Sari direct la conținut

De ce a fost amendat personalul medical de la Bacău care l-a tratat pe studentul revenit din China, cu suspiciune de coronavirus: Nu s-au dezinfectat spațiile după tratarea pacientului și nu s-a folosit echipament specific de protecție

HotNews.ro
De ce a fost amendat personalul medical de la Bacău care l-a tratat pe studentul revenit din China, cu suspiciune de coronavirus: Nu s-au dezinfectat spațiile după tratarea pacientului și nu s-a folosit echipament specific de protecție

Direcția de Sănătate Publică din Bacău a oferit primele explicații după ce i-a amendat pe medicul de la Unitatea de Primiri Urgențe care a tratat un tânăr întors recent din China, cu suspiciune de coronavirus, pe asistenta șefă și pe îngrijitoarea de tură. DSP Bacău spune că, pe lângă faptul că a aflat despre caz după două ore, din alte surse, în spital „nu s-au făcut curățenie și nu s-au dezinfectat toate spațiile în care a primit asistență medicală pacientul, după părăsirea acestor spații” și „nu s-au luat măsuri de asigurare a echipamentului de protecție specific în cazul suspiciunilor de coronavirus”.

„Nu s-au făcut curățenie și nu s-au dezinfectat toate spațiile în care a primit asistență medicală pacientul suspectat de infecție cu coronavirus după părăsirea acestor spații și pentru că nu s-a realizat înregistrarea în graficul de curățenie-dezinfecție a operațiunilor de curățare și dezinfecție efectuate în camera de izolare. Nu s-au luat măsuri de asigurare a echipamentului de protecție specific în cazul pacientului cu suspiciune de coronavirus și pentru că nu s-au respectat protocoalele de lucru de către personalul auxiliar.” – Direcția de Sănătate Publică din Bacău

Reamintim că toți cei 7 medici de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Bacău și-au scris demisiile, miercuri, după ce doctorul care s-a ocupat de cazul studentului de 24 de ani, întors din China, suspectat că este infectat cu coronavirus, asistenta șefă și îngrijitoarea de tură au fost amendați de DSP.

  • DSP Bacău: Nu s-au respectat protocoalele

DSP Bacău spune, de asemenea, că nu au fost respectate protocoalele și că a aflat după două ore și din alte surse despre cazul tânărului întors din China.

Direcția de Sănătate Publică din Bacău l-a amendat cu 20.000 de lei pe mediul de la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului județean care s-a ocupat de caz, cu 2.000 de lei pe asistenta șefă a Unității de Primiri Urgențe și cu 2.000 de lei pe îngrijitoarea de tură.

Potrivit DSP Bacău, medicul a fost amendat cu 20.000 de lei pentru „neraportarea suspiciunii cu coronavirus din data de 27.01.2020 îndată după depistare la Direcția de Sănătate Publică a Județului Bacău, anunțarea instituției făcându-se la circa două ore de la izolarea cazului, nerespectându-se procedura specifică”.

Asistenta șefă de la UPU a fost amendată cu 2.000 de lei pentru că nu s-au luat măsuri de asigurare a echipamentului de protecție specific în cazul pacientului cu suspiciune de coronavirus și pentru că nu s-au respectat protocoalele de lucru de către personalul auxiliar.

Îngrijitoarea de tură a fost amendată cu 2.000 de lei pentru că nu s-au făcut curățenie și nu s-au dezinfectat toate spațiile în care a primit asistență medicală pacientul suspectat de infecție cu coronavirus după părăsirea acestor spații și pentru că nu s-a realizat înregistrarea în graficul de curățenie-dezinfecție a operațiunilor de curățare și dezinfecție efectuate în camera de izolare.

Tânărul în vârstă de 24 de ani a ajuns luni la UPU Bacău după ce se întorsese de câteva zile din China și avea simptome de gripă. El a fost transferat în cele din urmă la Institutul Matei Balș din București, pentru posibilă suspiciune de coronavirus, însă suspiciunea s-a infirmat.

