Sari direct la conținut

Datele transparentizate despre vaccinare au reînceput să fie publicate după două zile pe data.gov.ro, la câteva ore după ce consilierul lui Vlad Voiculescu spunea că Ministerul Sănătății nu mai are acces la platformă

HotNews.ro
Transparenta vaccinare, Foto: Hotnews
Transparenta vaccinare, Foto: Hotnews

Datele transparentizate privind situația vaccinării pe fiecare centru de vaccinare au reînceput să fie publicate în această după-amiază pe data.gov.ro, la câteva ore după ce Ștefan Voinea, consilierul ministrului Vlad Voiculescu și omul care s-a ocupat de publicarea acestor date, spunea că Ministerul Sănătății nu mai are acces la platformă. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și consilierul său, Ștefan Voinea, nu au putut fi contactați de HotNews.ro pentru precizări privind reluarea publicării datelor, până la momentul apariției acestui articol.

Ștefan Voinea, care este consilier onorific al ministrului Sănătății și coordonează activitatea de transparentizare a datelor despre pandemie și vaccinare, scria miercuri la prânz, înr-o postare pe pagina sa de Facebook, că Ministerul Sănătăţii nu mai are acces de două zile la platforma data.gov.ro pentru a publica informațiile.

După reluarea actualizării datelor în platformă, nici Vlad Voiculescu, nici Ștefan Voinea nu au putut fi contactați de HotNews.ro pentru precizări.

Datele privind testările pentru COVID-19 și spitalizările, defalcate pe județe, au continuat să fie publicate și în ultimele două zile, în timp ce publicarea datelor privind vaccinarea împotriva COVID-19, defalcate pe fiecare centru de vaccinare din țară, fusese sistată.

Reamintim că publicarea datelor privind situația vaccinării pe fiecare centru de vaccinare a fost sistată în urmă cu două zile, după ce premierul Florin Cîțu a anunțat că Corpul de control al Guvernului se va autosesiza cu privire la respectarea legislației de către Ministerul Sănătății în cazul publicării acestor date.

„Am avut o discuţie cu şeful Corpului de control în această dimineaţă. Se autosesizează să vadă dacă au fost respectate toată legislaţia, avizele dacă au fost luate şi vom vedea”, declara luni Florin Cîţu.

Întrebat la ce avize se referă, premierul a explicat: „Este vorba despre publicarea unor informaţii care ţin de mai multe instituţii şi atunci, natural, trebuia să existe avizul şi acelor instituţii”.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro