De ce iti trebuie bon, pix si ce trebuie sa stii despre bariera ca sa iei un taxi pe aeroportul Otopeni

„Tot vorbind despre intrarea in Schengen, cu intrarea in Romania avem o problema…”, scrie ziaristul Luca Niculescu, pe contul lui de Facebook, dupa experienta traita pe aeroportul Otopeni in momentul in care cauta un taxi.

Iata mai jos povestea lui Luca Niculescu pe aeroportul Otopeni:

„Experienta traita. Cobori din avion la Otopeni si vrei un taxi. Mici afise lipite pe pereti te indeamna sa te duci la ghiseul de unde poti comanda masina. In fata ghiseului – un birou improvizat – se afla o lista cu toate companiile agreate. Sunt vreo 20. Practic, nu e mare diferenta intre ele, tarifele sunt cam aceleasi (in jur de 1 leu 40). Problema nu e lista, ci cele 15-20 de persoane care, ca si tine, vor un taxi. In spatele ghiseului se afla un tip enervat si obosit, care incearca uneori sa fie amabil, dar e depasit de situatie. Si cum sa nu fie, pentru ca procedura prin care faci rost de un taxi e epuizanta! Voi incerca sa o rezum : tu suni – de pe telefonul tau mobil – la o companie de taxi, acolo ti se da indicativul masinii care va veni sa te ia. Dupa ce ai facut rost de indicativ, trebuie sa il scrii pe un bon – pe care il pastrezi. Dupa care, dai indicativul tipului obosit de la ghiseu. El il noteaza pe o foaie, pe care se mai afla alte indicative, venite de la ceilalti pasageri care asteapta. Cand se aduna vreo 5,6,10 indicative pe foaie, functionarul obosit da un telefon la „bariera” (aflata la intrarea in aeroport), spune ce masini au voie sa urce, iar masinile respective vin in fata aeroportului ca sa isi ia pasagerii. Cam asta e schema.

Imaginati-va insa 20 de persoane in fata ghiseului aluia amarat, toti tipand in telefon dupa taxi, unii racnind catre tipul de la ghiseu (care tipa si el in semn de recunostinta) cersind pixuri unul de la altul (trebuie trecut indicativul pe bon, nu-i asa?), certandu-se pe cate un bon pe care omul de la ghiseu il distribuie cand poate, pentru ca pur si simplu e debordat. In plus, barbatul de la ghiseu se mai bate pe telefonul lui (da, are si el un telefon fix) si cu pasagerii care nu au mobil si au nevoie totusi de un taxi. Ei vor telefonul ca sa sune la o companie de taxi, el il vrea ca ca sa sune … la bariera, evident!

Se creeaza aliante si prietenii de moment intre cei care au nevoie de pix sau care au invatat de unde trebuie luate bonurile pretioase. Incerci sa prinzi privirea functionarului ca sa ii strecori printre dinti celebrul indicativ si sa FII SIGUR ca il noteaza pe foaie si, mai ales, ca il transmite la bariera (daca nu afla bariera ca vine taxiul dupa tine, mai ai de asteptat o tura). Si te uiti compatimitor la cei 3-4 straini rataciti, care au nevoie de taxi, nu inteleg nimic din vanzoleala din jurul ghiseului si intreaba intr-o engleza poticnita care e procedura. Ce sa le explici si lor despre bonuri, pixuri, indicative, bariera … esti deja satul si vrei taxiul tau!

Atmosfera e un fel de amestec de Ionesco si Ion Baiesu (nu imi dau seama de exemplu, de ce am avut nevoie de bon, nu mi l-a cerut nimeni), functionarul are rabufniri paterne fata de cate un turist strain, pe care vrea sa il ajute („Lasati-l si pe domnul sa dea telefon de la ghiseu, nu vedeti ca nu e de aici?) scena ar fi vesela, daca nu ar fi trista.

Inteleg ca noul sistem e in functiune de cateva saptamani si e o incercare de a rezolva prostia care se intampla inainte, cand in fata aeroportului stateau taxiurile prohibitive si dubioase iar cele cu tarif normal asteptau undeva la 300 de metri, de isi carau oamenii bagajele prin hartoape. Dar de ce trebuie rezolvata o problema creand altele? De ce nu putem gasi in fata aeroportului taxiuri la preturi decente, fara sa trecem prin acest sistem absurd de comanda? De ce am asteptat mai bine de o jumatate de ora de cand am iesit din aeroport si pana m-am urcat intr-un taxi?

Tot vorbind despre intrarea in Schengen, cu intrarea in Romania avem o problema …”