Dan Ilie Morega, fost prefect de Gorj, pus sub control judiciar după ce a fost prins de cinci ori conducând cu permisul retras
- Redactia Hotnews
Fostul prefect de Gorj, Dan Ilie Morega, prins de cinci ori la volan în ultimele săptămâni deși are permisul retras din motive medicale, a fost plasat sub control judiciar miercuri, pentru 60 de zile, el fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, anunță procurorii.
La sfârșitul săptămânii trecute, Dan Ilie Morega, care are dreptul de a conduce retras, după ce medicii au constatat că nu mai îndeplineşte condiţiile pentru a şofa pe drumurile publice, a fost fotografiat din nou alături de maşina sa, în Bucureşti, în zona Ambasadei Rusiei. Ulterior, Brigada Rutieră din cadrul Poliţiei Capitalei, după ce imaginile au apărut în spaţiul public, a deschis un dosar de cercetare in rem.
Un comunicat al Parchetului General informează miercuri că procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de „un inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) Cod Penal”.
Ce spun procurorii:
- „Urmare apariției în presă a unui articol publicat pe site-ul ViațaGorjului.Ro, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere s-au sesizat din oficiu cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, prev. de art. 335 alin. (2) C.pen., întrucât din fotografia care a însoțit articolul au rezultat indicii cu privire la faptul că o persoană de gen masculin a condus un autoturism pe raza sectorului 1 București având permisul de conducere retras.
- Din probele administrate în cauză a rezultat că la data de 10.03.2024, în intervalul orar 12:00 – 13:00, inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice, fiind identificat în jurul orelor 12:00 pe Șos. Pavel D. Kiseleff, unde a oprit autovehiculul pentru aproximativ 1 – 2 minute în fața Ambasadei Rusiei de pe Șos. Pavel D. Kiseleff nr. 6, după care și-a continuat deplasarea către Piața Victoriei, iar în jurul orelor 12:46 a condus pe Bd. Lascăr Catargiu, din direcția Piața Universității către Piața Romană. În Piața Romană a efectuat virajul stânga pe Bd. Dacia, unde a oprit în fața Hotelului Duke până la ora 13:00, continuându-și deplasarea pe Bd. Dacia către Calea Victoriei”.
Parchetul General amintește că lui Morega i-a fost retras dreptul de a conduce, în februarie. „Din cercetările efectuate a rezultat că la data de 06.02.2024, din Dispoziția Șefului Serviciului Rutier Gorj cu nr. 180616, inculpatului i-a fost retras permisul de conducere pe motive medicale”.
„Vădit dezinteres față de pericolul pe care îl generează”
Astfel, „raportat la modul și circumstanțele concrete de comitere a infracțiunii, procurorul a reținut că inculpatul a dat dovadă de un vădit dezinteres față de pericolul pe care îl generează prin conduita sa pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, conducând autovehiculul pe artere principale de circulație într-un interval orar în care traficul este în plină desfășurare, respectiv 12:00 – 13:00, având permisul de conducere retras din motive medicale”, arată Parchetul.
Prin urmare, „procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, inculpatul având, printre altele, obligația să nu conducă autovehicule pe drumurile publice, în contextul în care persoana în cauză este cercetată pentru fapte similare în alte dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă”.
„Inculpatului i s-a atras atenţia asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, conform art. 215 alin. (3) C.proc.pen.”, se mai precizează în comunicat.