Sari direct la conținut

Dani Mocanu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul de tentativă de omor / A fost dat în urmărire după ce nu a fost găsit la domiciliu

HotNews.ro
Dani Mocanu, Foto: Captura video
Dani Mocanu, Foto: Captura video

Curtea de Apel Brașov l-a condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pe cântărețul de manele Dani Mocanu în dosarul deschis după ce a fost implicat în august 2022 într-o bătaie într-o benzinărie din Pitești. Decizia este definitivă.

UPDATE 15.30: Dani Mocanu nu a fost găsit la domiciliu de către polițiștii care au mers pentru a-l ridica. El a fost dat în urmărire de către Poliție, numele său apărând pe site-ul Poliției Române la rubrica „persoane urmărite”.

„În baza art. 96 alin. 5 rap. la art. 44 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopește pedepsele aplicate în prezenta cauză, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare şi 9 luni închisoare, cu pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curții de Apel Pitești, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare”, este decizia publicată pe portalul justiției.

În primă instanță la Tribunalul Argeș, Dani Mocanu a primit 5 ani şi 9 luni închisoare, dar pedeapsa a fost redusă de Curtea de Apel Brașov.

Fratele cântărețului, Ionuț Nando Mocanu, a fost condamnat definitiv, la rândul său, la 7 ani de închisoare cu executare.

Acuzațiile împotriva lui Dani Mocanu

Dani Mocanu era judecat pentru tentativă de omor şi tulburarea ordinii și liniştii publice în urma unui scandal care a avut loc în august 2022 într-o benzinărie din municipiul Piteşti, în urma căruia un bărbat a ajuns la spital, fiind rănit la cap.

Atunci, Dani Mocanu a fost reținut de procurorii din Argeș pentru tentativă de omor, după ce a fost implicat într-o bătaie la o benzinărie din Pitești. Alături de manelist a fost reținut și fratele său. În urma altercației, un bărbat a ajuns la spital, cu lovituri grave la cap. Astfel, oamenii legii au deschis atunci dosar penal pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice.

Scandalul a avut loc noaptea de 18 spre 19 august, într-o benzinărie din Piteşti. Un apel la 112 a anunţat că mai multe persoane se bat, însă la sosirea echipajelor de poliţie toţi cei implicaţi în scandal plecaseră.

Ulterior, la o unitate medicală din municipiu s-a prezentat un bărbat cu lovituri grave la cap, produse în urma incidentelor de la benzinărie.

Incidentul a fost surprins de camerele de vedere din benzinărie. În ciuda imaginilor, Dani Mocanu s-a declarat nevinovat și a spus că el doar a încercat să aplaneze conflictul.

Problemele cu legea ale lui Dani Mocanu

Dani Mocanu a mai fost judecat într-un dosar de proxenetism și spălare de bani. El a primit inițial o pedeapsă de 6 ani și 5 luni de închisoare, dar a fost achitat în apel pentru că faptele s-au prescris.

În vara lui 2022, Dani Mocanu a fost reținut, după ce a fost ridicat de la domiciliu şi dus la audieri, în Mureş, într-un dosar de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și port de obiecte periculoase. Asta după ce ar fi amenințat cu un cuțit un tânăr, într-un club din Târgu Mureș, iar filmarea a fost urcată pe TikTok.

În 2021, manelistul Dani Mocanu a fost condamnat la şase luni de închisoare cu executare într-un dosar în care era acuzat că a lansat un videoclip în care incita la ură împotriva femeilor. De asemenea, instanţa a obligat YouTube să înlăture videoclipul „Curwa” (Official Video) Hit 2019, precum şi toate videoclipurile conexe. După apel, a scăpat cu amendă penală.

De asemenea, el a mai intrat în atenția publicului și a legii după ce a filmat un videoclip cu un leu rănit. Atunci Poliția Argeș a anunțat că a deschis un dosar penal pentru rele tratamente şi cruzimi împotriva animalelor.

INTERVIURILE HotNews.ro