„Daca Eric Cantona n-ar fi avut simtul umorului, n-am fi fost aici”

Colaborator vechi al lui Ken Loach, scenaristul Paul Laverty a avut o buna relatie cu Eric Cantona, cel care a fost initiatorul, coproducatorul si interpretul din „Looking for Eric”, si de la a carui idee a plecat cand a scris povestea postasului din Manchester, salvat de la ratare de fostul international. Prezentat la Cannes in Competitia Oficiala, „Looking for Eric” a fost distins cu Premiul Juriului Ecumenic prezidat de Radu Mihaileanu. Nu peste multa vreme filmul va ajunge si in Romania.

–Care au fost provocarile pe care vi le-a pus scrierea scenariului?

Provocarea pe care ti-o pune fiecare scenariu e sa incerci sa nu te repeti, iar secretul unui scenariu reusit sta in construirea unor personaje care sa nu fie in alb si negru, si sa te plictiseasca de moarte in timp ce le scrii.

De fapt, Eric a venit la noi (la mine si la Ken Loach), cu ideea filmului, si am stiut de la bun inceput ca el urma sa fie un element important al filmului. Stiam ca are un extraordinar simt al umorului si ca e capabil sa-i faca pe ceilalti sa rada.

-Si cum a aparut Eric Bishop?

Imaginarea unui personaj fictiv care sa relationeze cu Eric a fost importanta. L-am intrebat pe Eric cum s-ar simti daca ar exista in imaginatia cuiva a carui viata e vraiste, care nu stie sa-si gestioneze relatia cu proprii copii samd, dar nu stiam prea clar cum urma sa fie personajul. Eric a fost insa foarte deschis si incurajator inca de la inceput.

-Colaborarea cu Eric Cantona a functionat din start?

Imi placea fotbalul si-mi placea sinceritatea lui Eric, dar initial nu stiam daca voi fi in stare sa scriu scenariul. Am inteles in ce directie o va lua numai in momentul in care am avut o idee, iar aceasta idee am capatat-o in cele doua zile petrecute impreuna, in care ne-am gasit niste puncte comune.

Daca te trezesti dimineata si nu esti fericit gandindu-te la scenariul pe care il scrii, n-are rost sa te apuci de scris. Pentru asta ai nevoie de o legatura personala cu povestea. Nu e vorba de modestie aici.

– Ce calitate apreciati cel mai mult la Eric Cantona?

Faptul ca e in stare sa se ia la misto. In al doilea rand, a avut multa empatie si intelegere pentru Eric Bishop, care e un om cu crize de constiinta, cu atacuri de panica, un om lipsit de incredere in sine.

N-am stiut de la bun inceput cum urma sa functioneze povestea dar, dupa ce am stat de vorba cu Eric si am capatat credinta ca ne situam pe acelasi nivel – oricum nu-ti dai seama unde te duce scenariul pana nu-l scrii -, a fost important sa simt ca Eric nu ma cenzureaza. L-am simtit ca pe un colaborator.

Fireste, in cursul discutiilor noastre am ajuns si la intrebari pe care vroiam sa i le pun de mult. La intrebarea „Care a fost golul care ti-a placut cel mai mult in toata cariera ta?”, raspunsul cel mai nimerit a fost: „N-a fost un gol, a fost o pasa”.

L-am mai intrebat ce-a facut cand i s-a interzis sa joace fotbal si mi-a raspuns ca a invatat sa cante la trompeta. Secretul a constat in a echilibra imaginea lui Eric Cantona cu personalitatea complexa a lui Eric Bishop care are multe straturi si multe probleme de rezolvat.

-A cui e replica din film „I am not a man. I am Cantona”?

(Rade.). E a mea, dar e ciudat cum apar ideile pentru ca toti ne influentam unii pe altii. Replica mi-a venit la un moment dat cand ma gandeam ce ar spune Eric. Uneori uiti ca esti doar un om – vezi episodul cu trompeta, si deodata parca am auzit vocea lui Eric spunand: „Nu sunt om, sunt Cantona”.

Chestia e ca replica mi-a venit numai pentru ca am discutat vreo doua zile cu Eric. Toate ideile bune vin din colaborare. Daca n-am fi petrecut acele doua zile povestind, n-as fi avut ideea acelei replici. Sunt sigur. Asa ca mare parte din scrierea unui scenariu e o munca de echipa si multe idei briliante iti pot veni doar daca-i asculti pe ceilalti.

La intrebarea „Care e crezi ca e cel mai frumos gol din cariera ta?” te astepti la un mare moment egotistic, dar cand Eric spune ca a fost o pasa – iata un moment foarte frumos. E adevarat ca acest lucru l-am scris eu in scenariu, dar mi-a venit tot din conversatiile cu Eric, din gandurile si experienta lui.

– Cum a decurs filmarea?

Eric spune ca emotia pe care a resimtit-o pe platou a fost mai intensa decat pe terenul de fotbal, dar filmarea a fost mult mai intima decat un meci. Pe platou erau numai actorii si operatorul. Era foarte multa liniste, iar Ken s-a straduit sa creeze o atmosfera securizanta si prietenoasa. A fost ceva cu mult diferit fata de intensitatea unui stadion cu 60.000 de persoane. Si efortul fizic a fost altul.

– A existat un moment din realitate care v-a ajutat sa va definiti relatia dintre Eric Bishop si Eric Cantona?

Felul in care Eric marca un gol m-a ajutat. Pentru ca la el nu era vorba doar de talent, ci si de instinct. Pentru mine, golul e esenta fiintei umane care-si foloseste la maximum inteligenta si imaginatia in momentul suprem. Corp, minte, spirit – toate converg spre momentul golului.

Pentru mine aceasta a fost cheia catre Eric Bishop care e un barbat ce si-a pierdut increderea in sine, o fiinta care-si risipeste talentele. Contrastul dintre cei doi a fost esential.

–Ce v-a amuzat cel mai mult cand ati scris scenariul?

Scriind, m-am jucat cu imaginea lui Eric, si asta m-a distrat. Daca Eric n-ar fi avut simtul umorului, n-am fi fost acum aici. Ne-am fi strans mainile – „Succes, Eric!”-, si asta ar fi fost tot. Sunt fericit ca a iesit asa, dar nu poti forta o colaborare. Nu poti crea daca nu te simti liber. De aceea spun ca a fost o minune faptul ca drumurile noastre s-au intalnit.

Nascut in India din parinti irlandezi si scotieni, Paul Laverty a studiat si practicat dreptul, luand parte si la actiuni umanitare, inainte de a deveni scenaristul preferat al lui Ken Loach, incepand cu „Carla’s Song” (1996), continuand cu „My Name is Joe” (Premiul pentru cel mai bun actor – Peter Mullan, Cannes, 1998), „Bread and Roses” (Competitia Oficiala Cannes, 2000), „Sweet Sixteen” (Premiul pentru scenariu, Cannes, 2002), „Ae Fond Kiss” (premiat la Berlin, Valladolid sau la Césaruri) si terminand cu „The Wind that Shakes the Barley” (Palme d’Or 2006).

„Looking for Eric”, povestea unui postas din Manchester, Eric Bishop, salvat de la ratare de Eric Cantona, amesteca realitatea cu fantezia, fiind o pata de lumina in universul mustind de nelinisti sociale al binomului Loach-Laverty. Desi filmele pe care le scrie sunt de regula sumbre, Paul Laverty e o persoana deschisa, modesta si sociabila, care zambeste mult si foloseste des cuvantul „colaborare”. Interviul cu Paul Laverty a avut loc in cadrul Festivalului de la Cannes, unde „Looking for Eric” a fost distins cu Premiul Juriului Ecumenic prezidat de cineastul francez de origine romana Radu Mihaileanu, juriu din care a facut parte si romanca Alina Birzache.