Sari direct la conținut

David Cameron consideră că Marea Britanie ar putea fi nevoită să organizeze un nou referendum

HotNews.ro

Organizarea unui al doilea referendum privind statutul de membru al Marii Britanii în Uniunea Europeană ar putea fi singurul lucru care ar rezolva impasul din discuțiile referitoare la Brexit, a declarat vineri fostul premier David Cameron, relatează site-ul Politico.eu.

Într-un interviu publicat vineri de The Times, Cameron a afirmat că producerea unui Brexit fără acord ar fi „un rezultat negativ” și nu ar trebui luat în considerare. De asemenea, organizarea unui al doilea vot public ar trebui să fie o opțiune, a adăugat acesta.

„Nu spun că unul dintre aceste scenarii se va produce, sau nu. Spun doar că nu poți să elimini o opțiune în momentul de față, deoarece trebuie găsită o modalitate pentru a depăși acest impas. Sunt de părere că există anumite lucruri care nu ar trebui făcute pentru a depăși acest impas. Consider că prorogarea Parlamentului este un lucru rău”, a declarat fostul premier.

Cameron i-a criticat pe Boris Johnson și pe Michael Gove că au schimbat taberele în timpul campaniei de referendum.

Actualul premier al Marii Britanii, Boris Johnson, a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro