Sari direct la conținut

De ce aderarea României la Schengen nu este pe agenda Consiliului JAI din această lună. Explicațiile unui europarlamentar român

HotNews.ro
Schengen și Austria, Foto: Blitzkoenig / Dreamstime.com
Schengen și Austria, Foto: Blitzkoenig / Dreamstime.com

​​Aderarea României și Bulgariei la Schengen nu figurează pe ordinea de zi a Consiliului JAI din 9-10 martie, prima reuniune oficială după cea din decembrie în care Bucureștiul și Sofia au fost lăsate în afara spațiului de liberă circulație. Europarlamentarul Carmen Avram a explicat că Suedia, care deţine acum preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a spus foarte clar de la început că îşi doreşte să rezolve problema României şi a Bulgariei, dar că nu va forţa discutarea acestei teme atât timp cât nu va fi sigură că diferendul cu Austria şi Olanda este rezolvat. Ea a subliniat că CE rămâne încă datoare cu redactarea unui plan pentru migraţie care, în opinia sa, ar putea să îl lase fără argumente pe cancelarul austriac Karl Nehammer.

Europarlamentarul PSD Carmen Avram consideră că pactul pentru migraţie ar putea linişti apele în Uniunea Europeană, precizând că, din ceea ce știe până în prezent, Comisia Europeană ar dori să convingă statele membre să accepte pe teritoriul lor o parte din migranţii care intră în Italia, Austria și Spania. Ea a menţionat că există obiecţii la acest plan din partea Poloniei, Ungariei, Belgiei şi Olandei.

„Comisia Europeană rămâne încă datoare cu redactarea acelui plan pentru migraţie, pe care îl tot promite din 2015”

Carmen Avram a fost întrebată, joi, la Prima News, de ce tema aderării României la Spaţiul Schengen nu se află pe agenda JAI din luna martie.

  • „În privinţa agendei JAI, pe care, într-adevăr, nu ne aflăm, Suedia, care deţine acum preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a spus foarte clar de la începutul preşedinţiei că îşi doreşte foarte tare să rezolve problema României şi a Bulgariei, dar că nu va forţa discutarea acestei teme atâta vreme cât nu va fi sigură că diferendul cu Austria şi Olanda este reglat.
  • Iar acest diferend nu e reglat pentru că aceste state, în special Austria, nu pot formula foarte clar o cerere, o doleanţă, astfel încât noi să ştim ce trebuie să îndeplinim.
  • Tema Schengen nu este pe agendă decât în situaţia în care se analizează situaţia internă din zona liberă şi indirect iese o dezbatere privind migraţia. Cred că acest subiect e foarte important pentru că unul dintre reproşurile sau singurul reproş pe care a reuşit să îl articuleze domnul Nehammer a fost că noi am fi furnizor de imigranţi.
  • Comisia Europeană rămâne încă datoare cu redactarea acelui plan pentru migraţie, pe care îl tot promite din 2015, când a fost valul acela de migranţi chemaţi de Germania”, a afirmat Carmen Avram, citată de News.ro.

Ea consideră că acest pact pentru migraţie ar putea linişti apele pentru statele din UE, între care și Austria, îngrijorate de numărul foarte mare de migranţi care au intrat pe teritoriul lor.

  • „Dacă Comisia Europeană se mobilizează şi reuşeşte să redacteze un plan care să fie acceptat de toate statele membre, am putea să vedem o liniştire a apelor.
  • Ce ar vrea Comisia, din ce se ştie, din draftul acestui program ar fi să convingă statele membre, pe toate, să accepte pe teritoriul lor o parte dintre migranţii care intră în ţări cum sunt Italia, Spania, Austria şi ei să poată reloca migranţii pe teritoriul celorlalte state membre.
  • Ar fi vorba de în jur de 5 – 10 mii de migranţi per stat, doar că până în acest moment există obiecţii atât din partea Poloniei şi a Ungariei cât şi a Belgiei şi a Olandei. Dacă această problemă se rezolvă, dacă acest pact pentru migraţie va fi acceptat în final, îl dezgolim pe domnul Nehammer de argumente şi nu va mai avea ce să spună”, a precizat europarlamentarul român.

Pe agenda provizorie a Consiliului JAI din 9-10 martie fugurează discuții despre situația generală a spațiului Schengen, mai exact situația actuală a funcționării spațiului și viitorul politicii în domeniul vizelor.

Inițial, după votul din Consiliul JAI din decembrie, în care Austria a blocat aderarea României și Bulgariei la Schengen, autoritățile și politicienii au vorbit despre reuniunea din martie ca fiind cea a următoarei șanse, însă ulterior declarațiile s-au temperat. Forțarea unui vot în condițiile în care poziția Austriei nu s-a schimbat ar echivala cu un nou eșec.

Ce mesaj a transmis din Bugaria cancelarul Austriei

La finalul lunii ianuarie, cancelarul Austriei, Karl Nehammer, care s-a opus aderării României și Bulgariei la Schengen, a fost într-o vizită la Sofia, de unde a transmis din nou că „sistemul Schengen se află în prezent într-o criză majoră”.

„Faptul că Schengen nu funcționează corect în Europa Centrală nu înseamnă că Bulgaria și România ar trebui să rămână în afara spațiului Schengen”, i-a replicat președintele Radev.

El a spus că România și Bulgaria protejează frontierele externe ale UE mai bine decât o serie de țări care se află în Schengen.

Iohannis: Sunt optimist că vom găsi soluții pentru această problemă Schengen, dar n-aș vrea să ne legăm de o anumită dată

Cu ocazia ultimei reuniuni a Consiliului European, de la începutul lui februarie, președintele Klaus Iohannis a reiterat că aderarea la Schengen rămâne prioritate pentru România, însă nu trebuie legată de o anumită dată.

  • „Noi vom continua discuțiile politice pe toate palierele, pe absolut toate palierele, și sunt optimist că vom găsi soluții pentru această problemă Schengen, dar n-aș vrea să ne legăm de o anumită dată.

    Repet, pentru mine, pentru România și pentru români, este important să intrăm în spațiul Schengen.

    Nu vreau să legăm discuția de o anumită dată, fiindcă, am văzut și în decembrie, aceste lucruri nu pot fi legate de o anumită dată, ele țin de foarte multe considerente, europene ar trebui.

    Din păcate, însă, țin și de chestiuni de politică internă în unele state membre. Asta este un lucru pe care nu-l consider bun, dar nu poate fi ignorat. Deci continuăm discuțiile și sunt optimist”, a declarat șeful statului pe 9 februarie.

Chiar dacă aderarea României la Schengen este pe agenda președinției suedeze a Consiliului UE, o decizie în acest mandat ar putea să nu fie luată, împingând lucrurile pentru a doua parte a anului.

Aurescu: Este prematur să vorbim despre un calendar de aderare

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, la finalul lui ianuarie, la prima reuniune din 2023 a șefilor diplomațiilor din statele membre UE, că a avut discuții cu omologii săi, care l-ar fi asigurat că sprijină România să intre în Schengen, însă „este prematur să vorbim despre un calendar de aderare a României”.

El a mai susținut că a primit asigurări de la omologul său din Suedia privind începerea „consultărilor” pe care președinția suedeză a Consiliului UE vrea să le organizeze cu statele care se opun aderării României și Bulgariei la Schengen. Este vorba despre Austria și Olanda.

  • „Este foarte important ca aceste consultări pe care le va începe Suedia să ajunga la concluzii și apoi să vorbim despre un calendar. Este greu de estimat că Austria își va schimba poziția înaintea alegerilor interne (n.r.- de la sfârșitul lunii ianuarie).
  • Este prematur să vorbim despre un calendar de aderare”, a mai afirmat Aurescu.

Ministrul de Externe a mai spus că o estimare a calendarului de aderare e greu de făcut și în condițiile în care Bulgaria trebuie să convingă Olanda: „Nu trebuie să uităm că Bulgaria mai are de discutat şi cu Olanda, nu doar cu Austria. Prin urmare, există o serie de solicitări din partea Olandei care trebuie să îşi găsească un anumit răspuns din partea autorităţilor de la Sofia”.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro