Curajul de a fugi de toti

Stilul lui Victor Ponta aminteste cumva de Ion Iliescu: fuge cu elan de raspundere, nu-si asuma mare lucru in afara de Jos Basescu si evita riscul. Unii l-ar numi prudenta, dar in realitate se cheama frica. Sub un lider slab, lipsit de curaj politic, care conduce cu teama in suflet, terorizat ca va pierde mult prea devreme puterea, tara balteste. Din incercarea utopica de a impaca pe toata lumea, de a nu genera conflicte se nasc cele mai proaste decizii sau nu se misca nimic. Am vazut iliescianismul conciliant la lucru mai bine de un deceniu. A lasat dupa el munti de rumegus, o mare de vorbe goale, putine fapte bune. La capitolul actiune, Victor Ponta ii calca pe urme: fuge de toti si de toate. E si asta o forma de curaj pentru un lider.

Spectaculoas arata fuga de propria candidatura, altfel dificil de fentat. Victor Ponta nu doreste sa intre in lupta pentru Cotroceni. Nu prea are insa de ales, deoarece PSD nu dispune de alternativa realista. Foarte probabil, baronii, inteleptii partidului il vor convinge sa candideze impotriva vointei sale. Insa orice varianta se termina prost. Daca nu candideaza, pierde partidul. Daca rateaza, s-a incheiat cariera. Daca ajunge la Cotroceni, iese la pensie anticipat. Din acest motiv, Ponta prefera statutul sau de acum, de premier condus de vicepremieri, baroni si moguli, de mare lider caruia ii spun altii ce sa faca.

Ponta se teme de o confruntare cu baronii, e hipnotizat de ei. Se bucura in sinea lui cand procurorii le mai taie din nas, dar nu are forta sa-si curete partidul profitand de partiile deschise. A pus cativa ministri fara sa-i consulte pe jupanii judetelor, fapt fara precedent, dar i-a chemat repede sa-i linisteasca. Nici nu incurajeaza, nici nu descurajeaza anchetele impotriva lor, astfel ca partidul e in confuzie totala. Nici un pesedist n-ar putea spune cu precizie daca baronilor li se trage de la Ponta sau din afara lui. Aceasta stare de ambiguitate ii consolideaza putin pozitia in partid, dar nu-i confera mai multa autoritate interna, nici nu-l ajuta sa impuna mai mult respect.

De moguli este incapabil sa se desparta, fiind dependent total de imagine si de bunavointa lor. Pe Dan Voiculescu l-a recuperat alaturi de PSD, iar Sebastian Ghita beneficiaza de contracte generoase de la stat. Astfel, Ponta cultiva un model pagubos de putere viciata de interese nelegitime, de stat capturat de cativa oameni influenti. Ca premier, se vede obligat sa achite factura serviciilor mediatice de care beneficiaza din plin oferindu-le mogulilor diverse avantaje (ordonante cu dedicatie, contracte, sentimentul protectiei politice).

In paranteza fie spus, groaza de a-si recunoaste erorile pentru a nu parea si mai vulnerabil l-a determinat sa darame oameni si institutii pentru a scapa de acuzatiile de plagiat. Oricat ar fugi insa de propriul trecut, acest penibil act de furt intelectual il va prinde mereu din urma.

Pana si deciziile nepopulare, cum e introducerea unei taxe pe combustibili, il gasesc tot ezitant, gata sa faca pasul inapoi. Speriat de atacul lui Traian Basescu, mai intai a amanat colectarea ei cu trei luni pentru ca astazi, in buza aplicarii taxei, s-o distruga complet precizand ca transportatorilor le va retruna banii, ceea ce face noua taxa inaplicabila si ineficienta.

Ruperea USL a gestionat-o la fel, lipsit de fair-play si barbatie. Desi i-a impins pe liberali afara din alianta cu toata forta, i-a facut public responsabili de ruperea USL. Dar sa zicem ca arta unui politician sta tocmai in mentinerea puterii dupa castigarea ei si ca Ponta exact asta face. Cam prea multa minciuna, insa. Mod de viata. Utilizata in exces, minciuna transforma exercitarea puterii in acte sinistre de propaganda si manipulare. Prea multe manifestari de puber politic, prea putine reflexe de om de stat.

Atitudinea duplicitara se manifesta si in politica externa, unde a reusit sa-si faca praf credibilitatea. Prima data in vara 2012, cand a ingrozit Bruxelles-ul cu tentativa de lovitura de stat, a doua oara dupa vizita la Washington, cand a dezamagit profund administratia americana cu „martea neagra”. Nici acest moment avut curajul sa si-l asume, preferand sa fuga in afara tarii si sa faca poze cu Obama. A disparut apoi intr-o vacanta de trei zile pentru a evita intalnirea cu un inalt oficial american, Victoria Nuland, trimis la Bucuresti cu un mesaj clar de sustinere a justitiei si statului de drept.

Dintre toate fofilarile sale, fuga de americani i-a lasat pe multi cu gura cascata. Nici cu rusii si chinezii n-o duce mai bine. Dupa anexarea Crimeii de catre Rusia, lui Ponta i-a disparut subit curajul de a recunoaste Kosovo sau asa numitul pragmatism in relatia cu rusii. Prefera sa uite prostia de a fugi repede la Soci pentru a-si face poze cu Ianokovici in fundal, daca tot nu l-a prins pe Putin la un selfie. Tot nesiguranta si neincrederea in viitorul sau politic il fac sa oscileze mereu intre Est si Vest.

De ce se comporta liderul PSD asa, evitand mereu problemele in loc sa le infrunte? De ce singurul mare act de curaj este sa tipe la amplificatoarele inchiriate de moguli contra cost impotriva lui Traian Basescu? De ce istoria sa politica se caracterizeaza printr-un lung sir de cedari, de abdicari, de compromisuri, dar mai ales prin fuga si frica? De ce premierul nu are nimic de spus si oferit in afara de „Jos Basescu” si multa spoiala, poze, imagine? Cel mai probabil din cauza ca este un lider facut, nu nascut, pus mereu in functii, de Nastase sau Basescu, liderul condus mereu de altii, de moguli sau de baroni. A fost mereu ajutat sa castige, nu s-a putut baza pe forta proprie.

Or, la acest capitol nu mai prea seamana cu Ion Iliescu. E infinit mai slab decat fostul presedinte PSD. Ne place sau nu, Iliescu si-a castigati autoritatea de lider prin votul „maselor largi populare”. Or, Victor Ponta deocamdata fuge, inclusiv de popor.