Curtea Constitutionala a respins ambele sesizari ale lui Zgonea privind inlaturarea sa din functia de presedinte al Camerei Deputatilor si schimbarea regulamentului
Curtea Constitutionala a respins marti, cu majoritate de voturi, sesizarea lui Valeriu Zgonea prin care acesta a contestat vacantarea functiei de presedinte al Camerei Deputatilor pe care o ocupa, precum si pe cea care contesta modul in care s-a modificat regulamentul Camerei, decizie luata cu unanimitate de voturi, a informat presedintele CCR, Valer Dorneanu.
In 21 iunie, Curtea a amanat dezbaterile si pronuntarea asupra celor doua sesizari pentru „aprofundarea cercetarii”.
Fostul presedinte al Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea a declarat in 14 iunie, pentru Agerpres, ca a contestat la Curtea Constitutionala modificarea Regulamentului forului, care, in opinia sa, a fost facuta ilegal.
El a trimis pe 7 iunie o scrisoare Biroului permanent in care solicita retragerea de pe ordinea de zi a hotararii de modificare a Regulamentului prin care presedintele Camerei Deputatilor poate fi revocat mai usor din functie.
„Am inaintat Biroului permanent un document in care am cerut Comitetului liderilor sa scoata de pe ordinea de zi un punct care, din perspectiva mea, incalca zeci de articole ale Regulamentului si genereaza un precedent extrem de periculos pentru democratia din Romania. Nu a existat o initiativa legislativa careia sa ii fie asimilat proiectul de hotarare de modificare a Regulamentului Camerei (hotararea prin care se modifica articolul privind revocarea presedintelui Camerei Deputatilor – n.r.). Mai pe romaneste, in fals, a fost introdus un punct pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor sub identitatea de PHCD 50 care nu are niciun initiator, nicio comisie parlamentara nu l-a initiat, niciun grup de parlamentari nu a initiat aceasta hotarare de modificare a Regulamentului”, a explicat atunci Zgonea.
El a precizat ca secretarul general al Camerei Deputatilor are obligatia sa identifice cum a aparut pe ordinea de zi, intr-un document oficial, timp de cateva saptamani consecutiv, un document care nu respecta prevederile legale.
„Grav este ca cel care astazi este gardianul respectarii Regulamentului – Comisia pentru Regulament – a trimis un raport sub semnatura presedintelui catre Biroul permanent, acest raport nespecificand cine sunt initiatorii, care este perioada de depunere a amendamentelor. Proiectul de hotarare respecta aceleasi proceduri pe care le respecta un proiect de lege – initiatorii pot fi o comisie parlamentara sau un grup de parlamentari. Acest proiect trebuie sa fie trimis sub semnatura initiatorilor catre Bp, care il inregistreaza, stabileste o perioada pentru amendamente, daca sunt avize de la alte comisii si o perioada de depunere a raportului. Aceste trei obligatii nu au fost indeplinite”, a spus Zgonea, adaugand ca majoritatea celor care au fost demisi sau revocati dintr-o functie publica printr-o ilegalitate au castigat procese in contencios administrativ.