Cum vede un psihoterapeut serialul „Adolescence”: „Mulți tineri și părinți care au urmărit serialul și-au format o impresie greșită despre ce înseamnă terapia. Psihoterapia reală cu adolescenți este cu totul altfel”

În serialul „Adolescență coruptă” (Adolescence), un psihoterapeut interacționează cu un adolescent vulnerabil, influențat de ideologii periculoase, în moduri care sunt de fapt departe de ședințele de psihoterapie cu adolescenții. Psihologul Dana Peristeri, din cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria, explică de ce „aceea n-a fost terapie” și arată cum problemele din film există și în realitate, inclusiv în România – de la violența între tineri până la capcanele ideologiilor online. Specialistul trage un semnal de alarmă pentru părinții care cred că „nouă nu ni se poate întâmpla” și oferă soluții pentru a gestiona relațiile cu adolescenții.

„Ceea ce am văzut nu era o ședință de psihoterapie, ci o evaluare finală”

Serialul Adolescence a captivat publicul cu subiectul său întunecat, însă episodul 3 – care prezintă o presupusă ședință de terapie cu un adolescent acuzat de o crimă – i-a făcut pe psihologi să ridice din sprâncene. Dana Peristeri, psihoterapeut în cadrul clinicilor Regina Maria, explică într-un interviu pentru Hotnews.ro că ceea ce am văzut pe ecrane „nu a fost o ședință de psihoterapie”.

În opinia sa, scena din episodul trei prezintă de fapt o evaluare finală: „Terapeuta din film nu voia să rezolve nimic. Voia doar să vadă dacă adolescentul are discernământ și aduna date despre asta”​. Cu alte cuvinte, rolul personajului psiholog era să stabilească dacă băiatul înțelege gravitatea faptei sale – o procedură mai degrabă birocratică – și nu să-l ajute terapeutic.

Psihoterapia reală cu adolescenți: încrederea se construiește

Mulți tineri și părinți care au urmărit serialul și-au format o impresie greșită despre ce înseamnă terapia: fie au văzut-o ca pe o confruntare dramatică de tip detectiv (cum a fost portretizată în episod), fie – mai grav – și-au pierdut încrederea în psihologi, crezându-i manipulatori sau ineficienți. „În terapie lucrurile se întâmplă cu totul altfel”, insistă Dana Peristeri, tocmai pentru a corecta eventualele percepții eronate.

Cazul fictiv al lui Jamie ne arată, dacă se poate spune așa, cum să nu decurgă o ședință de terapie. Iar psihologii reali țin să demonteze mitul: psihoterapia adevărată nu seamănă cu un interogatoriu, ci cu un proces de construire a unei relații.

Diferențele de abordare sunt majore. În film, terapeuta schimbă tactica la ultima întâlnire: devine brusc amabilă, îi aduce băiatului ciocolată caldă și chiar își împarte sandvișul cu el, încercând să pară prietenoasă. Gestul, deși empatic în aparență, vine mult prea târziu. „Faptul că ea, la a șasea ședință, și-a schimbat total comportamentul, a fost o greșeală”, crede Dana Peristeri.

În mod normal, un psihoterapeut câștigă încrederea adolescentului gradual, nu peste noapte. În serial însă, băiatul – Jamie – se simte manipulat de această schimbare bruscă: „El s-a simțit trădat, mințit… acesta este motivul pentru care a izbucnit în criza aceea”, punctează psihologul​. Jamie îi reproșează terapeutei că îl „îndulcește” doar ca să-i smulgă informații, îi cere direct să treacă la întrebări – semn că încrederea era deja spulberată.

Atunci când un adolescent nu are încredere în terapeut, terapia eșuează. În realitate, o relație terapeutică eficientă cu un tânăr se clădește în timp, cu pași mici și consecvenți. Regulile de confidențialitate sunt și ele esențiale: Dana Peristeri menționează că, dacă adolescentul nu reprezintă un pericol pentru sine sau alții, terapeutul nu discută cu părinții decât cu acordul lui, tocmai pentru a-i câștiga deschiderea​. De asemenea, mediul în care se desfășoară terapia contează: „Contează foarte tare mediul. Dacă veniți la Regina Maria, o să vedeți că locul nu seamănă a clinică”, spune specialista​, descriind un spațiu cald, cu fotolii și mochetă, fără birouri impunătoare și reci între terapeut și client – așa cum am văzut în scena din serial. În episodul din Adolescence, camera de consiliere arăta ca un birou de instituție, cu o masă mare drept barieră – încă un indiciu că asistam la un interviu formal, nu la terapie autentică.

