Sari direct la conținut

Dacian Cioloș și-a anunțat candidatura la șefia USR-PLUS: Eu sper să mai fie şi alţi candidaţi

HotNews.ro
Dacian Cioloș și-a anunțat candidatura la șefia USR-PLUS: Eu sper să mai fie şi alţi candidaţi

Dacian Cioloş, copreşedinte USR PLUS, a anunţat luni seara că atât el, cât și Dan Barna vor candida la conducerea formaţiunii și şi-a exprimat încrederea că vor exista şi alte persoane care să se înscrie în competiţia pentru şefia partidului. Asta vine după ce, conform unor surse din partid, Dacian Cioloș i-a propus lui Dan Barna să se retragă amândoi din competiția pentru șefia partidului.

„O să candidez, o să candidăm amândoi (şi Dan Barna – n.r.) şi o să facem tot ce e mai bine pentru ca USR PLUS, în următorii ani, să conteze, să fie un partid cu o identitate politică bine definită şi să fie un partid care să demonstreze că dintr-o mişcare politică anti-sistem (…) acum, odată ajunşi la guvernare, să demonstrăm că reuşim să facem acele schimbări. (…) Da, sigur, împreună cu Dan. Şi eu sper să mai fie şi alţi candidaţi, pentru că asta înseamnă un partid viu, sănătos, să fie cât mai mulţi oameni care candidează. Ce mi se pare important este ca, indiferent care va fi rezultatul, după aceste alegeri, USR PLUS să rămână un partid unic, care îşi construieşte calea în schimbarea politicii româneşti”, a declarat Cioloş, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni pe tema educaţiei, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă şi în USR PLUS vor exista tabere, la fel ca în PNL, Cioloş a răspuns afirmativ, argumentând că discuţiile sunt fireşti într-o competiţie internă.

„Cum să nu? Dar noi le avem demult. Şi ţineţi minte, în urmă cu un an – doi, când ne criticaţi că sunt scandaluri în USR PLUS şi vă spuneam că sunt dezbateri fireşti? Ei, le întâlniţi acum şi la alte partide şi sunt dezbateri fireşti. O să fie dezbateri tot timpul, pentru că în momentul în care suntem complet aliniaţi o să fim şi mai săraci în idei, probabil. Important nu e că sunt discuţii şi opinii diferite. Important e să ajungem la faza la care putem lua decizii şi mai ales putem să le punem în aplicare”, a spus Cioloş.

Conform unor surse din partid, Dacian Cioloș i-a propus lui Dan Barna să se retragă amândoi din competiția pentru șefia partidului și să susțină un alt candidat, ca să nu creeze o ruptură între USR și PLUS.

Copreşedintele USR-PLUS Dan Barna nu a agreat varianta propusă de Dacian Cioloș de a se retrage amândoi din competiția pentru șefia partidului și a spus că a participat la „toate luptele pe care USR-PLUS le-a avut” şi că vrea să meargă mai departe.

Citește și:

Dan Barna nu exclude o candidatură a lui Cătălin Drulă la conducerea USR-PLUS, alături de el și de Dacian Cioloș

Barna respinge oferta lui Cioloș de a se retrage amândoi din competiția pentru șefia USR-PLUS: Intenţionez să merg mai departe

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro