Darurile lui Magureanu (de Ioana Lupea)

Ioana Lupea: „Magureanu nu se ducea cu mana in buzunar pe la , ci cu informatii extrase si file copiate din arhiva Securitatii”.

Virgil Magureanu frecventa „lumea buna” a postcomunismului. Si scriitoarea Gabriela Adamesteanu isi aminteste, in numarul de astazi al revistei „22”, ca multa „lume buna stia drumul” spre locul dintre Otopeni si Baneasa, acolo unde salasluia cel supranumit „sarpele cu ochelari”.

Virgil Magureanu nu se ducea cu mana in buzunar pe la „lumea buna”, ci cu informatii extrase si file copiate din arhiva Securitatii, un depozit personal de cadouri pe toate gusturile. Gabrielei Adamesteanu i-a oferit un buchet de gladiole din admiratie pentru „Dimineata pierduta” si i-a strecurat o stire despre trecutul de informator al lui Cornel Ivanciuc, ziarist la „Academia Catavencu”.

Un mic ritual social al fostului sef al SRI, dupa cum reiese din cateva marturii publice sau nu. Zvonul relatat de Monica Lovinescu in „Jurnal”, ca acesta a oferit in dar, noii puteri din ‘96, doua dosare, al lui Radu Vasile si al lui Varujan Vosganian, a parut verosimil intrucat multi stiu ca-i statea in obicei.

Daca-l rugai, iti arata cate ceva, mai ales din dosarele de urmarire ale disidentilor, probabil ca si Corneliu Coposu a primit de la Magureanu, daca nu file din dosar, macar nume de delatori.

Chiar fostul sef al SRI spune ca dosarul lui Corneliu Coposu a fost primul pe care l-a vazut, inainte de a deveni apropiati, desi opiniei publice si clasei politice ii era interzis la acea vreme accesul la documentele Securitatii.

Erau aceste daruri o expresie a prieteniei, a generozitatii, a unei datorii asumate de Virgil Magureanu impotriva vointei puterii de atunci? Incerca el sa avertizeze opozitia si societatea civila ca sunt intesate de fosti informatori?

Sau erau interesate, viclene, cadouri ce pretindeau intoarcerea gestului sub forma de respect sau de teama? Se bucura cineva de atentiile lui Magureanu, de care te puteai lipsi ca de otrava, care cutremurau, raneau, dar mai ales infricosau.

El nu-si alegea beneficiarii la intamplare, acestia erau voci puternice, legitime si admirate ale anticomunismului romanesc, carora Virgil Magureanu incerca sa li se insinueze in anturaj, sa le cumpere stima si sa obtina recunoasterea puterii lui discretionare asupra trecutului recent si dureros si, implicit, asupra prezentului manipulabil.

Darurile contribuiau la haloul lui personal. Ce primeai de la fostul sef SRI? Nu atat certitudinea ca partenerul tau de lupta impotriva comunismului a fost un turnator sinistru, cat mai ales suspiciunea ca multi altii, nestiuti, ar putea fi.

Prin astfel de cadouri, intr-o perioada in care accesul la arhive era imposibil, Magureanu distrugea sistematic solidaritatea de-abia construita dupa Revolutie, ceea ce aflai era la fel de grav ca si ceea ce nu aflai, erai lasat sa banuiesti despre una sau alta dintre figurile publice.

Ca Virgil Magureanu a spus adevarul, in privinta unui personaj cum este Cornel Ivanciuc, nu-l scuza.

Il acuza, pentru ca se folosea de arhiva Securitatii ca de un depozit privat de cadouri si pentru ca micile suveniruri impartite cui dorea si, mai ales, despre cine dorea (inamici personali, fosti colaboratori inutilizabili) au fost, probabil, una dintre cauzele otravirii atmosferei din opozitie si din societatea civila.