Cum decurge cu adevărat psihoterapia unui adolescent și care este rolul părinților

Scopul terapiei este de a rezolva probleme, de a corecta comportamente și de a schimba tipare de gândire. Psihoterapeuta Dana Peristeri ne-a oferit o privire asupra realităților psihoterapiei pentru tineri în România. În primul rând, un caz ca Jamie (băiatul singuratic și furios din serial) rar ajunge de bunăvoie la terapie: „E greu de crezut că un astfel de adolescent va veni singur la cabinet. N-o să vină singur pentru că nu are încredere în adulți”, explică psihologul.

Sprijinul familiei este crucial încă de la început. De regulă, „când adolescentul vine la terapie, prima ședință are loc alături de părinte. Terapeutul trebuie să înțeleagă motivația părinților – de ce și-au adus copilul – și așteptările adolescentului, apoi să stabilească obiective comune. Întotdeauna și adolescentul și părintele trebuie să dea ceva ca să primească ceva”, spune Dana, descriind terapia ca pe o negociere în care ambele părți au un rol.

În practică, primul pas este să creezi un spațiu de siguranță. Un terapeut experimentat nu va începe direct cu întrebări incomode (cum vedem în serial că psiholoaga îl întreabă pe Jamie despre relația cu tatăl, bunicul etc., vizibil stârnindu-l). Mai întâi, „vorbești despre alții, vorbești din ce știi: Uite ce am auzit, ție ți se întâmplă lucrurile astea? Poate să spună nu la început, dar la un moment dat tot va spune da. Însă este un proces de câștigare a încrederii”​.

Empatia autentică și răbdarea sunt instrumentele de bază. Terapeutul poate oferi chiar la început un ceai sau un pahar cu apă adolescentului – un gest obișnuit de curtoazie, menționează psihologul – dar asta vine în completarea unei atitudini calde constante, nu ca schimbare bruscă de ton, cum s-a întâmplat în film.

Un alt aspect cheie este implicarea părinților pe termen lung. Terapia durează, de obicei, o oră pe săptămână; restul timpului copilul stă în mediul de acasă. „Întotdeauna este nevoie de ajutor din partea părinților, pentru că la tine în cabinet stă o oră… în rest stă cu părinții”​. Așadar, ce se întâmplă în familie poate susține sau submina progresul terapeutic. „Nu e de ajuns doar dragoste. Părinții, la un moment dat, uită că e o negociere”, explică Dana Peristeri​. Adolescenții trec prin schimbări bruște de stare – acum plâng, peste cinci minute râd, apoi se înfurie – iar părinții pot fi derutați și tentați fie să îi trateze în continuare ca pe niște copii mici, fie dimpotrivă, ca pe niște adulți pe deplin responsabili. Rolul psihologului este și de a media această relație: să le reamintească părinților că un adolescent are nevoie atât de limite și responsabilitate, cât și de ascultare și înțelegere.

În cabinet, Dana Peristeri a văzut cazuri concrete care reflectă problemele adolescenților de azi. „Am o adolescentă (în terapie) și pe tema asta a venit: că e urâtă”, povestește ea. Deși fata învață la o școală privată bună, complexele legate de înfățișare și comparațiile cu standardele nerealiste de frumusețe promovate online au dus-o în pragul depresiei. „A avut gânduri de suicid, a avut tentative de absenteism, nu și-a mai dorit să se mai ducă la școală”​, dezvăluie psihologul. Alte semnale de alarmă pe care terapeutul le enumeră pentru părinți sunt: izolarea progresivă a adolescentului (se închide în cameră, evită prietenii), apariția episoadelor de depresie sau anxietate (atacuri de panică) și preocuparea excesivă pentru defecte fizice minore, eventual cu solicitări de operații estetice neașteptate (de exemplu, „Vreau să-mi îndrept nasul” la 15 ani). Toate acestea indică o suferință interioară ce nu trebuie minimalizată.

Din fericire, această tânără a cerut ajutor – un gest rar, dar salvator. Cazul fetei care se crede urâtă arată cât de important este ca părinții să fie atenți și să nu pună totul pe seama „vârstei dificile”. Dincolo de ușile cabinetului, problemele adolescenților de azi s-au diversificat față de generațiile trecute. Iar influența mediului online – de la rețele sociale la cultura jocurilor video – complică și mai mult lucrurile, după cum vom vedea.

