De ce Bucuresti nu va fi niciodata Tokio

Daca te afli in plina zi in Centrul Bucurestiului, pe Lipscani de exemplu, si ai ochelari, deci esti mai fraier asa, poti avea surpriza de a fi abordat de o japoneza, probabil studenta.

Foarte respectuoasa, tanara se va prezenta intr-o engleza cam neingrijita (se numeste @#$%^&*, n-am reusit sa-i inteleg numele, desigur). Cum si tu intelegi limba, iti va spune ca apartine de o organizatie si ca daca vei cumpara o vedere, banii vor fi folositi pentru ajutorarea copiilor handicapati.

Desigur, am fi prea romani sa credem ca o tanara vine din Japonia pentru a scoate un ban de buzunar. Cei care ne pacalesc cu astfel de texte nu sunt niciodata asiatici, nu vorbesc engleza, fie ea si stalcita, ba chiar nici romana nu o stapanesc prea bine, ca lexic si ca gramatica. Ii vedem mereu prin metrou, prin RATB sau pe strazi: sunt, din nefericire, „de-ai nostri”.

Fara a face o apologie gratuita a strainilor, trebuie sa amintim ca un olimpic roman, plecat ca bursier in Japonia, povestea acum cativa ani cum a lasat, in mod intentionat, un portofel cu bani in mijlocul unei piete din Tokio. Inutil sa spunem ca portofelul a ramas neatins, asta dupa cateva ore.

Fara-ndoiala, japonezii sunt mult prea cinstiti pentru jungla bucuresteana si, desigur, foarte naivi in demersurile lor. Caci, foarte probabil, am fost unul dintre putinii care au cumparat vederea aceea de 15 lei. Am avut in schimb de castigat multumirea sufleteasca, o strangere de mana si un „Multumesc. O zi buna!”, spus intr-o romana perfecta.

Desigur, astfel de intamplari sunt greseli in universul Capitalei. Ca dovada, la nici 10 secunde si la nici 10 pasi de locul intalnirii neasteptate, un trecator ‘telectual a avut grija sa-si tipe oful catre un „tovaras”, probabil despre un alt „tovaras”, chiar in urechea mea: „baga-i-as *&^%-n creier, nu mai vii sa bei o bere cu mine?”. Garantam pentru o citare 100% corecta.