Dar cu sapa cine da? Lantul slabiciunilor, varianta 2013. In rolurile principale: Remus Pricopie, Victor Ponta, Ecaterina Andronescu, plus loaza mediocra
„Accidentul Funeriu” trebuia sa se termine. A fost mai mare presiunea loazelor care vor o nota mare, a parintilor de loaze care voteaza, a patronilor de universitati particulare care au nevoie de cit mai multi potentiali absolventi de liceu. Rezultatele la Evaluarea nationala 2013 sfideaza statistica, sociologia si bunul simt, numarul celor cu note peste 5 fiind cu zece puncte procentuale mai mare decit in 2012 din cauza unor subiecte mult mai usoare. Efectele acestei trucari oficiale a concursului sint, din pacate, pe termen lung: uniformizarea in jos a valorilor, pacalirea parintilor ca au copii buni ce nu mai trebuie stimulati sa evolueze, indepartarea elevilor slabi de solutia fireasca a unei scoli profesionale, imposibilitatea de a mai discerne intre elite si mediocri.
Comentarii in plus sint inutile, Caragiale a descris deja acum o suta de ani tarele unui sistem educational rezistent la orice reforma si flexibil in fata presiunilor de orice tip.
Va invit sa cititi schita Lantul slabiciunilor, varianta 2013. In rolurile principale: Victor Ponta, Remus Pricopie, Ecaterina Andronescu, Corina Dumitrescu, Catalin Croitoru, plus loaza mediocra – personaj colectiv.
Victor Ponta: Am și eu o slăbiciune și eu sunt om! dorințele grațioasei mele prietene domnișoara Cati Andronescu sunt pentru mine porunci, la cari mă supun cu atât mai bucuros cu cît văd că prietena mea nu abuzează niciodată de influența nemărginită ce știe bine că exercită asupră-mi… De astă dată, ce mare lucru-mi cere?
„Stimate amice,
Știu ce prieten ești cu profesorul Catalin Croitoru și cât nu e în stare să-ți refuze o rugăminte. Mă-ndatorezi până-n suflet dacă obții de la el pentru loaza mediocra… la latină nota 7, fără de care, băiatul, care mi-e rudă de aproape, rămâne și anul acesta repetent, ceea ce ar fi o mare nenorocire pentru familia lui – o familie dintre cele mai bune – și pentru mine o mare mâhnire.
Cu cele mai afectuoase salutări, a dumitale bună prietenă,
Cati Andronescu.”
A! irezistibilă grație, cum știi de frumos să poruncești! Și ce bine s-a nemerit! Croitoru are și el o slăbiciune, și el e om! ține la mine și nu e în stare să mă refuze. Repede mă arunc într-o birje și alerg la Croitoru, profesorul de latinește.
– Dragă Catalin, viu la tine sigur că n-ai să mă refuzi; știu cât pot conta pe amiciția ta și nu-mi permit a mă-ndoi un moment că în cazul de față, fiind vorba, mă-nțelegi, de o chestiune care mă interesează în așa grad, încât dacă n-aș fi pe deplin convins că tu, care mi-ai dovedit totdeauna, fără să dezminți niciodată o afecțiune, ce pot zice că la rândul meu… în fine…
– În fine – zice Croitoru – am înțeles… Nu trebuia să mă iei așa departe. Vii să mă rogi pentru vreo loază de elev de-ai mei.
– Nu e loază, Catalin; e un băiat dintr-o familie dintre cele mai bune: mi-e rudă.
– Cine știe ce leneș, ce dobitoc!
– Nu-i adevărat, dragă Catalin; este un băiat prea cumsecade… Să nu mă lași!… Viu la tine sigur că n-ai să mă refuzi; știu cât pot conta pe amiciția ta și nu-mi permit a mă-ndoi un moment că în cazul de față, fiind vorba, mă-nțelegi, de o chestiune…
– Ei, lasă astea! știi că țiu la tine; ce mai încap între noi astfel de fraze banale?… Ce notă vrei să-i dau pârlitului tău de protejat?
– 7, dragă Catalin!…
– Apoi, dacă n-o fi știind nimic animalul!
– Ei, acuma și tu! zi că nu știe; parcă el o să fie cel dintâi și cel de pe urmă care să treacă fără să știe… Te rog, dragă Catalin! dacă rămâne băiatul repetent încă un an, e o nenorocire pentru familia lui – o familie dintre cele mai bune – și pentru mine o mare mâhnire…
– A! irezistibilă milogeală prietenească! zice Catalin; ce bine știi tu să poruncești! Aide! să-ți fac hatârul și de data asta… să-i dau nepricopsitului 7.
– Merci, dragă Catalin, mare pomană-ți faci!
– Cum îl cheamă?
Eu caut repede-n buzunare scrisoarea d-rei Cati Andronescu. Nu e… Zic lui Catalin:
– Un moment!…
Și ies ca din pușcă, sar în birjă și alerg acasă… Acasă, scrisorica nicăieri… Fuga la d-ra Andronescu.
– Prea-grațioasa mea prietenă, lucrul merge bine; am obținut de la profesor nota dorită; decât, acuma am nevoie să știu numele protejatului matale… Cum îl cheamă pe tânărul?
– Ți-am scris numele în scrisoarea mea.
– Da, dar scrisoarea dumitale am rătăcit-o acasă printre alte hârtii, și lucru este urgent: ca să nu pierd vremea căutând-o, am venit la d-ta… Cum îl cheamă?
– Zău, nu mai țiu minte, zice drăgălașa mea amică; pentru că drept să-ți spun, madam Corina Dumitrescu, o bună prietină a mea, la care țiu foarte mult – nu sunt în stare să-i refuz nimica – m-a rugat să-ți scriu, că știe că ții foarte mult la mine și nu mă refuzi niciodată, și ești prieten cu d. profesor Catalin Croitoru, care ține foarte mult la d-ta și nu e-n stare să-ți refuze nimic.
– Atunci, ce e de făcut? zic.
– Du-te d-ta la madam Dumitrescu și întreab-o cum îl cheamă pe băiatul pe care mi l-a recomandat ca să ți-l recomand d-tale.
– Sărut mânușițele.
Și alerg la Dumitreasca… Zic:
– Madam Dumitrescu, uite la ce am venit să vă deranjez: ați recomandat amicei mele d-rei Cati Andronescu pe un tânăr, să mi-l recomande mie, să-l recomand amicului meu Catalin Croitoru, profesorul…
– Da.
– Ei! cum îl cheamă?
– Nu ți-a scris Cati?
– Ba da, dar am rătăcit scrisoarea, și d-ra Andronescu a uitat cum îl cheamă și m-a trimis să-mi spuneți dv.
– Eu… drept să-ți spun… nu mai mi-aduc aminte, pentru că i-am avut numele pe o însemnărică, pe care am lăsat-o la Cati; dar putem afla de la Diaconeasca – șade aci aproape- ea m-a rugat, că știe cât ține Cati la mine și d-ta nu refuzi nimic lui Cati și d. Catalin Croitoru profesorul pe d-ta nu te refuză niciodată.
– Atunci – zic – cum facem?
– Stăi nițel, să trimit să cheme pe Diaconeasca; este aci alături.
N-aștept mult. Madam Diaconescu vine. Dar, fatalitate! și dumneaei se află în aceeași necunoștință despre numele junelui nostru protejat: însemnărica i-a dat-o amicei sale madam Corina Dumitrescu.
– Ce-i de făcut?
– Aleargă la Iconomeasca!
Alerg la Iconomeasca… De acolo, la Sachelăreasca… Pe urmă la Piscupeasca… în sfârșit, am dat de izvor… Tânărul este nepoțelul lu’ madam Piscupescu, băiatul surioarei dumneaei, al lu’ madam Dăscălescu: loaza mediocra.
Nimic nu refuzăm – madam Piscupescu lu’ madam Dăscălescu, madam Sachelărescu lu’ madam Piscupescu, madam Iconomescu lu’ madam Sachelărescu, madam Diaconescu lu’ madam Iconomescu, madam Corina Dumitrescu lu’ madam Diaconescu, d-ra Cati Andronescu lu’ madam Corina Dumitrescu, eu d-rii Andronescu, și mie amicul Catalin Croitoru… Alerg la Catalin Croitoru.
– Dragă Catalin, să nu mă lași… Viu la tine sigur că n-ai să mă refuzi, știu cât pot conta pe amiciția ta și nu-mi permit a mă-ndoi un moment…
– Lasă, omule, fleacurile…
– Să-i dai nota 7, cum mi-ai promis…
– Cui, frate?
– Loazei mediocre.
– Loaza mediocra!… Nu țiu minte să am vreun școlar cu așa nume.
– Nu se poate!
– Să vedem…
Și se uită în cataloage.
– Nu; n-am nici unul loaza mediocra, în cursul inferior; ai făcut confuzie; trebuie să fie în cursul superior.
Alerg… de astă data drept la madam Piscupescu.
– Madam Piscupescu, de ce clasă dă examen nepoțelul matale?
– De clasa VI.
– A! zic eu… Bine.
Și dau fuga-napoi la Ionescu; zic:
– E în clasa VI loaza mediocra.
– Atunci nu e la mine, e la Remus Pricopie; îl cunoști pe Pricopie?
– Nu. Tu nu-l cunoști? ți-e coleg.
– Ba da, ține foarte mult la mine, nu e-n stare să-mi refuze nimic.
– Atunci – zic eu – mă rog ție, nu mă lăsa!… știu că pot conta pe amiciția ta și nu-mi permit…
– Iar?… ești cu birja… hai de mă du degrabă la Pricopie.
– Haide.
Ajungem… Aștept în birje pe Croitoru. Peste câteva momente iacătă-l.
– Ai avut mare noroc c-am venit tocmai la pont; dacă mai întârziam un sfert de ceas, până la două, mergea cu cataloagele la școală și trecea notele în matriculă: protejatul tău avea un 3.
– Și acum?
– Are 7.
Uite-te – am gândit eu – ce va să zică o întârziere de câteva minute; cum poate nenoroci pe un tânăr! Rămânea loaza mediocra iar repetenta, cu toate că ține la el atâta mamiță-sa Dăscăleasca, la care ține Piscupeasca, la care ține Sachelăreasca, la care ține Iconomeasca, la care ține Diaconeasca, la care ține Dumitreasca, la care ține mult grațioasa Androneasca, la care țiu foarte mult eu, la care…
INTERVIURILE HotNews.ro