Ideologii toxice: de la incel și misoginie la modelul Andrew Tate

Pe măsură ce episodul din Adolescence avansează, aflăm că adolescentul Jamie adoptase o viziune misogină, alimentată de mediul online. Personajul său fusese atras într-un tipar de gândire tip „incel” (celibat involuntar transformat în ură față de fete) – și tocmai aceste idei deformate l-au condus la violență. Psihologul Dana Peristeri demontează un mit legat de vârsta lui: „La 13 ani nu ai credințe adânc înrădăcinate… la 13 ani strângi informații. Cu alte cuvinte, un copil de 13-14 ani încă își formează sistemul de valori, fiind extrem de influențabil. Grupul de apartenență (anturajul) contează enorm – adesea mai mult decât familia – iar dacă acel grup (fie el și virtual) promovează violența sau ura, adolescentul o poate îmbrățișa rapid”.

În film, Jamie fusese rănit emoțional de o respingere și umilit public de o fată care l-a etichetat drept „incel” pe rețelele sociale. Acea vulnerabilitate l-a făcut o pradă ușoară pentru ideologia masculinității toxice: „Cumva intrase în contact cu ideologia asta a masculinității: Ia-ți ce vrei să-ți iei, că altfel nu va veni către tine” – un mesaj periculos care circulă în mediile online ale băieților frustrați. Practic, i se sugera că trebuie să folosească forța ca să obțină ce-și dorește, inclusiv atenția unei fete. În plus, expunerea la violență prin jocurile video (unde „omori ca să obții bani” și personajele „învie” după ce au murit) poate amorți simțul realității​, atrage atenția psihologul Dana Peristeri. Toate aceste elemente au umplut, treptat, „sacul” furiei lui Jamie, până la explozia finală – uciderea colegei care îl batjocorise.

Deși extrem, cazul lui Jamie nu mai pare o simplă ficțiune dacă privim în jur. „Se pare că sunt foarte multe [cazuri ca acesta]. Și la noi, dar știu de la nepotul meu de 16 ani care locuiește în Spania că și acolo”, spune Dana Peristeri despre fenomenul băieților atrași de ideologii de ură. Ea compară explozia curentului incel/manosfera cu moda „emo” de acum peste un deceniu – un val care vine peste adolescenți și le acaparează mințile pentru o vreme. Diferența este că acest nou val poate avea consecințe mult mai violente. „Este foarte pregnant și în școlile de stat și în școlile private, adică la nivel de vârstă, nu la nivel de educație”, observă psihologul despre atitudinile misogine în rândul băieților din România​.

Cu alte cuvinte, niciun mediu nu este imun: atât copiii din familii modeste, cât și cei din medii privilegiate pot cădea în această capcană a masculinității toxice. Un nume des vehiculat, strâns legat de promovarea unei asemenea mentalități, este cel al lui Andrew Tate – fost kickboxer, acum influencer, autoproclamat „rege al masculinității toxice” pe internet. Tate, care a ajuns să fie arestat în România pentru acuzații de trafic de persoane și viol, a câștigat o popularitate uriașă online în ultimii ani, mai ales printre adolescenți. Videoclipurile sale pline de mesaje misogine și ostentative (mașini de lux, bani, femei tratate ca obiecte) au invadat rețelele sociale la un moment dat. De ce prind asemenea figuri la tineri? Psihologii citați de World Vision România arată că mulți adolescenți – în special din medii defavorizate – nu au susținere acasă și se simt nedreptățiți sau ignorați la școală, refugiindu-se pe internet. Acolo, personaje ca Tate le oferă iluzia unei rețete de succes rapid: bani, putere, dominare. În România, fenomenul Tate a devenit extrem de răspândit. Un articol hotnews.ro nota că milionarul britanic are succes printre adolescenți tocmai pentru că le promite împlinirea oricărei dorințe fără efort – o fantezie greu de rezistat când te simți neputincios​.

