului, în medie cu valori termice maxime de 16 grade și minime în jurul a 8 grade, pe 30 noiembrie vremea se va răci accentuat, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime de 7 grade, în medie și minime în jurul a 0 grade. În perioada 1-3 decembrie, vremea se va încălzi astfel că media maximelor va ajunge la 14-15 grade și a minimelor va fi în jurul a 6 grade. Pentru următoarele zile și până pe 12 decembrie sunt estimate medii ale maximelor termice de 7…9 grade și ale minimelor de 1-3 grade. Se vor semnala ploi moderate în zilele de 29 și 30 noiembrie, iar local și temporar, începând cu 3 decembrie și până la sfârșitul celor 2 săptămâni, se vor semnala precipitații în general slabe, predominant sub formă de ploaie.
MUNTENIA
După o vreme deosebit de caldă în prima zi a intervalului, în medie cu valori termice maxime de 14 grade și minime de 6-7 grade, pe 30 noiembrie vremea se va răci accentuat, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime de 6 grade, în medie și minime în jurul a 0 grade. În perioada 1-3 decembrie, vremea se va încălzi astfel că media maximelor va ajunge la 14-15 grade și a minimelor se va situa în jurul a 3 grade. Pentru următoarele zile și până pe 12 decembrie, regimul termic va fi apropiat de cel normal, fiind estimate medii ale maximelor termice de 5-6 grade și ale minimelor de -2…0 grade. Se vor semnala ploi în general slabe în zilele de 29 și 30 noiembrie, iar local și temporar, începând cu 3 decembrie și până la sfârșitul celor 2 săptămâni, se vor semnala precipitații în general slabe, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.
OLTENIA
După o vreme caldă în prima zi a intervalului, în medie cu valori termice maxime de 11 grade și minime de 5…7 grade, pe 30 noiembrie vremea se va răci accentuat, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime de 5 grade, în medie și minime în jurul a 0 grade. În perioada 1-3 decembrie, vremea se va încălzi astfel încât media maximelor va ajunge la 10-11 grade și a minimelor se va situa în jurul a 3 grade. Pentru următoarele zile și până pe 12 decembrie, regimul termic va fi apropiat de cel normal, fiind estimate medii ale maximelor termice de 4-5 grade și ale minimelor de -2…0 grade. Se vor semnala ploi în general slabe în 29 noiembrie și izolat pe 30 noiembrie, iar local și temporar, începând cu 3 decembrie și până la sfârșitul celor 2 săptămâni, se vor semnala precipitații în general slabe, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.
LA MUNTE
În primele două zile, media temperaturilor maxime în această regiune va scădea de la 0-2 grade la -5 grade, iar cea a minimelor de la -1…0 grade la -7 grade. În perioada 1-3 decembrie, vremea se va încălzi astfel că valori termice maxime vor atinge în medie de 3 grade, iar media minimelor nocturne va urca spre -1 grad. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic va fi apropiat de cel normal, fiind estimate medii ale maximelor termice de -2-.0 grade și ale minimelor de -7…-5 grade. Se vor semnala zilnic precipitații, la început mixte, apoi predominant sub formă de ninsoare, iar local și temporar, cu o probabilitate mai ridicată în intervalele 30 noiembrie – 1 decembrie și 3-9 decembrie, ninsorile moderate cantitativ pot să depună strat de zăpadă