David Garrett, cel mai rapid violonist din lume: Interpretez lucrarile lui Enescu asa cum interpreta el, incerc sa subliniez acel mod de a canta foarte romantic, aproape tiganesc. Avea un sunet atat de intunecat, dar intens
Violonistul David Garrett a aratat marti dupa-amiaza, in fata unei sali arhipline, cum suna George Enescu pe vioara omului care detine recordul mondial la viteza de interpretare – 13 note pe secunda -, iar dupa ropotele de aplauze putem spune ca nu a dezamagit. Garrett a interpretat, pe scena Ateneului, Balada pentru vioara si orchestra a compozitorului roman, o premiera in cariera sa. Momentul a fost unul emotionant, dupa cum a recunoscut ulterior, in special pentru ca fosta lui profesoara de vioara, dar si o sustinatoare a sa, cunoscuta violonista poloneza Ida Haendel, a fost eleva a lui George Enescu si un mare fan al compozitorului de la Liveni.
„Este pentru prima data cand il interpretez (pe Enescu – n.red.). Pentru mine, mai ales avand in vedere ca fosta mea profesoara Ida Haendel a fost studenta a lui Enescu, este un moment emotionant sa interpretez o piesa de Enescu aici, in acest festival minunat”, a declarat David Garrett dupa spectacolul sustinut alaturi de Monte Carlo Philharmonic, sub bagheta lui Gianluigi Gelmetti.
Violonistul povesteste ca usurinta cu care simte lucrarea lui Enescu vine tocmai din aceasta legatura cu Ida Haendel, care l-a introdus auditiv in compozitiile artistului roman. Totodata, Garrett precizeaza ca in copilarie a avut sansa sa asculte unele inregistrari originale ale lui Enescu, notandu-i stilul „intunecat, dar intens”.
„Am fost norocos ca am avut ocazia sa muncesc cu Ida Haendel, iar ea era un mare fan Enescu si a interpretat multe din lucrarile lui. Am fost suficient de norocos sa o aud interpretand Enescu, in special sonatele. Are un stil emotional, distinct. Si am avut ocazia, cand eram mic, sa aud unele inregistrari originale, care mai existau. Avea un sunet atat de intunecat, dar intens. Este interesant sa compari interpretarea la vioara a lui Enescu, cu interpretarea moderna de astazi. Este un stil diferit”, a explicat violonistul americano-german intr-o conferinta de presa sustinuta dupa eveniment.
Intrebat daca a mai cantat Balada lui Enescu in public, Garrett a negat, intreband zambitor: „De ce? A sunat ca si cum as fi cantat-o inainte? Inseamna ca am cantat-o bine.”
„Interpretez lucrarile lui, si asa canta el, asa ca incerc sa subliniez acel mod de interpretare foarte romantic, dar aproape tiganesc”, declara celebrul violonist.
Nu e greu sa iti dai seama dupa ce il vezi pe scena, dar mai ales dupa ce il ai in fata, ca David Garrett este carismatic.
Avand o baza muzicala puternica, talent, dar si o tehnica perfectionata – cum altfel ai putea sa fii detinatorul unui record mondial in ceva ce tine de acest domeniu – David Garrett a pus la punct o metoda originala de abordare a muzicii clasice si a promovarii ei, unul dintre scopurile sale declarate fiind sa-i apropie pe tineri de clasici.
Stilul distinctiv de a se prezenta si de a canta, dar si aspectul placut – trebuie amintit ca in perioada in care studia muzicologie si compozitie la prestigioasa Scoala Juilliard s-a intretinut lucrand in modelling -, umplu salile de spectacol si aduc in public si un segment extrem de vanat in intreaga lume – ascultatorii tineri – o categorie greu de captat pentru muzica clasica, perceputa, din pacate, de multi dintre acestia ca fiind mult prea serioasa, poate chiar cam prafuita.
Garrett promoveaza muzica clasica prin asa-numitul „crossover” – reusind sa alature in stilul inconfundabil elemente din muzica clasica, din muzica rock si uneori pop.
Aventurile lui Garrette in lumea viorii au incurajat oameni care poate ca aveau o expunere limitata la muzica clasica sa dea o sansa acestei fascinante lumi si sa ii descopere frumusetea.
