Sari direct la conținut

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pentru liderii talibani, acuzați că au persecutat sistematic femeile din Afganistan

HotNews.ro
Talibanii patruleaza prin Kabul, Foto: AFP / Profimedia Images
Talibanii patruleaza prin Kabul, Foto: AFP / Profimedia Images

Curtea Penală Internațională a emis marți mandate de arestare pe numele a doi lideri talibani din Afganistan, inclusiv liderul suprem Haibatullah Akhundzada, pe care îi acuză de persecutarea fetelor și femeilor, notează Reuters și AFP.

Potrivit instanței, există „motive rezonabile” să se creadă că liderul suprem al talibanilor, Haibatullah Akhundzada, și președintele Curții Supreme talibane, Abdul Hakim Haqqani, au „comis, prin ordin, incitare sau complicitate, crima împotriva umanității de persecutare (…) pe criterii de gen, împotriva fetelor și femeilor”.

„Deși talibanii au impus anumite interdicții întregii populații, ei au vizat în mod special fetele și femeile, pe criterii de gen, privându-le de drepturi și libertăți fundamentale”, a transmis instanța cu sediul la Haga.

Potrivit CPI, faptele ar fi fost comise în perioada 15 august 2021 – data preluării puterii de către talibani – și cel puțin până la 20 ianuarie 2025.

Fetele și femeile au fost „private grav” de dreptul la educație, viață privată și de familie, dar și de libertățile de mișcare, exprimare, gândire, conștiință și religie.

„În plus, și alte persoane au fost vizate pentru că anumite forme de exprimare a sexualității și/sau identității de gen erau considerate incompatibile cu politica talibanilor privind genul”, au precizat judecătorii.

În teorie, oricine are un mandat de arestare emis de CPI nu poate călători într-un stat membru fără riscul de a fi reținut. Totuși, Curtea nu are propria forță de poliție și depinde de statele membre pentru a pune în aplicare mandatele.

Talibanii le-au scos pe femei din viața publică

De când au preluat controlul Afganistanului, în august 2021, talibanii au impus o serie de măsuri represive împotriva femeilor și fetelor, mergând până la a interzice inclusiv vocea femeilor în spațiul public.

Fetelor li s-a interzis accesul la educație după clasa a șasea.

Femeile sunt obligate să își acopere complet corpul și să poarte voal pe față în permanență în spațiul public, iar contactul vizual cu bărbați care nu le sunt rude le este interzis.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro