Daca sistemul politic ramane cantonat in triada PDL-PSD-PNL si dupa alegeri, este naiv sa asteptam liniste si stabilitate politica

PNL se coalizeaza cu PSD impotriva PDL. Premierul desemnat declara insa ca ar face „si maine” un Guvern cu PNL. PNL respinge categoric oferta. Data fiind actuala configuratie a partidelor parlamentare, stabilitatea unui viitor guvern – pre sau post electoral – pare sa depinda de o coalitie a doua dintre cele trei partide majore.

Observatorul inteligent nu uita ca dincolo de retorica si agitatia actorilor politici stau parametrii obiectivi ai jocului de putere. Iar daca plecam de la ideea ca logica actualului camp politic este definita in principal de existenta a trei poli majori de putere, realizam ca avem in fata o situatie strategica de manual.

Inca din antichitate cei preocupati de politica si strategie au observat tendinta sistematica a grupurilor formate din trei participanti – fie ca este vorba de actori individuali sau colectivi – de a se regrupa in combinari de cate doi contra unul. Sociologia moderna a conceptualizat si a formalizat problema. Combinarea a doi a fost denumita „coalitie„, iar grupul de trei in care aceasta apare a fost denumit „triada„.

Asa cum spune Theodor Caplow, autorul celei mai cuprinzatoare sinteze a literaturii din domeniu, studiul coalitiilor manifestate in triade i-a fascinat pe sociologi nu numai datorita „preciziei si a regularitatii specifice procesului de formare a coalitiilor in circumstante foarte diverse”, dar si datorita „usurintei cu care, in scopuri analitice, sisteme sociale foarte complexe pot fi reduse la forme triadice”.

Iar daca mai adaugam si faptul ca scopul programatic al unor astfel de analize este de a descoperi cum, „prin permutari ale coalitiilor dintr-un sistem social, puterea se poate transforma in slabiciune si slabiciunea in putere”, intelegem mai bine si intensitatea acestei fascinatii. Sa aruncam o privire asupra catorva idei din aceasta literatura, idei ce poate ca au o oarecare relavanta si pentru cazul nostru.

In tipul de triada corespunzator situatiei din Romania, A este mai puternic atat decat B, cat si decat C

D.P. Aligica

Literatura spune ca, pornind de la criteriul „puterii relative a membrilor lor”, triadele „pot fi clasificate in opt tipuri care par a se regasi in toate societatile umane”. Din punct de vedere al interesului nostru, interes generat de cazul curent romanesc, ne vom concentra doar asupra unui singur tip, unul ce aproximeaza acest caz. In acest tip de triada, A este mai puternic atat decat B, cat si decat C.

A ii domina pe oricare dintre ceilalti doi luati separat; fiind vulnerabil, insa, in fata unei coalitii dintre B si C. Altfel spus, putem formaliza destul de bine scena noastra postelectorala: PD-L (plus Presedinte), ca A; si PSD si PNL, ca B si C (UDMR este actor secundar ce se aliniaza la jocul triadic, desi este adevarat ca prezenta lui pune unele probleme formalizarii perfecte a triadei).

Putem formaliza destul de bine scena noastra postelectorala: PD-L (plus Presedinte), ca A; si PSD si PNL, ca B si C

D.P. Aligica

Un exemplu simplu ajuta conceptualizarii unei situatii a carei aparenta simplitate este pervers de inselatoare. In orice organizatie sau ierarhie, cand A este seful, iar B si C sunt cei mai puternici subordonati ai sai, A se confrunta continuu cu o problema strategica majora: cum sa evite formarea unei coalitii rebele intre B si C. (Lucru pe care PDL -vedem bine- nu l-a reusit). Literatura ne spune ca „aproape orice situatie de leadership poate evolua intr-o tipologie in care liderul se confrunta cu doi subordonati capabili sa se opuna autoritatii sale daca decid sa se alieze”.

Este o poveste eterna: autoritatea sefului o depaseste pe cea a subalternilor luati separat. Aliindu-se, cei doi devin suficient de puternici pentru a-l neutraliza sau pentru a-l da la o parte. Deci, chiar si atunci cand liderul „are suficienta putere si autoritate si nu poate fi detronat, tot va trebui sa ia in considerare problemele create de coalitiile formate de subordonatii sai”.

Sa notam aici ceva foarte important: Coalitiile in triade sunt, asadar, un proces – ele pun o problema continuu, niciodata rezolvata. Stabilitatea automata, echilibrul static in triade este un miraj. Aparenta echilibrului este intotdeauna rezultatul unui laborios efort strategic. Cu alte cuvinte, arta managementului si a leadershipului (si prin implicatie arta politicii) consta, in mare masura, in arta anticiparii si a combaterii formarii coalitiilor rebele.

Este suficient ca un echilibru de putere sa aiba loc intre B si C, ca, in mod automat, puterea relativa a lui A sa fie transformata in slabiciune relativa

D.P. Aligica

Acestea fiind spuse, sa facem un pas inainte. Marele sociolog Georg Simmel a observat iminenta pericolului creat pentru cel mai puternic dintre membri cand, in triada, cei doi subordonati devin egali. Este suficient ca un echilibru de putere sa aiba loc (chiar si tranzitoriu) intre B si C, ca, in mod automat (prin facilitarea formarii unei coalitii impotriva sa), puterea relativa a lui A sa fie transformata in slabiciune relativa. Dinamica triadelor este, asadar, plina de surprize contraintuitive: egalitatea subordonatilor, departe de a linisti lucrurile, pare a fi primejdioasa! Simmel nu a fost, insa, primul care a constatat ca o cale de defuzare a acestui pericol este simpla transformare a triadei cu doi subordonati egali intr-o triada ierarhica, adica facandu-i pe B si C usor inegali.

„Una dintre practicile obisnuite la incasi, scrie el, era sa imparta un trib nou cucerit in doua jumatati aproximativ egale si sa le desemneze sefi cu status si putere usor inegale. Aceasta era, fara indoiala, cea mai potrivita modalitate de a provoca rivalitate intre cele doua capetenii, prevenind alianta impotriva conducatorului suprem.” Daca ar fi dat celor doi fie ranguri identice, fie ar fi creat o discrepanta foarte mare intre ei, ar fi facut coalizarea lor mult mai lesnicioasa.

Pe de o parte, „daca cele doua capetenii ar fi avut acelasi rang, acest lucru le-ar fi usurat negocierea de impartire a puterii si a leadershipului. Acesta ar fi redus probabilitatea de a fi tentati de alte aranjamente si implicit ar fi redus probabilitatea ca intre ei sa aiba loc negocieri dure si neintelegeri„. Pe de alta parte, daca cele doua capetenii ar fi avut ranguri si puteri substantial inegale, „leadershipul unuia nu s-ar fi confruntat cu nicio opozitie, impunandu-se cu usurinta”. Pe scurt, o usoara diferenta de rang si putere naste un aranjament ce ingreuneaza tendinta de coalizare si reduce pe termen scurt probabilitatea rebeliunii.

Comentandu-l pe Simmel, Caplow constata ca „aceeasi intuitie o au si liderii moderni, fiind neobisnuit ca intr-o organizatie sau sistem doi subordonati puternici sa ramana semnificativ egali pentru o lunga perioada de timp”. Chiar si un manager slab si ineficient „poate, de obicei, face astfel incat sa incline echilibrul de autoritate spre un subordonat sau altul„. Coalitii rebele se pot forma, desigur, continua Caplow, si in triade ierarhice cu trei membri inegali, insa „o coalitie de tip BC nu este la fel de avantajoasa pentru participanti ca in cazul in care acestia ar fi fost egali”.

De ce? Pentru ca rebelul mai slab, adica C, castiga influenta asupra lui A, prin coalitia cu B, dar ramane subordonat lui B in interiorul coalitiei rebele. Pentru el toata povestea se poate reduce, de cele mai multe ori, la simplul fapt de a se muta de la un „stapan” la altul. Evident ca actorul C poate considera aceasta mutatie dezirabila sau nu, de la caz la caz. Dar fapt este ca, intrand intr-o combinatie rebela, el imparte aceleasi riscuri cu B, dar nu obtine si beneficii pe masura.

In sfarsit, explica acelasi Caplow, o alternativa pentru C, atunci cand i se propune o coalitie BC, este sa formeze, in schimb, o coalitie AC „deoarece, cu toate ca va ramane subordonat in noua alianta, acesta va castiga, de data asta, in plus, influenta asupra lui B; influenta pe care nu a avut-o anterior. Mai mult, va obtine aceasta fara a-si asuma niciunul din riscurile specifice rebeliunii impotriva lui A”.

Cat de inflexibile sunt „legile de fier ale coalitiilor in triade”? Fenomenul a fost intens studiat in experimente de laborator. Aceste experimente au confirmat existenta unei tendinte a celor mai slabi doi membri de a se combina impotriva membrului mai puternic (Deci alianta PSD-PNL nu ar fi o surpriza). Trebuie spus, insa, ca probabilitatea aparitiei unei coalitii de tip BC este departe de a fi o constanta sau o lege a naturii.

Ea variaza de la un experiment sau caz la altul, ii poate fi directionata prin simpla modificare a „regulilor jocului”. Pe scurt, dinamica triadelor este data de o combinatie intre logica interna a relatiei intre cele trei parti si logica contextului social in care triada se configureaza. Deducem de aici ca este naiv sa credem ca o situatie precum cea cu care se confrunta scena politica romaneasca acum are un deznodamant predeterminat de logica inflexibila a vreunei legi sociale universale.

Acestea find zise, sa nu uitam, insa, ca gradele de libertate privind combinatiile posibile in triade raman, de fapt, foarte limitate. Este inevitabil ca intr-o triada ierarhica se vor foma niste coalitii. Iar logica prin care procesul este pus in miscare va fi intotdeauna dezarmant de simpla. De pilda, A (adica PDL-Basescu in cazul nostru) va opera mereu in umbra pericolului implicit al unei coalitii dintre B si C, indiferent de circumstante. In special atunci cand acesta considera ca B are de castigat foarte mult de pe urma coalitiei rebele, situatia devine exploziva. In acelasi timp, B (adica PSD in cazul nostru) este constient ca o coalitie AC l-ar transforma in perdantul troicii, fara prea mari costuri pentru A sau C.

Si, din moment ce nu poate avea o coalitie BC, el va prefera o coalitie AB, decat nici una. Intelegem acum mai bine de ce viata in triade este un continuu dans al suspiciunii si al anticiparii, un joc al manevrelor duplicitare intr-un perimetru combinatoriu de o ingustime sufocanta. Intelegem de mai bine si ceva din politica romaneasca. Trist, dar adevarat. Daca asa stau lucrurile, duplicitatea si tradarea in sistem nu sunt nici exceptionale, nici accidentale, ele sunt, in realitate, structurale: fac parte intrinseca din insasi mecanica functionarii sistemului!

Si cum ar putea fi altfel? A se gandeste continuu daca si cum sa formeze o coalitie cu oricare dintre B sau C, inainte ca cei doi sa se alieze intre ei. Pe care sa-l aleaga? Coalitia AC este tentanta. In principiu, C ar prefera sa se alature lui A decat lui B. Mai mult, din moment ce B reprezinta un pericol mai mare la adresa autoritatii lui A, ar parea o imprudenta sa-i intaresti fortele printr-o coalitie AB.

Cu toate acestea, spun studiile de specialitate – si aici descoperim o firava raza de lumina -, in noua cazuri din zece, alegerea corecta pentru liderul aflat intr-o triada ierarhica este sa formeze, daca poate, o coalitie AB. Este singurul tip de coalitie care nu submineaza conducerea organizatiei sau sistemul de operare al organizatiei.

Cu alte cuvinte, in cele mai multe cazuri, A „are mai mult de castigat decat de pierdut din mentinerea autoritatii principalului sau subordonat„. Pe drept cuvant, se spune ca geometria triadelor este plina de surprize! Daca teoria ne aduce surprize, ce sa mai spunem de practica? N-am avut pana de curand exact acest tip de coalitie la putere prin PDL-PSD?!

