Cum vrea Ministerul Familiei să combată consumul de droguri în rândul elevilor: „O campanie agresivă şi adaptată, prin toate mijloacele şi tipurile de comunicare
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse vrea să combată consumul de droguri în școli și licee „printr-o campanie de informare agresivă” în țară la școli și licee. Ministrul Familiei Natalia Intotero a anunțat marți, la Parlament că ministerul pe care îl conduce dorește să inițieze „o campanie agresivă pentru combaterea consumului de droguri şi o campanie adaptată, prin toate mijloacele şi tipurile de comunicare”.
„În următoarea perioadă ne propunem realizarea unei caravane, un autocar personalizat, care să meargă în toate judeţele ţării, o piesă de teatru foarte bine interpretată şi creată de liceeni şi, bineînţeles, tineri care prin sprijin au reuşit să treacă de această problemă, a consumului de droguri, dar şi influenceri, atât din partea artistică şi reprezentanţi din zona media, care au ales să fie partenerii noştri”, a declarat ministrul Familiei, la audierea sa în Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor.
Ministra PSD a mai explicat că va fi pusă în scenă şi o piesă de teatru de către liceeni, iar tinerii care au scăpat de adicţia drogurilor vor povesti despre experienţele lor. „Vor fi şi influenceri, atât din partea artistică, cât şi reprezentanţi din zona media care au ales să fie partenerii noştri”, a adăugat Intotero care a mai precizat că trebuie făcută „o campanie agresivă pentru combaterea consumului de droguri, prin toate mijloacele şi tipurile de comunicare”.
Natalia Intotero a mai precizat că este în curs de finalizare o aplicaţie, destinată elevilor, studenţilor, părinţilor şi bunicilor, care va conţine informaţii pe tema efectelor nocive ale consumului de droguri.
Săptămâna trecută Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a abordat tema consumului de droguri şi alte substanţe psihoactive de către tineri şi elevi, ca risc major la adresa siguranţei individuale şi naţionale.
În urma ședinței CSAT s-a decis să fie constituit un grup de lucru interinstituţional format din secretari de stat de la Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, reprezentanţi ai Serviciului Român de Informaţii, procurori desemnaţi de către Ministerul Public şi specialişti din instituţiile angrenate, sub coordonarea Guvernului României.
Scopul acestui grup de lucru este să elaboreze un plan de acţiune care va cuprinde obiectivele, măsurile de ordin general şi particular pentru a preveni şi combate eficient riscurile generate de traficul şi consumul drogurilor. Printre primele măsuri care se iau în calcul se numără eliminarea lacunelor legislative, extinderea accesului la tratament şi recuperare şi implementarea planului pentru siguranţa şcolară.