Sari direct la conținut

Dăncilă promite o fotografie care arată „adevărata relație” cu Timmermans: „Nu m-a evitat deloc la Congresul PES”

HotNews.ro
Frans Timmermans si Viorica Dancila, Foto: gov.ro
Frans Timmermans si Viorica Dancila, Foto: gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, la Parlament, după ce imaginile cu prim-vicepreședintele CE Frans Timmermans, care trece pe lângă ea fără să o salute, au devenit virale, că cei doi au o relație foarte bună, se cunosc de mult timp și că întâlnirea de la Madrid a fost un succes.

„O relație foarte bună (cu Frans Timmermans – n.r.). Nu m-a evitat deloc. Nu mă evită, dimpotrivă, ne cunoaștem de foarte mult timp. Am fost primită cu căldură. Am o bună relație cu Frans Timmermans, o să vă trimit o fotografie să vedeți care este relația adevărată cu Frans Timmermans. Această întâlnire de la Madrid a fost un succes”, a declarat Viorica Dăncilă, luni, citată de Mediafax.

Șeful Guvenrului a vorbit și despre avertismentele oficialului european în legătură cu „linia roșie”, dând asigurări că nimeni nu își dorește să treacă peste aceasta.

„Legat de această linie roșie, nu-și dorește nimeni să treacă peste această linie roșie, nu numai din punct de vedere al justiției. Discuțiile de acolo nu s-au referit numai la justiție. Trebuie să ne gândim și la drepturile omului, și la cei care au suferit, și la ceea ce s-a întâmplat cu DNA Ploiești. Sunt mai multe aspecte la care trebuie să ne raportăm atunci când vorbim despre o linie roșie.”, a completat Dăncilă.

Reacția premierului vine ca urmare a unor imagini devenite virale în care se vede cum prim-vicepreședintele CE nu o salută pe Viorica Dăncilă, la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni, deși era un cadru oficial în care toți cei prezenți se salutau.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a afirmat sâmbătă, la Madrid, la Congresul PES: „Acesta este un mesaj care a fost transmis clar ieri lui Liviu Dragnea de către Serghei, Udo şi cu mine, ieri, când ne-am întâlnit. I-am spus ieri: Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu. Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră, asta e o linie roșie pentru Europa”.

Ulterior, Timmermans a afirmat, pentru Politico că Dragnea „vrea să discute cu noi, nu vrea să părăsească familia (PES), vrea ca posibilele neînțelegeri să fie rezolvate. În următoarele săptămâni vom vedea dacă putem face asta”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro