Sari direct la conținut

„Dacă copilul meu nu ar fi fost atât de puternic, nici eu nu aș fi fost”. Mărturia femeii scose după 90 de ore de sub dărâmături, alături de bebelușul ei de 10 zile

HotNews.ro
Eforturi de salvare după cutremur în Adana, Turcia, Foto: Koray Kilic / AFP / Profimedia
Eforturi de salvare după cutremur în Adana, Turcia, Foto: Koray Kilic / AFP / Profimedia

A trecut o săptămână de la cutremurul devastator care a lovit Turcia, unde ultimul bilanț al persoanelor decedate este de 31.643. Dar, în mijlocul dezastrului au existat miracole, iar salvarea lui Yagiz, un bebeluș de doar zece zile, a fost unul dintre ele, scrie BBC. A supraviețuit sub ruine 90 de ore, alături de mama lui.

Bebelușul avea doar 10 zile când a venit cutremurul, iar mama sa i-a dat numele Yagiz – „curajosul”.

La ora 04:17, când s-a produs cutremurul de 7,8 grade, Necla își hrănea bebelușul în apartamentul lor de la etajul al doilea al unui bloc nou, de cinci etaje, din oraşul Samandag din provincia Hatay, conform BBC.

„Mă aude cineva?”

  • „Când a început cutremurul, am vrut să merg la soţul meu, care era în cealaltă încăpere.
  • Şi el voia să vină spre noi. Dar când a încercat să ajungă la mine cu celălalt fiu al nostru, un dulap a căzut peste ei şi n-au mai putut să se mişte.
  • Pe măsură ce cutremurul devenea mai puternic, a căzut un perete, camera se zguduia, toată clădirea şi-a schimbat poziţia. Când s-a oprit, nu mi-am dat seama că eu căzusem cu un etaj mai jos. Le-am strigat numele, dar n-am auzit niciun răspuns”, rememorează Necla.

Femeia de 33 de ani s-a trezit întinsă cu bebelușul pe piept, încă ținut în brațe. Un dulap căzut lângă ea le-a salvat viețile, împiedicând o placă mare de beton să-i zdrobească.

Mama și bebelușul ei de doar 10 zile au rămas în această poziție timp de aproape patru zile. A simțit câteva jucării, hainele din șifonier și mult moloz. A putut respira cu greu din cauza prafului, dar spune că printre dărâmături era cald. În depărtare, auzea voci. A încercat să strige după ajutor și să lovească în dulap: „Este cineva acolo? Mă aude cineva?”. A început să ridice bucățile mici de moloz care căzuseră lângă ea și să lovească cu ele în dulap, în speranța că cineva o va auzi. Însă nimeni nu a răspuns.

Viața în subteran

Necla spune că s-a gândit că există posibilitatea să nu vină nimeni să-i salveze: „Am fost îngrozită”. Spune că în întunericul de sub dărâmături a pierdut orice noțiune a timpului.

  • „Plănuiești multe când ai un bebeluș și apoi… dintr-o dată ești sub dărâmături”, spune ea.

Știa că trebuie să aibă grijă de Yagiz și a putut să-l alăpteze. Nu a existat nicio sursă de apă sau de hrană, iar în disperare a încercat fără succes să-și bea propriul lapte matern.

Necla auzea pași și voci, dar sunetele se auzeau din depărtare. Ea a decis să-și economisească energia și să rămână liniștită, spunând că prezența lui Yagiz i-a dat un motiv să rămână plină de speranță. Bebelușul dormea în ​​cea mai mare parte a timpului, iar când se trezea plângând, ea îl hrănea în tăcere.

„Ești bine?”

După mai bine de 90 de ore sub pământ, Necla a auzit câini lătrând, iar apoi au început să se audă voci.

„Ești bine? Bate o dată, pentru da. În ce apartament locuiești?”. Fusese găsită.

Salvatorii au săpat cu grijă pentru a ajunge la ea. Când echipa de salvare de la Departamentul de pompieri din Istanbul a întrebat-o ce vârstă are Yagiz, Necla nu a știut. Știa doar că avea 10 zile când a avut loc cutremurul.

Când a ajuns la spital, Necla a fost întâmpinată de membrii familiei, care i-au spus că soțul ei și celălalt fiu al lor, de trei ani, au fost salvați și ei din dărâmături. Au suferit răni grave la picioare și au fost internați într-un spital din provincia Adana.

Necla și familia ei rămasă fără casă au fost duși într-un cort. În total, sunt cazați acolo 13 oameni.

Ea spune că Yagiz este cel care i-a salvat viața:

  • „Cred că dacă copilul meu nu ar fi fost suficient de puternic, nici eu nu aș fi fost. Sunt foarte fericită că este un nou-născut și nu-și amintește nimic”.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro