Cumintenia Pamintului. Un esec de imagine pentru guvernul Ciolos

Colecta publica de bani initiata de guvernul Ciolos la propunerea fostului ministru Vlad Alexandrescu pentru cumpararea sculpturii Cumintenia Pamintului a fost un esec major. Orice incercare de cosmetizare e ridicola, iar tacerea premierului e vinovata. Campania de imagine (caci asta a fost) e si o lectie pentru initatorii ei: apelul la emotia publica e un joc periculos, care iti poate exploda direct in fata.

Faptele, pe scurt: In martie, guvernul Ciolos – prin ministrul Culturii de la acea vreme, Vlad Alexandrescu, a ajuns la o intelegere, prin negociere, cu proprietarii lucrarii. Suma: 11 milioane de euro. Guvernul Ponta nu reusise sa ajunga la o intelegere. Termenii negocierii nu sint clari, in conditiile in care sculptura, fiind parte a patrimoniului national, nu putea parasi tara. Tot in martie, guvernul a anuntat ca va plati 5 milioane de euro, pentru restul de 6 milioane de euro initiind o campanie publica de stringere de fonduri de la cetateni. La 30 septembrie, finalul campaniei, s-au strins doar 1,2 milioane de euro, in ciuda campaniei media. Ieri, guvernul a anuntat ca va plati toata suma ramasa (circa 10 milioane de euro). Declaratia ministrului Culturii la RFI: „Campania pentru Cumintenia Pamintului a fost un mare succes”.

Operatiunea de stringere a banilor de la populatie pentru sculptura lui Brancusi a fost insa un mare esec. Sa stringi doar 20% din suma necesara in ciuda unei campanii omniprezente, in care virf de lance a fost premierul, e dezolant pentru un stat. Ce denota acest esec? O eroare de strategie, o lipsa de incredere a populatiei in statul roman, dar si o lipsa de eficienta a executantilor campaniei.

Iar primul responsabil de acest esec e fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, care a si initiat campania. El a fost demis dupa ce a declansat si scandalul de la Opera din Bucuresti, soldat cu gonirea rusinoasa a cuplului de balerini Alina Cojocaru – Johan Kobborg. Dar campania a fost asumata total de premierul Ciolos.

Sa nu uitam ca toata campania a dus si la aparitia unui scandal cu Ambasada Rusiei la Bucuresti. Noul ambasador, un diplomat extrem de agresiv si de versat in provocari, a folosit esecul campaniei pentru a introduce in dezbaterea publica ideile aparatului rus de propaganda.

O astfel de deturnare a campaniei publice de subscriptie era de asteptat. Asa se intimpla cind politicienii si demnitarii fac apel la emotia publica. O stim, dureros, din experienta ultimilor 25 de ani ani. Emotia publica e un animal ciudat care, odata stirnit, greu mai poate fi controlat. Asa s-a ajuns la conflicte inter-etnice, la stigmatizarea unor categorii de populatie, la tensiuni intre oameni. Pentru ca e relativ usor de introdus diferite spin-uri de comunicare pentru deturnarea emotiei publice dintr-o directie legitima inspre una greu de controlat.

Problema e ca in cazul acesta, mizand pe emotia publica, guvernul Ciolos nu a reusit sa o trezeasca. Emotia publica a ramas mai tacuta decat Cumintenia Pamintului.

O alta eroare initiala: nu incepe o actiune daca nu esti sigur ca-i poti controla deznodamintul. E greu de inteles pe ce s-a bazat premierul Ciolos cind a acceptat sa intre in acest joc riscant, in care si-a pus imaginea pe o carte slaba.

Ciolos a investit mult in aceasta campanie. A ridicat miza inca de la inceput, lansind un adevarat santaj emotional. In martie, Ciolos spunea la Pro TV ca „faptul ca lansam aceasta subscriptie publica este pentru ca am vrea sa ne-o asumam impreuna – statul si societatea. Daca nu se aduna suma inseamna ca impreuna am decis sa renuntam la aceasta opera” (sursa: Mediafax).