Mai mult decat atat, pe forumurile din strainatate gasesti discutii intre parinti in care recomanda sa isi duca odraslele la spectacolele lui David Garrett, ca fiind un mod aproape sigur de a-i face pe cei mici sa se indragosteasca de vioara si sa ceara ei insisi sa invete sa cante.
Intrebat daca are in vedere o compozitie crossover in care sa se regaseasca cantece traditionale romanesti, Garrett a raspuns: „Am interpretat cateva dansuri populare romanesti cu formatia mea in turnee cu spectacolele crossover. Este ceva ce as vrea sa fac, sa le interpretez cu formatia mea candva in viitor. Va trebui sa asteptam si sa vedem. Nu e alegerea mea.”
Marti a revenit pe o scena din Romania dupa 4 ani, insa considera ca interactioneaza usor cu publicul, nu doar cu cel romanesc, pentru ca „muzica este intr-adevar un limbaj international”.
„Calatoresc in fiecare an foarte mult. Nu am avut prea multe spectacole in Romania in ultimii ani, insa simt ca este un public atat de cald si cu atata dragoste pentru muzica clasica si pentru muzica in general, incat sunt destul de sigur ca nu va fi ultima data cand apar aici. De fapt, stiu ca mai am o invitatie, voi canta cu Riccardo Chailly si Scala in sezonul 2017. Sper, de asemenea, ca va exista o colaborare intre mine si acest festival timp de multi ani de acum inainte”.
Garrett se considera foarte norocos sa cante la o frumoasa vioara Stradivarius din 1917 (vioara „Adolf Busch”) despre care spune ca „este un instrument minunat” ce i-a fost „insotitor” in ultimii 5 ani. Iar vioaraeste ceva ce apartine rutinii sale zilnice, „daca nu repet timp de 3-4 zile, imi lipseste”.
Artistul arata ca vioara pe care canta un muzician este, evident, importanta, insa cel mai important in actul artistic este „intotdeauna omul care canta” la ea.
„Vioara, in cele din urma, iti ofera posibilitati, dar tu trebuie sa faci tot, sa creezi, interpretarea este foarte importanta, felul in care foloseste corzile, arcusul, viteza, cum le aduci in creatie. Vioara nu iti ofera toate astea, insa iti ofera o fundatie buna sa creezi. Este o foaie de hartie alba. Bineinteles, o vioara proasta nu este o foaie de hartie goala, trebuie sa te straduiesti din rasputeri cu ea, dar o vioara buna este o foaie de hartie goala”, considera violonistul.
Artistul inca mai are acasa prima sa vioara, „o vioara mica, cu un arcus mic” pe care a invatat sa cante cand era copil. Cat despre vioara pe care si-a cumparat-o dupa terminarea scolii de muzica, un instrument facut in 1772 de Giovanni Guadagnini si pe care a dat un milion de dolari, povestea are deja iz de legenda. In decembrie 2007, cand pleca de la un spectacol sustinut la The Barbican in Londra, Garrett a alunecat si a cazut peste cutia viorii, coborand scarile umede ale impozantei cladiri de arte. A alunecat pe cutie ca pe o sanie, dupa cum povesteste intr-un interviu acordat in 2011 pentru The Guardian. Instrumentul s-a crapat iar reparatiile au durat 7 luni, costand peste 90.000 de dolari. Intre timp a cantat pe instrumente imprumutate, inclusiv o vioara Stradivarius care a venit insotita de propria echipa de securitate formata din 3 oameni.
Garrett a vandut ulterior vioara Guadagnini povestind ca „imi era prea franta inima sa vad unde sunt crapaturile. Chiar daca a fost frumos restaurata, ceva s-a schimbat. S-a schimbat sunetul, au trebuit sa puna niste petece in interiorul ei”.
Desi vioara este evident prima iubire si cea mai mare, Garrett arata ca, daca ar fi sa o inlocuiasca cu un alt instrument, acesta ar fi „probabil pianul, pentru ca are aceeasi expresivitate, dar are probabil si mai multe posibilitati, cand vine vorba de rearanjarea muzicii, mai ales cand vorbim de diferite genuri de muzica. Pianul este, cu siguranta, un instrumentul foarte versatil.”
Garrett si-a incercat mana si in lumea filmului, compunand muzica pentru productia despre Niccolo Paganini, „Violonistul diavolului” (2013), regizata de Bernard Rose, in care a si interpretat rolul marelui compozitor.
Intrebat daca ar accepta sa joace rolul lui George Enescu, in cazul in care i s-ar oferi ocazia, Garrett a raspuns razand: „E un barbat care arata foarte bine, asa ca, de ce nu? Glumesc. Am facut acest film in mare parte doar pentru a scrie soundtrack-ul. Am spus de mai multi ani in interviuri ca este ceva de care sunt foarte interesat si care ma captiveaza. Sa accept acest rol, al lui Paganini, a fost in principal pentru ca am avut ocazaia sa scriu muzica. A fost o experienta minunata, insa nu sunt sigur ca as vrea sa trec prin acest proces inca o data, pentru ca s-a dovedit a fi mai multa munca si mai mult lupta decat anticipasem. Cred ca m-as simti mai sigur pe mine sa raman la muzica, pentru ca atunci cand faci un film sunt multi oameni care iti spun cum sa faci si nu poti sa zici nu. Prefer sa fiu eu cel care conduce”.
David Garrett a urcat marti dupa-amiaza pe scena Ateneului Roman alaturi de Monte Carlo Philharmonic, sub bagheta lui Gianluigi Gelmetti, in programul concertului numarandu-se:
Enescu – Balada pentru vioara si orchestra (1895)
Bruch – Concertul pentru vioara si orchestra in sol minor op. 26
1st encore: Bach – Partita no. 1 pentru vioara
2nd encore: Paganini – Carnavalul din Venetia
Ravel – Alborada del gracioso
Ravel – Pavana pentru o infanta defuncta
Ravel – Bolero
Declansatorul unei cariere uimitoare pare sa fi fost, in cazul lui David Garrett, imitatia. A inceput sa cante la vioara pentru ca il vazuse vazut pe fratele sau mai mare, Alexander, facand lucrul acesta. Parintii (mama – balerina americana, si tatal jurist german) i-au observat talentul, iar la varsta de 4 ani a primit prima sa vioara. A debutat cu Hamburg Philharmonics la varsta de 10 ani. La 13 ani, era cel mai tanar artist care reusise sa incheie un contract in exclusivitate cu Deutsche Grammophon Gesellschaft.
In 1999 s-a inscris la prestigioasa Juilliard School, unde a studiat muzicologie si compozitie. Studiul sub indrumarea lui Itzhak Perlmann a conferit interpretarii sale fatete complet noi. In 2003 a castigat renumitul Concurs de Compozitie de la Juilliard School cu o fuga compusa in stilul lui Johann Sebastian Bach. Pe educatia sa muzicala si-au lasat amprenta mentori virtuosi precum Zakhar Bron (primul sau profesor), Ida Haendel, Isaac Stern, Zubin Mehta.
Dupa terminarea studiilor la Julliard, Garrett s-a dedicat unui scop bine definit, se arata in biografia de pe site-ul sau (semnata de Dr. Burkhard si Sibylle Schafer) – sa-i apropie pe tineri de clasici si sa le creasca entuziasmul fata de muzica declarata serioasa. Totodata, incearca sa micsoreze sentimentul de veneratie si teama pe care muzica clasica il inspira mai ales tinerilor. Combinarea elementor clasice cu cele de pop si rock, cat si de rhythm and blues, este un scop in sine.
Pregatit in directia clasica, are o perspectiva nedistorsionata asupra traditiei si asupra modernitatii iar gandirea in termenii unor categorii fixe ii este straina, mai arata autorii biografiei.
„Dupa parerea mea, toti acei Paganini, Liszt si Chopin din secolul al XIX-lea au fost primele vedete rock ale lumii”, declara Garrett.
„Bach a facut aranjamente dupa lucrarile lui Vivaldi, iar Mozart, dupa marsuri turcesti. Beethoven voia si el sa incante masele, folosind mijloace muzicale in acest scop. Marii compozitori au incorporat mereu elemente populare in vremurile lor si nu e nimic reprobabil in asta. Dimpotriva”, mai arata celebrul violonist.
INTERVIURILE HotNews.ro