Cursă contracronometru pentru reluarea negocierilor cu Iranul după anunțul lui Trump. Există însă o problemă: „Nimeni nu mai crede în această poveste”

Donald Trump va decide în următoarele două săptămâni dacă Statele Unite se vor implica în războiul dintre Israel și Iran, a anunțat Casa Albă, crescând astfel presiunea asupra pusă asupra Teheranului pentru a se așeza la masa negocierilor, scriu CNN și Reuters. Trump are însă o problemă de credibilitate în ce privește termenele limită, în condițiile în care în cele cinci luni de când a reluat funcția a mai recurs la ele în diferite situații, pentru ca apoi să le prelungească sau să renunțe la ele, lucru subliniat și de criticii săi.
Decizia președintelui american de a deschide o fereastră de negociere de două săptămâni înainte de a hotărî asupra atacării Iranului declanșează astfel un declanșează o cursă contracronometru de reluare a discuțiilor care erau în impas când Israelul a început campania de bombardamente săptămâna trecută.
Speranța lui Trump și a consilierilor săi este că Iranul – supus atacurilor constante ale Israelului și care a pierdut o parte importantă a arsenalului său de rachete – va renunța la linia sa dură și va accepta condiții pe care le-a respins anterior, inclusiv abandonarea îmbogățirii uraniului, potrivit oficialilor americani.
Anunțul privind amânarea unei decizii, venit după zile de mesaje din ce în ce mai războinice din partea lui Trumo, sugerând că se pregătea să ordone un atac, îi oferă liderului american mai mult timp pentru a evalua potențialele consecințe – inclusiv ale variantei de a implica Statele Unite într-un conflict extern pe care a promis să îl evite.
Care sunt acum obstacolele în calea unei înțelegeri
Dar negocierea unei soluții diplomatice în acest calendar strâns al lui Trump pare să se confrunte cu obstacole semnificative încă de la debut.
La începutul acestei săptămâni, în cadrul Casei Albe au avut loc discuții privind trimiterea în regiune a emisarului special pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, și a vicepreședintelui JD Vance, pentru a purta discuții cu Iranul.
Însă, pe măsură ce Trump a devenit tot mai sceptic cu privire la șansele de succes ale eforturilor diplomatice, ideea nu s-a concretizat în discuții programate, iar atât Vance, cât și Witkoff au rămas la Washington până joi.
Miniștrii de externe din Marea Britanie, Germania și Franța merg vineri la Geneva pentru a purta discuții cu reprezentanții iranieni și au fost informați cu privire la detaliile ultimei înțelegeri pe care Witkoff a oferit-o Iranului, pe care Teheranul a respins-o înainte de începerea atacurilor israeliene.
Printre oficialii americani, nu există așteptări mari pentru întâlnirea de vineri de la Geneva, a declarat un oficial american pentru CNN.
Dar un oficial al Casei Albe a lăsat deschisă posibilitatea unui progres: „Aceasta este o întâlnire între liderii europeni și Iran. Președintele susține eforturile diplomatice ale aliaților noștri care ar putea determina Iranul să accepte acordul său”.
Mesajul constant al Iranului către SUA de când Israelul a început atacurile sale în urmă cu o săptămână a fost că nu vor mai participa la negocieri cu SUA până când operațiunea israeliană în curs nu se va încheia, au declarat două surse familiarizate cu mesajele.
Până în prezent, SUA nu a exercitat presiuni asupra Israelului pentru a opri atacurile, au declarat sursele. Iar Trump a declarat săptămâna aceasta că mesajul său către premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost să „continue”.
Casa Albă: Există șanse substanțiale pentru negocieri cu Iranul
Citând un mesaj al lui Trump, secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat presei că, „având în vedere că există șanse substanțiale ca în viitorul apropiat să aibă loc sau nu negocieri cu Iranul, voi lua o decizie în acest sens în următoarele două săptămâni.”
Leavitt a declarat într-o conferință de presă obișnuită la Casa Albă că Trump este interesat să găsească o soluție diplomatică cu Iranul, dar prioritatea sa principală este să se asigure că Iranul nu poate obține arme nucleare.
Ea a spus că orice acord ar trebui să interzică îmbogățirea uraniului de către Teheran și să elimine capacitatea Iranului de a obține arme nucleare.
„Președintele este întotdeauna interesat de o soluție diplomatică… dacă există o șansă pentru diplomație, președintele o va profita întotdeauna. Dar nu se teme să folosească și forța, aș adăuga eu”, a spus Leavitt. „”
„Iranul și întreaga lume trebuie să știe că armata Statelor Unite este cea mai puternică și mai letală forță de luptă din lume și că dispunem de capacități pe care nicio altă țară de pe această planetă nu le are”, a subliniat ea.
Nimeni nu crede în povestea cu două săptămâni, acuză un senator
Președintele american a ținut până acum lumea în suspans cu privire la planurile sale, oscilând între varianta unei soluții diplomatice rapide și sugestia că SUA ar putea să se alăture luptelor de partea Israelului.
Miercuri, el a declarat că nimeni nu știe ce va face. Cu o zi înainte, el a scris pe rețelele de socializare despre carianta uciderii ayatollahului Ali Khamenei, apoi a cerut capitularea necondiționată a Iranului.
De notat, în context, că Trump a mai stabilit o serie de termene limită – inclusiv pentru Rusia și Ucraina, dar și pentru alte țări implicate în negocieri privind taxele vamale – doar pentru ca apoi să le suspende sau să le prelungească.
„Cred că intrarea în război cu Iranul este o idee groaznică, dar nimeni nu crede în această poveste cu «două săptămâni»”, a scris senatorul democrat Chris Murphy pe platforma de socializare X.
„A folosit-o de un milion de ori înainte pentru a pretinde că ar face ceva ce nu face. Asta doar face America să pară slabă și ridicolă”, a adăugat el.
Suflu de ușurare pe piețele financiare
Între timp, piețele au răsuflat ușurate, dar au rămas prudente în ceea ce privește conflictul din Orientul Mijlociu.
Cotațiile petrolului Brent au scăzut cu 2,5% vineri, anulând o parte din creșterile recente, dar rămânând pe cale să înregistreze o creștere săptămânală de 3,7%, în a treia săptămână consecutivă de scumpiri.
Scăderea prețurilor petrolului pare să fi dat acțiunilor europene un motiv de bucurie, cu indicele futures EUROSTOXX 50 în creștere cu 0,7% și indicele futures FTSE în creștere cu 0,3%. Contractele futures Nasdaq și S&P 500 ESc1 au scăzut cu 0,2%.