Ideologiile nocive nu sunt „departe, pe internet” – ele au intrat deja în clasele și casele noastre

Influența acestor ideologii toxice nu se oprește la granița vreunei țări. În Marea Britanie, recent, profesorii au tras un semnal de alarmă legat de comportamentul băieților în școli, pe care îl pun în legătură directă cu „fenomenul Andrew Tate”, arată ​hotnews.ro. Un sondaj realizat pe 5.800 de cadre didactice britanice arată că 59% dintre profesori au observat deteriorarea comportamentului elevilor din cauza rețelelor sociale​. Tate a fost menționat spontan de numeroși profesori drept o influență negativă majoră asupra băieților​. Concret, s-au raportat cazuri șocante: „băieți de 10 ani care au refuzat să vorbească cu o profesoară pentru că este femeie” sau elevi care folosesc un limbaj jignitor față de profesoare, imitând atitudinile promovate de Tate​. Practic, unii copii ajung să-și disprețuiască profesorii femei, considerând că nu merită respect – o atitudine îngrijorătoare, mai ales la vârste atât de mici.

Sondajul NASUWT (UK) arată că influenceri online precum Andrew Tate alimentează o creștere a misoginiei și sexismului în școlile din Marea Britanie​. 59% dintre cei aproximativ 5.800 de profesori chestionați au observat deteriorarea comportamentului elevilor din cauza rețelelor sociale​. Fenomenul incel și cultura urii față de femei au intrat astfel în atenția autorităților educaționale din Marea Britanie.

De la Londra până la București, de la Madrid până la Berlin, modelul masculin toxic circulă online cu o viteză uluitoare, tradus în limba fiecărei țări. Franța și Germania au avut și ele dezbateri aprinse pe tema conținutului misogin de pe rețele, mai ales după cazul Tate, deși manifestările diferă. În Spania, de exemplu, unde locuiește nepotul de 16 ani al psihologului Dana Peristeri, acesta observă la colegii lui aceleași atitudini de dispreț față de fete și exaltare a „masculinității de alfa” despre care se vorbește și la noi.

Prin urmare, nu suntem deloc feriți: asemenea idei prind rădăcini și în mintea copiilor noștri, dacă nu sunt combătute la timp prin educație și dialog deschis. Dana Peristeri crede că ar fi nevoie chiar de ore de educație pentru relații sănătoase în școli: „să se organizeze, de exemplu, în școli ore de educație sexuală reală. Să se vorbească despre aparență, despre ce își doresc fetele, ce doresc băieții, ce înseamnă atenția lor”, astfel încât tinerii să înțeleagă consecințele comportamentelor lor și ale imaginii pe care o proiectează. Mesajul este clar: ideologiile nocive nu mai sunt „departe, pe internet” – ele au intrat deja în clasele și casele noastre. Iar efectele pot fi devastatoare dacă sunt dublate de accesul la violență.

„Nu mi se poate întâmpla mie” – o iluzie periculoasă

Multe familii din România privesc știrile despre adolescenți delincvenți sau radicalizați și reacționează automat: „așa ceva nu ni se poate întâmpla nouă; copilul meu nu ar face așa ceva”. Realitatea contrazice însă acest sentiment de siguranță. Problemele descrise mai sus deja există și la noi, chiar dacă deocamdată nu au aceeași amploare ca în Marea Britanie sau alte țări vestice. Ignorarea lor nu face decât să amâne inevitabilul.

Luați fenomenul tinerilor care recurg la arme albe. Dacă în Anglia subiectul domină de ani buni prima pagină a ziarelor, în România tendința abia începe să iasă la iveală. Și totuși, cazuri șocante există. În luna martie a acestui an, trei elevi de 14–15 ani din București și-au bătut un coleg chiar la ieșirea de la ore, iar apoi l-au înjunghiat în abdomen​. Incidentul – petrecut în miezul zilei, în fața școlii, sub ochii altor copii și părinți – a trimis victima la spital în stare gravă și pe agresori în arest, acuzați de tentativă de omor​. O scenă parcă ruptă din tabloidele britanice, dar consumată în inima Capitalei noastre, într-o școală obișnuită. Și nu este un caz singular dacă ne uităm în ultimele cronici locale.

În paralel, bullying-ul – violența verbală, emoțională și fizică între elevi – a atins cote alarmante în școlile din România. Studiile organizațiilor neguvernamentale relevă statistici îngrijorătoare: de pildă, 3 din 10 copii români afirmă că sunt amenințați cu bătaia de către colegi, iar 1 din 4 este umilit în mod repetat. Potrivit unui studiu World Vision, peste 93% dintre copiii din mediul rural au trecut prin cel puțin o situație de bullying în decursul unui an școlar​. Aceste cifre plasează România pe primele locuri în Europa la acest capitol nefericit. Cu alte cuvinte, violența între adolescenți este deja aici, chiar dacă ia forma „clasică” a hărțuirii și bătăii. Iar distanța de la o bătaie în curtea școlii până la un incident grav cu cuțitul poate fi mai mică decât ne place să credem.

