De ce energia este mai scumpă în România?

Premierul s-a sesizat că guvernul decontează mai mult decât ar trebui pentru energie. Până acum statul a plătit 22,4 miliarde lei furnizorilor și va mai plăti destule miliarde până în martie 2025, în situația în care bugetul statului este deficitar. În urma unor serii de articole publicate de Claudia Pârvoiu și Dumitru Chisăliță, Premierul a cerut ca Ministerul Energiei și ANRE să verifice furnizorii. Fără îndoială că furnizorii au “smântânit borcanul cu energie”, dar sunt mult mai multe cauze ale scumpirii energiei.

O întrebare: care este prețul corect al energiei?

Gazele naturale sunt extrase de două mari companii, care dețin peste 95% din producție. Este vorba de OMV și Romgaz. Prețul corect al unui metru cub de gaze (sau a unui MW) este prețul de extracție. Fiecare sondă are un preț care variază între 10 euro / MW, pentru sondele mature și timp mare de la punerea în funcțiune și 30 euro / MW pentru sondele noi (informații aflate de la Prof. Univ. Dr. Dumitru Chisăliță).

Fiind doi extractori mari, fiecare având portofolii diferite de sonde, rezultă că au prețuri diferite pentru fiecare sondă de extracție, dar fiecărei companii îi iese un preț mediu de extracție. Acestea sunt informații confidențiale dar mai mult ca sigur prețul moderat nu poate depăși 15 euro / MW, cunoscând că majoritatea sondelor de extracție sunt mature și cu mulți ani de exploatare.

La acest cost se adaugă o marja de profit (ce ar putea fi negociată cu statul român), la care se adaugă costurile de transport (Transgaz) și de distribuție (cele două rețele mari fiind E.ON și Engie, restul distribuitorilor fiind nesemnificativi). Aceste costuri sunt reglementate și stabilite anual de ANRE. Pe lanț mai intervin și furnizorii (adică comercianții) care cumpără de la producători și îl revând către consumatorii industriali sau casnici. Această operațiune se face conform legislației prin contracte bilaterale directe, prin Bursa Română de Marfuri sau, dacă este o achiziție a unei companii de stat sau a unei instituții de stat, prin platforma de achiziții publice SEAP. Există 55 de furnizori de gaze naturale.

În cazul energiei electrice lucrurile sunt puțin mai complicate. Avem producătorii care folosesc diverși combustibili (cărbune, gaz, nuclear, hidro, eolian, solar, biomasă …), avem transportatorul Transelectrica, câțiva distribuitori de energie electrică (Electrica, Enel, CEZ, E.ON) și la sfârșitul lanțului sunt 74 de furnizori. Ca și la gaz, tarifele de transport și de furnizare sunt reglementate și stabilite de ANRE.

Producția costă diferit, în funcție de tipul de combustibil folosit și de prețul emisiilor de CO2. Cunoscând faptul că anul trecut mixul electro-energetic a arătat ca în figura de mai jos:

Fig. 1 – Mixul electro-energetic al României în 2022 (sursa: Cosmin Păcuraru)

… și că acesta nu poate diferi prea mult în 2023, pentru a calcula un preț moderat al unui MW produs refacem coșul cu procentele de mai sus la care înmulțim prețul de producție pentru un MW la fiecare tip de combustibil.

Nu am datele actualizate al costurilor de producție pe combustibilul folosit dar putem aproxima, știind că datele nu s-au schimbat prea mult:

Fig. 2 – O aproximare a prețului real moderat de producție a unul MWh de energie electrică (sursa : Cosmin Păcuraru)

Rezultă 0,4 lei / kW. La acesta se adaugă taxele de transport și taxele de distribuție. Acestea diferă de la distribuitor la distribuitor, diferențele fiind infime, fiind fixe pentru fiecare MW transportat și distribuit în funcție de regiune.

Observăm că este mai mult decât prețul plafonat (de OUG 27 / 2022 modificată) pentru consumatorii casnici cu consum sub 100 KW / lună, dar și mai mult pentru cei cu consum de peste 100 KW / lună și pentru consumatorii industriali.

Avem, din vară, un nou ministru al energiei. Domnia sa încearcă să rezolve problemele urgente moștenite dar pe unele dintre ele nu le văd rezolvate imediat, deoarece necesită mult timp.

1. România nu are o strategie energetică de 15 ani, acest fapt arătând că nu știm care este ținta industriei energetice naționale. (această problemă este rezolvabilă în câteva luni)
2. România și-a cedat părți importante din suveranitatea energetică și are dependențe impuse de alți jucători statali sau nonstatali care pot fi utilizate în atingerea unor scopuri politice. Prețurile naționale mai mari la energie nu sunt altceva decât maximizarea profiturilor companiilor statelor străine care operează în România, ceea ce denotă faptul că România este un stat slab.
3. România are resurse de gaz dar prețurile naționale sunt mai mari decât în restul Europei.
4. ANRM-ul nu a mai scos la licitație spre concesionare resurse de petrol și gaze de mulți ani, ceea ce a dus automat la creșterea prețurilor.
5. ANRM-ul a legat ilogic prețul gazului românesc de prețul de tranzacționare a gazelor de la bursa din Viena.
6. Companiile străine de extracție și prelucrare a petrolului sunt bănuite, de presă, de evaziune. (Să ne amintim de scandalul LukOil din 2015, din vremea guvernării Ponta.)
7. Romgaz s-a retras din asocierea terminalului LNG de la Alexandroupolis (Grecia) care ar fi deschis o alternativă de alimentare cu gaz. (Nimeni nu s-a sesizat până acum!)
8. În producția de energie electrică, prima greșeală a fost când s-a renunțat la RENEL. Până acum câțiva ani, organizarea industriei energetice românești arăta ca cea de astăzi din Franta: toată industria energetică este sub o singură companie de stat – EDF. România a despărțit producția pe tipuri de combustibili, formându-se Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Termoelectrica. Au apărut diverse companii ce produc energie electrică din vânt și soare. Toate acestea au fost puse să concureze pe ceea ce numim ”piață liberă”, ceea ce este greșit: energia securitară (în bandă) nu este același produs cu energia intermitentă (regenerabilă), energia securitară având un atribut în plus: siguranța alimentării la orice oră. Astfel, capacitățile securitare au fost transformate în capacități intermitente deoarece în ”piața liberă” se vinde mai întâi energia ieftină, din soare și vânt și după aceea energia provenită din gaz și cărbune. Rezultă pierderi, deoarece închiderea și pornirea repetată a producătorilor (după cum bate vântul și strălucește soarele) înseamnă un consum suplimentar de energie, fără a mai pune la socoteală uzura accentuată. Din această situație rezultă și regula ”prețului marginal”, un factor care mărește prețul energiei electrice.
9. A doua greșeală: Termoelectrica s-a împărțit și ea în CE Oltenia, CE Hunedoara (adică cărbunele), ELCEN și încă câteva capacități de producție mici cu cogenerare, părți din sisteme de alimentare centralizată cu energie termică – SACET-uri, care au trecut în administrarea unităților administrativ teritoriale (primării și / sau consilii județene). Din peste 100 de SACET-uri în funcțiune acum 15 ani, au mai rămas 46. Nici un politician local nu a ascultat de profeșionistii din SACET-uri și nu a înțeles importanța producției locale de energie electrică și termică.
10. Rezultă că Romania a pierdut multe capacități de producție de energie electrică. Când cererea este mai mare decât oferta, prețul crește.
11. Capacitățile închise nu au fost înlocuite cu nimic, astfel încât în 2019 România a devenit un importator net de energie. –Continua lectura articolului pe Contributors.ro