Sari direct la conținut

Daniel David: Nu sunt pentru introducerea de materii noi. Când spune că vor fi puse în dezbatere planurile-cadru pentru liceu

HotNews.ro
Daniel David. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Daniel David. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că nu este adeptul introducerii de materii noi în învăţământul preuniversitar şi că educaţia de mediu, educaţia juridică sau cea financiară pot fi învăţate şi în cadrul materiilor clasice. 

„Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi. Mi se pare o greşeală toată atitudinea din ultimii ani, fiecare vine şi introduce câte o materie: educaţie de mediu, educaţie juridică, educaţie financiară, educaţie pe sustenabilitate. Sigur că toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, fiindcă în momentul ăla tot noi ne plângem că copiii au prea multe ore şi prea multe materii. Cred că de multe ori în materiile clasice şi în ariile pe care le avem putem avea unităţi de învăţare focalizate pe tema asta. Problema că fiecare vrea o materie nouă”, a declarat Daniel David, într-o intervenție la Antena 3, citat de News.ro.

Ministrul a mai fost întrebat cum va face ca elevii să aibă o programă mai puţin încărcată şi să înveţe mai degrabă lucruri folositoare pentru piaţa muncii decât teorie. 

„Eu cred că trebuie să înveţe şi teorie şi cultură, fiindcă asta creează oameni care au sensuri şi semnificaţii în viaţă, sunt mai puţini manipulabili, sunt mai puţin sensibili la teorii conspiraţioniste. Teoria este importantă dacă o faci adecvat, dar este drept că în competenţe pe lângă cunoştinţele astea declarative, teoretice, trebuie să ai o zonă foarte puternică de cunoştinţe procedurale, ce ştii să faci, ce este important în viaţă ce este important pentru un anumit domeniu”, a explicat Daniel David.

Ministrul Educației a avertizat că „problema noastră majoră, după mine, ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit”.

„Metodele de predare nu sunt bune și manualele nu sunt destul de prietenoase. La multe teste internaționale, conținuturile noastre se suprapun foarte bine cu ceea ce itemii evaluează, uneori mai bine ca în Finlanda, şi cu toate astea performanţa noastră este mai slabă. Oare de ce? Fiindcă nu predăm bine acele conţinuturi”, a mai spus Daniel David.

„Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie”

În același timp, Daniel David a declarat că va pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline).

„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a mai anunțat Daniel David, la Antena3, citat și de Edupedu.

După lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu, va organiza și o „dezbatere națională”, a mai spus Daniel David.

INTERVIURILE HotNews.ro