Cum putem preveni: de la conștientizare la implicare reală

Rezolvarea acestor probleme începe cu conștientizarea lor. „Nu-i de ajuns ca niște părinți buni să fie în aceeași casă cu niște copii”, spune Dana Peristeri, cu subînțeles​. Cu alte cuvinte, nu e suficient să îi asigurăm material și să fim „prezenți” fizic. Copiii au nevoie să fie văzuți și auziți cu adevărat. Psihologul subliniază: „ Copiii au nevoie să fie ascultați, au nevoie să fie văzuți, au nevoie să fie întrebați. Au nevoie de interacțiuni reale și consistente, cu însemnătate”​. Altfel, chiar și într-o „familie bună”, un adolescent poate simți un gol imens.

În serial, Jamie trăia într-o casă aparent normală, cu părinți iubitori dar abonați la absenteism – mereu ocupați, mereu pe din afară. „O mamă bună, bună ca pâinea caldă, dar absentă; un tată care ar fi făcut orice, dar absent” – astfel îi descrie Dana Peristeri pe părinții ficționali ai băiatului. Iar consecința? „Acei doi copii erau de capul lor… toți locuiau în aceeași casă, dar foarte puține știau unul despre altul”. În lipsa unui dialog și a implicării efective, Jamie a căutat ghidaj pe internet și în anturaj – luând-o pe un drum greșit.

Acest scenariu trist poate fi evitat, ne asigură experții, dacă părinții și comunitatea iau măsuri din timp. În familie, soluția stă în lucruri aparent simple: petreceți timp real cu adolescentul vostru, ascultați-l fără judecată, întrebați-l cum se simte, ce îl pasionează, ce îl frământă. Dacă îi place un joc video, jucați o rundă împreună, apoi invitați-l la o plimbare sau la o activitate offline. Arătați-i că vă pasă de lumea lui, oricât de diferită ar părea de a voastră. „Dacă știi că unui copil îi place să joace fotbal pe calculator, joci un joc, două cu el și apoi îl iei la o plimbare” – exemplifică Dana Peristeri​. Tot ea sugerează să îi oferi adolescentului ceva ce își dorește (atenție, timp de calitate), apoi să încerci să-l scoți treptat în lumea reală, la o activitate comună. Legătura de încredere se clădește astfel treptat și solid.

Pe plan mai larg, școala și societatea au datoria să contracareze ideologiile nocive prin educație și campanii de informare. După cum serialul Adolescence a încercat (și a reușit, pe alocuri) să atragă atenția asupra pericolelor ascunse în viețile adolescenților, tot așa și presa, și platformele de social media pot fi folosite pentru a promova modele pozitive. Faptul că discutăm acum despre aceste subiecte – terapii eșuate, incel, „adolescenți cuțitari”, Andrew Tate – este deja un pas înainte. Înseamnă că nu mai băgăm sub preș problemele, ci căutăm soluții.

Prevenția începe acasă: cum salvăm adolescenții de la izolare și furie

Asemenea drame „nu mi se pot întâmpla” mie sau ție – până când se întâmplă. Putem preveni ca ficțiunea sumbră din Adolescence să devină realitatea cotidiană a copiilor noștri doar prin implicare: implicare sinceră în viața lor emoțională, vigilență la semnalele de alarmă și deschidere către ajutor specializat atunci când e cazul. Iar atunci vom vedea că terapia adevărată – cea făcută cu empatie, profesionalism și continuitate – poate salva vieți și poate reda unui adolescent drumul spre echilibru, departe de violență și ură.

Psihoterapeutul Dana Peristeri ne reamintește că, oricât de dificil ar fi dialogul cu un adolescent, alternativa tăcerii și a ignoranței este infinit mai periculoasă. Mesajul său pentru părinți este, în esență: „Nu e de ajuns să fii bun – trebuie să fii prezent și conectat”. Doar așa vom putea sta departe de tragedii și vom crește tineri sănătoși, empatici și responsabili, în ciuda provocărilor complexe ale lumii de azi.

Articol susținut de Regina Maria