„Dacă continuăm trendul, peste 20 de ani vom avea o ţară mare, frumoasă, sigură şi goală”. Avertismentul liderului UDMR
Candidatul UDMR pentru funcţia de preşedinte al ţării, Kelemen Hunor, consideră că principala problemă a României este cea demografică. „Dacă nu găsim un răspuns foarte, foarte bun la problemele demografice, putem construi câte autostrăzi vrem”.
Liderul UDMR a spus, sâmbătă, la Prima TV, că problemele demografice ale României sunt extrem de serioase și că „nimeni nu vrea să vorbească despre asta”.
„Dacă continuăm trendul, peste 20 de ani vom avea o ţară mare, frumoasă, sigură şi goală, fiindcă până astăzi au plecat peste cinci milioane de oameni din ţară şi trendul încă nu s-a oprit. Plus natalitatea, care e o problemă. Dacă nu găsim un răspuns foarte, foarte bun la problemele demografice, putem construi câte autostrăzi vrem, putem construi ce doriți dumneavoastră. Rămâne o problemă: şi unde vor fi cetăţenii, unde vor fi oamenii? Eu, când vorbesc de problemele demografice, chiar cred că e cea mai serioasă problemă”, a afirmat Kelemen Hunor, citat de News.ro.
El consideră că rezolvarea acestei probleme ţine de încrederea între stat şi oameni.