Sari direct la conținut

De ce îl investighează FBI-ul pe Hunter Biden: Afaceri în China și cu personaje condamnate pentru corupție

HotNews.ro
Hunter Biden, Foto: Profimedia Images
Hunter Biden, Foto: Profimedia Images

După lunile de acalmie de dinaintea alegerilor prezidențiale din Statele Unite, autoritățile federale americane investighează acum activ relațiile de afaceri ale lui Hunter Biden, a relatat o persoană cu cunoștințe despre anchetă, potrivit CNN.

Tatăl său, președintele ales Joe Biden, nu este implicat în investigație.

Însă acum că alegerile s-au încheiat, ancheta a intrat într-o nouă fază. Procurorii federali din Delaware, care colaborează cu fiscul american (IRS) și FBI-ul au început să emită citații și intervieveze persoane de interes, a declarat sursa CNN.

Ancheta a fost ținută secretă în ultimele luni din cauza liniilor directoare ale Departamentului de justiție care interzic acțiunile evidente care ar putea afecta alegerile, a spus sursa.

„Am aflat ieri pentru prima dată că Procuratura SUA din Delaware mi-a informat avocatul, tot ieri, că investighează situațiile mele fiscale. Iau această problemă foarte în serios dar sunt încrezător că o revizuire profesională și obiectivă a acestor chestiuni va demonstra că mi-am gestionat afacerile în mod legal și adecvat, cu ajutorul unor consilieri fiscali profesioniști”, a declarat Hunter Biden într-un comunicat.

Anchetatorii examinează multiple probleme financiare, inclusiv dacă Hunter Biden și asociații săi au încălcat legile fiscale și privind spălarea banilor în relațiile comerciale din țări străine, în principal China, potrivit a două persoane informate cu privire la anchetă.

Unele din tranzacții au implicat persoane despre care FBI consideră că au ridicat îngrijorări privind contraspionajul, o problemă comună atunci când se ocupă de afaceri chineze, potrivit unei alte surse.

Ancheta a început încă din 2018, înainte de sosirea lui William Barr în funcția de procuror general al SUA, au spus două persoane informate despre anchetă.

Investigația va testa imediat promisiunea lui Biden de a respecta independența Departamentului de Justiție.

Accentul pe China

Anchetatorii par să se concentreze asupra afacerilor lui Hunter Biden legate de China.

Unele dintre relațiile sale comerciale din China sunt cunoscute public datorită interviurilor și documentelor publicate în luna septembrie de către Comisia de finanțe și cea pentru securitate internă și afaceri guvernamentale din cadrul Senatului american.

După ce tatăl său a părăsit funcția de vicepreședinte în 2017, Hunter Biden a lucrat la încheierea unui acord cu CEFC China Energy pentru a investi în proiecte energetice din SUA, conform documentelor publicate de senatorii republicani.

Cel puțin unul din aspectele examinate de anchetatori este primirea în 2017 de către Hunter Biden a unui cadou sub forma unui diamant de 2,8 carate din partea fondatorul și fostului președinte CEFC Ye Jianming, după o întâlnire de afaceri din Miami.

În 2019, Biden a oferit un interviu revistei New Yorker, vorbind și despre primirea diamantului de la Ye. El a relatat atunci că s-a simțit inconfortabil să primească diamantul și că l-a dat altor asociați, nefiind la curent cu s-a întâmplat în continuare cu el.

„Știam că nu este o idee bună să îl iau. Simțeam că este ciudat”, a spus Hunter Biden în cadrul interviului din New Yorker.

Acesta a relatat de asemenea că tranzacția CEFC a căzut și că nu l-a considerat pe Ye un personaj dubios. Ulterior, autoritățile chineze l-au arestat pe Ye, pe fondul relatărilor din mass-media chineză privind acuzațiile de corupție împotriva sa.

În interviul acordat revistei, Hunter Biden a vorbit și despre problemele sale personale, inclusiv despre abuzul de substanțe și destrămarea căsătoriei sale.

Avocații fostei sale soții au afirmat în timpul procesului de divorț că Biden a primit un diamant despre care au sugerat că ar valora 80.000 de dolari. Hunter Biden le-a declarat însă jurnaliștilor că acesta ar valora de fapt în jur 10.000 de dolari.

Primirea unui astfel de cadou ar putea avea implicații fiscale potențiale pentru fiul președintelui ales, iar interviul său din New Yorker nu relatează modul în care a tratat problema ulterior.

Surse CNN afirmă că anchetatorii au analizat dacă Biden și-a raportat corect venitul în scopuri fiscale pe o perioadă mai lungă de timp. În timp ce diamantul a fost inițial parte a anchetei, nu este clar dacă acesta rămâne încă o parte centrală a investigației.

BHR Partners

Ulterior, Hunter Biden l-a reprezentat pentru scurt timp ca avocat pe Patrick Ho, un fost ministru al Hong Kong-ului care conducea o organizație susținută de CEFC.

Ho a fost condamnat în 2018 la trei ani de închisoare în SUA pentru plata a milioane de dolari sub formă de mită unor oficiali din Ciad și Uganda pentru ca aceștia să avantajeze proiectele energetice CEFC din țările lor.

Între timp acesta a fost eliberat și s-a întors în Hong Kong, potrivit avocatului său.

Anterior, Hunter Biden a fost implicat într-o afacere care a provocat îngrijorări în administrația lui Barack Obama și printre consilierii lui Joe Biden, pe atunci vicepreședinte, potrivit New Yorker.

În 2013, Hunter Biden s-a implicat alături de parteneri americani și chinezi în crearea unui fond de investiții numit BHR Partners care viza efectuarea de tranzacții în afara Chinei.

Hunter Biden a fost membru neplătit al consiliului de administrație al BHR și a primit participații la capitalul companiei după ce tatăl său a părăsit funcția, potrivit New Yorker.

REFERINȚĂ:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro