Dăncilă a cerut o anchetă în cazul fetiței de la Mehedinți, iar dacă va reieși că a greșit vreun minister, acest lucru va fi luat în calcul la remaniere: Probabil au fost mai mulți factori care au greșit
Premierul României, Viorica Dăncilă, a declarat vineri că a fost demarată o anchetă în cazul fetei luate cu mascații pentru a fi dată spre adopție și că a cerut detalii tuturor ministerelor implicate în caz. Totodată, aceasta a spus că fata va fi consiliată psihologic. De asemenea, Dăncilă a spus că situația fetiței va cântări și la remaniere, dacă va reieși că a greșit vreun minister.
”Este vorba de un copil care are sentimente și cu sentimentele nu trebuie să se joace nimeni. Acest lucru trebuie tratat cu atenție. Trebuie să ne gândim cum ajutăm această fetiță, să se integreze cel mai bine, să nu o rănim. Vreau să am toate detaliile, voi avea toate detaliile. În rest, aș ruga pe toți factorii politici să nu facă o miză politică din sentimentele unui copil. Eu însămi am trecut printr-un proces de adopție”, a spus Dăncilă.
Aceasta a adăugat că a discutat cu ministrul de Interne, cu ministrul Muncii, dar și cu ministrul Justiției, care au promis că îi vor pune la dispoziție toate detaliile.
Premierul a subliniat că fetița va fi consiliată psihologic și că tot ce poate fi făcut la nivel guvernamental, ”se va face”.
”Probabil au fost mai mulți factori care au greșit, dincolo de cine va fi pedepsit, contează fetița”, a mai spus Dăncilă.
Întrebată dacă situația fetiței ar putea cântări în schimbarea miniștrilor, premierul a răspuns: „Dacă se va considera sau dacă va reieși că a greșit vreun minister, luăm în calcul”.
Reacția Vioricăi Dăncilă vine după ce echipe de polițiști și de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Mehedinți au descins vineri dimineața în casa unei familii din Baia de Aramă pentru a lua o fetiță de doar opt ani care ar fi fost dată în adopție unui cuplu din SUA cu cetățenie română. Momentul intervenției echipei speciale a fost înregistrat video și arată modul extrem de discutabil în care autoritățile au procedat, copilul țipând și zbătându-se pentru că nu vrea să plece de lângă asistenta maternală.