Potrivit reprezentanților DSP Bacău, studentul a venit la UPU Bacău cu mașina personală la ora 13:28, a fost preluat la 13:30, iar la ora 13:35 a fost izolat, fără ca Direcția de Sănătate Publică să fie anunțată de acest caz, deși există o hotărâre de Guvern care stabiliește metodologia de raportare şi de colectare a datelor pentru supravegherea bolilor transmisibile.

„Pentru bolile transmisibile marcate cu (T) – eveniment neobişnuit/neaşteptat, din fişa unică de raportare prevăzută la art.1, toţi furnizorii de servicii medicale au obligaţia să declare telefonic cazurile depistate, îndată după depistare, la serviciul de supraveghere şi control al bolilor transmisibile din cadrul autorităţii de sănătate publică judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti”, se arată în HG 589/2007, potrivit DSP Bacău.

„Conform verificărilor efectuate, s-au constatat următoarele: pacientul R.V.D. s-a prezentat la UPU – SJU Bacău la ora 13.28, singur, cu mașina personală; se întocmește Fișa UPU, fiind preluat în vederea triajului, la ora 13.30; la ora 13.35 se izolează în camera desemnată. Menţionăm că este foarte importantă transmiterea imediată a datelor preliminare către Compartimentul SCBT din cadrul DSP Bacău, pentru instituirea măsurilor în regim de urgenţă, a măsurilor corespunzătoare din punct de vedere epidemiologic, care au ca scop limitarea transmiterii ulterioare a bolii către persoanele cu care intră în contact, având în vedere faptul că este vorba de circulaţia unui virus cu caracter de patogenitate necunoscut. Menţionăm că instituţia noastră a aflat de această situaţie după ora 14.00, din alte surse decât de la unitatea sanitară, dispunând imediat măsurile necesare”, arată DSP Bacău, într-un comunicat.

În jurul orei 16.30, o echipă din cadrul Inspecțiie Sanitare de Stat din cadrul DSP Bacău a mers la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Bacău pentru verificarea cazului și pentru a vedea ce măsuri s-au luat pentru protejarea celorlalţi pacienţi şi a personalului medico-sanitar.

Ajunși acolo, inspectorii DSP au aplicat mai multe amenzi pentu personalul medical care a preluat pacientul.

  • Toți cei 7 medici de la UPU Bacău și-au scris demisiile, în semn de protest

Reamintim că toți cei 7 medici de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Bacău și-au scris demisiile, miercuri, după ce doctorul care s-a ocupat de cazul studentului de 24 de ani, întors din China, suspectat că este infectat cu coronavirus, asistenta șefă și îngrijitoarea de tură au fost amendați de DSP.

Directorul medical al Spitalului Județean Bacău, Ioana Dinu, a precizat că în acest moment, activitatea Unității de Primiri Urgențe se desfășoară normal: „Medicul care a fost amendat și care și-a depus demisia este la serviciu, își desfășoară activitatea, consultă pacienți. Demisia, dacă domnul doctor nu se va răzgândi își va urma parcursul legal, dar în momentul ăsta activitatea în UPU este funcțională, pacienții sunt văzuți, sunt investigați”, a explicat Ioana Dinu, citată de Mediafax.

Aceasta a adăugat că doctorul ar fi trebuit felicitat, nu amendat: „Domnul doctor, la urgențe, nu a avut de instrumentat doar acest caz, care și din punct de vedere epidemiologic și din punct de vedere al impactului care este la acest moment este destul de dificil. Dumnealui în continuare a consultat, a trimis la investigații și a stabilit diagnostice și eventual tratament și pentru alți pacienți care erau în UPU. Activitatea nu a fost oprită, s-a desfășurat normal, în plus, fiind acest caz. Ar trebui, din punctul meu de vedere, medicul și toate cadrele medicale felicitate pentru cum au manageriat acest caz. Am avut avizul de la București, lucrurile s-au desfășurat bine, pacientul a fost trimis”, a mai declarat Ioana Dinu.

Conducerea Spitalului Județean Bacău a decis să conteste amenda dată de Direcția de Sănătate Publică.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro