Sari direct la conținut

De ce este important ca distribuția de energie să fie ghidată de principiile ESG?

De ce este important ca distribuția de energie să fie ghidată de principiile ESG?

Viitorul planetei prinde contur în urma alegerilor pe care le facem astăzi, iar energia este unul dintre domeniile care influențează în mare măsură direcția următorilor ani. Dacă viitorul nostru va fi unul mai sustenabil depinde de modul în care companiile din acest sector integrează în modelul lor de business principii precum ESG. Acest termen abstract și poate greu de înțeles, la prima vedere, reunește trei aspecte esențiale: grija față de mediu, responsabilitate socială și etica în luarea deciziilor.

Environment, Social și Governance sunt componentele care definesc ESG. Însă dincolo de a fi doar un termen tehnic sau un set de standarde de evaluare pentru companii, ESG presupune o abordare practică prin care acestea pot deveni mai sustenabile, mai transparente și mai responsabile față de planetă și comunități.

Ce rol joacă ESG în sectorul distribuției de energie

În cazul unei companii din sectorul distribuției de energie, de exemplu, ESG înseamnă aplicarea unor măsuri de reducere a impactului asupra mediului, ca integrarea în sistem a energiei obținute din surse regenerabile. Alte măsuri pot viza sănătatea și securitatea în muncă a angajaților, precum și comunicarea deschisă a modului în care sunt luate deciziile și responsabilitatea în gestionarea resurselor.

Aproape jumătate dintre români nu au auzit niciodată de ESG

Din ce în ce mai utilizat în spațiul public, ESG este totuși un termen necunoscut pentru aproape 50% dintre români, conform studiului „Sustenabilitate și responsabilitate socială”, realizat în luna noiembrie, prin intermediul platformei online iVox Research, de Distribuție Oltenia (DEO). Parte din Grupul Evryo, DEO deservește zilnic peste 1,5 milioane de utilizatori din sud-vestul României și este operatorul cu cea mai mare rețea de prosumatori din țară.

Deși este un termen cu care mulți români nu sunt familiarizați, peste jumătate dintre ei au menționat în mod corect responsabilitatea față de mediu și societate a companiilor, când au fost întrebați ce cred că înseamnă ESG. De asemenea, peste 50% dintre respondenți asociază ESG aplicat în energie cu investițiile în surse verzi și eficiența energetică, mai arată rezultatele cercetării. Practic, componenta de mediu este cea mai clară pentru majoritatea românilor, atunci când vine vorba despre ESG.

Grija față de mediu, în practică

Dar ce fel de acțiuni ale companiilor arată preocuparea lor pentru mediu? Este vorba despre felul în care acestea folosesc resursele, despre economisirea energiei sau reducerea deșeurilor și a emisiilor – așa-numita „amprentă de carbon”.

Decarbonizare, eficiența energetică și energia regenerabilă reprezintă, împreună, unul dintre pilonii ESG pentru compania Distribuție Oltenia.

„În ultimii ani, am sprijinit integrarea celei mai mari rețele de prosumatori din România, am prioritizat investițiile în tehnologii care limitează emisiile poluante și am încercat să ne gestionăm mai eficient resursele, prin implementarea unui sistem avansat de management al rețelei. Pentru noi, este important ca principiile ESG să devină un mod de a opera în fiecare dintre acțiunile noastre”, a declarat Angelica Barbu Răducanu, Chief Administration Officer, Distributie Oltenia.  

La rândul lor, oamenii pot face zilnic gesturi de responsabilitate față de mediu, iar mulți dintre ei declară că au astfel de obiceiuri sustenabile, după cum reiese din studiul citat. 83% dintre participanți au afirmat că sting luminile sau scot aparatele din priză atunci când nu le folosesc, iar 55%susțin reducerea consumului de combustibil alegând transportul în comun sau mersul pe jos.

De asemenea, pe lângă plata unor facturi mai mici, 51% dintre respondenți sunt motivați să reducă consumul de energie de grija pentru mediu. O preocupare și mai mare în această direcție a fost observată în rândul oltenilor (57%). În același timp, locuitorii din Oltenia vor să știe într-o proporție mai mare decât cei de la nivel național ce face distribuitorul lor de energie în domeniul ESG – 70% dintre olteni sunt destul de interesați și foarte interesați de acest aspect, față de puțin peste 60% dintre participanții de la nivelul întregii țări.

Studiul „Sustenabilitate și responsabilitate socială”, a fost realizat în perioada 8–24 noiembrie 2025, prin metoda CAWI, pe un eșantion național de 1.970 de respondenți.  

Articol susținut de Distribuție Oltenia