Mai mult: campania pentru Brancusi a fost unul dintre putinele momente in care sotia premierului, o prezenta publica extrem de discreta, s-a expus in public. In aprilie, Valerie Ciolos-Villemin a sustinut la Catedrala Romano-Catolica din Alba Iulia un concert de muzica sacra, in cadrul unei campanii ce a avut ca scop achizitionarea sculpturii ￢Cumintenia Pamantului￢.

Premierul a plusat. In mai, guvernul si Ministerul Culturii au lansat oficial campania de comunicare, cu spoturi tv, radio si pe net. Guvernul ridica miza si spunea ca „este unul dintre cele mai importante proiecte nationale menite sa intareasca solidaritatea dintre stat si societate, scopul sau fiind recuperarea unei componente importante a identitatii culturale autohtone”.

Vectorii de imagine din guvern si sustinatorii guvernului au investit multa energie in promovarea subscriptiei pentru Cumintenia Pamintului. Executia a fost insa deseori deficitara. Campania de comunicare s-a bazat pe citeva clipuri care mie mi se par extrem de confuze, cu un mesaj greu de inteles si de viralizat: „Brancusi nu e al nostru. Brancusi e al meu”. O campanie mai degraba artistica, cu clipuri filmate in alb-negru si sepia, cu replici imposibil de memorat, ca filmele romanesti de arta imposibil de urmarit pentru publicul larg.

Cu ocazia lansarii campaniei de donatii, premierul sublinia inca o data ca nu e o simpla stringere de bani, ci o „chemare la asumarea valorilor la nivel individual”. Mai mult: „Viziunile, viata si valorile ne despart zi de zi, insa in momentele cheie se vede coeziunea unei natiuni. Asta s-a vazut si in cazul subscriptiei nationale pentru ridicarea Ateneului Roman, acum 130 de ani. Cred cu tarie ca asta trebuie sa vedem si acum cu opera Cumintenia Pamantului”.

Cuvinte mari, potrivite unui asemenea experiment fara precedent. Sigur ca testarea tariei tesutului social se cuvine facuta uneori. Sigur ca suna bine o campanie in care stringi, in jurul premierului, oameni precum Andrei Plesu, Maia Morgenstern, Oana Pellea, Gheorghe Hagi.

Dar cumpararea unei opere de arta, fie ea si a lui Brancusi, nu e un proiect national. Solidaritatea dintre stat si societate nu se intareste asa, ci prin raspunsul prompt al unui stat (obez, nepriceput si corupt in cazul nostru) la nevoile cetatenilor care ii platesc functionarea. Sigur ca guvernul Ciolos a facut multe pentru imbunatatirea statului, dar asteptarile de la el erau enorme, pe masura emotiei publice post-Colectiv ce a facut posibila instalarea lui Dacian Ciolos ca premier.

Un public deprimat de modul in care functioneaza serviciile de baza precum educatia si sanatatea nu de emotii si santaje emotionale are nevoie ca sa-si intareasca legatura cu statul. Are nevoie de institutii si sisteme publice care sa functioneze corect. Are nevoie de un guvern care sa inteleaga atunci cind zeci de oameni cu scaun la cap ii cer sa nu dea OUG pentru plagiate, ca e posibil ca OUG sa fie macelarit in Parlament (ceea ce s-a si intimplat). Are nevoie de un Guvern care sa dea afara imediat un ministru care nu poate explica credibil cum a cistigat zeci de mii de euro dintr-un site nefunctional. Are nevoie de un guvern care sa urneasca odata reforma administratiei publice si nu s-o faca pe Seherezada care ne adoarme timp de un an cu strategii, paper-uri, non-paper-uri, drafturi si alte povesti de adormit copiii. Are nevoie de un guvern care sa asigure vaccinurile pentru copii; si chiar daca e „greaua mostenire”, s-o rezolve rapid. Astea sint nevoile reale, nu o falsa solidarizare.