Sari direct la conținut

Curtea Constituțională va stabili după 10 ianuarie termenele pentru sesizările depuse de Marcel Ciolacu și Teodor Meleșcanu privind bugetul

HotNews.ro
Curtea Constituțională va stabili după 10 ianuarie termenele pentru 
sesizările depuse de Marcel Ciolacu și Teodor Meleșcanu privind bugetul

Curtea Constituțională va stabili după 10 ianuarie termenele pentru sesizările depuse de Marcel Ciolacu și Teodor Meleșcanu privind un posibil conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament în ceea ce privește adoptarea prin asumarea răspunderii a bugetului pe 2020. Anunțul CCR a fost făcut aproape concomitent cu anunțul finalizării ședinței Parlamentului privind asumarea răspunderii.

Iată mai jos comunicatul CCR:

„În ziua de 23 decembrie 2019, ora 18:00, Curtea Constituțională, în baza art.146 lit.e) din Constituția României, republicată, a fost sesizată cu:

1. Cererile de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională dintre Guvernul României și Parlamentul României cu privire la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, formulate de către Președintele Senatului și Președintele Camerei Deputaților;

2. Cererile de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională dintre Guvernul României și Parlamentul României cu privire la Legea bugetului de stat pe anul 2020, formulate de către Președintele Senatului și Președintele Camerei Deputaților.

Conform procedurii prevăzute de art.35 alin.(1) din Legea nr.47/1992, Curtea Constituțională a stabilit termenul de 10 ianuarie 2020 pentru ca părțile aflate în conflict să își exprime, în scris, punctul de vedere asupra conținutului conflictelor și a eventualelor căi de soluționare a acestora.

Termenul pentru ședința de judecată va fi stabilit la o dată ulterioară, în conformitate cu prevederile art.35 alin.(2) din Legea nr.47/1992”.

Social-democrații au decis luni, în ședința Comitetului Executiv, să conteste bugetul de stat pe 2020 la Curtea Constituțională. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi în CEx.

„Bugetul va fi atacat azi de mine și președintele senatului la CCR. „Nu există precedent în Europa ca un guvern democratic să nu vină în Parlament. De la Ceaușescu, România nu a mai cunoscut așa ceva”, a spus liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro