Cutremur de 5,9 în Japonia. Seismul a fost resimțit și la Tokyo
Un cutremur cu o magnitudine preliminară de 5,9 s-a produs duminică în estul Japoniei, fiind resimțit și în capitala Tokyo, conform agenției meteorologice a țării, a scris Kyodo News.
Potrivit Centrului German de Cercetare pentru Geoștiințe (GFZ), citat de Reuters, seismul a avut loc în apropierea coastei de est a insulei Honshu, la o adâncime de 78 km (48,47 mile).
GFZ a plasat magnitudinea la 5,8.
Pe scară seismică a Japoniei, care are 7 grade, seismul a avut o intensitate de nivel 5 inferior și nu a generat o amenințare de tsunami, potrivit The Japan Times.
Cutremurul s-a produs duminică, la 2 dimineața (ora locală), și a fost resimțit pe o vastă suprafață a țării, inclusiv în nord-estul și centrul Japoniei.
O intensitate de nivel 5 inferior a fost înregistrată și în prefectura Ibaraki, și la Adachi, în zona metropolitană a capitalei Tokyo, dar și în prefecturile Saitama și Chiba.
În prefecturile Tochigi, Gunma and Kanagawa a fost resimțită o intensitate de nivel 4 pe scara seismică a Japoniei.
FOTO: Melpomenem | Dreamstime.com