Ce ne spune literatura de specialitate despre coalitia de tip AC, sugerata de premierul desemnat? Cunoscuta, uneori, si drept „coalitie disfunctionala„, aceasta mentine autoritatea lui A cu pretul crearii unei relatii ambigue intre B si C. Actorul B continua sa aiba influenta asupra lui C, luat separat, dar este dominat de coalitia AC din care C face parte. Intr-un astfel de aranjament, „nici B, nici C nu-si pot exersa autoritatea cu incredere si eficienta, iar obiectivele si efortul administrativ de care este responsabila triada in cauza (fie ca este vorba de gestionarea unei firme sau de guvernarea unei tari) va avea, cel mai probabil, de suferit”.

Ajunsi la concluzii, sa ne reamintim ca toate cele de mai sus sunt doar interpretari stilizate in virtutea unui cadru teoretic. Lectura situatiei ne este momentan complicata de doua lucruri: (1) campania prezidentiala ce creaza o turbulenta ce mascheaza jocul in trei si (2) exista o incertitudine legata de rezultatul alegerilor. Altfel spus, desi este destul de probabil ca Traian Basescu va castiga, exista suficienta incertitudine reziduala cu privire la rezultat. Deci cu privire la cine va juca rolul de A dupa 6 decembrie. De aici si volatilitatea combinatiilor posibile si reticienta actorilor. Totusi, nu trebuie sa uitam ca indiferent de distributia rolurilor, atat timp cat parametrii de “joc in trei” se vor pastra, logica relatiilor de putere va fi cea desenata mai sus, cu consecintele de rigoare.

Dar scopul exercitiului nostru nu a fost atat de mult acela de a prezice detalii combinatorice. Miza sa este alta. Daca facem un exercitiu de imaginatie post-electorala un lucru devine clar: este foarte putin probabil ca sistemul politic sa capete stabilitatea pe care multi o asteapta. De pilda, PDL va opera mereu in umbra pericolului implicit al unei coalitii dintre PSD si PNL, indiferent de circumstante. Pe de alta parte, coalitia PDL –PNL este exact ceea ce literatura numeste „coalitie disfunctionala”. Dansul surprizelor si anticiparii va continua. Triadele sunt un proces aflat perpetuu in echilibru instabil. Iar aceasta nu are de a face cu cine va fi presedinte sau cine in mod concret va juca rolul de A, B sau C. Linistea pe care o asteptam de la perioada postlectorala pare iluzorie.

Sta mantuirea noastra politica in sistemul bipolar sugerat, intre altii, de apropiatii lui Traian Basescu?

D.P. Aligica

Putem spera ca simplificarea sistemului – pana la reducerea intregului la doua mari blocuri politice – va aduce mult dorita deblocare si asanare a mecanismului politic romanesc? Altfel spus, sta mantuirea noastra politica in sistemul bipolar sugerat, intre altii, de apropiatii lui Traian Basescu?

Sau este posibil ca stabilitatea sa fie obtinuta pe calea inversa?! Adica prin divizarea si segmentarea invinsilor pana in punctul in care nu mai pot capta potentialul combinatoriu al manevrelor in triada? Pastrandu-ne umorul, sa observam ca realegerea Presedintelui Basescu va avea cel putin acest avantaj: omul pare decis sa utilizeze oricare dintre cele doua metode pentru a rupe nodul gordian. Este destul de neclar ce vor face contracandidatii sai.

Oricum, indiferent ce credem despre toata aceasta poveste si ferindu-ne sa intram in plictisitoarele de acum polemici pro si anti Basescu, un lucru este sigur: geometria si dinamica triadelor, oriunde si oricand se manifesta, este o sursa continua de instabilitate si surprize. Si atat timp cat vor exista conditiile ca jocul in triade sa fie practicat in sistemul politic romanesc, este naiv sa asteptam liniste si stabilitate.