​De ce ne place atit de mult de Simona Halep: etica muncii

Nu sint un mare cunoscator de tenis, adversarul preferat e peretele scolii generale. Dar pot sa inteleg cind un om munceste de-i sar ochii din cap sau cind se lasa doar in nadejdea talentului / abilitatilor native. Si asta s-a vazut perfect luni seara, cind am urmarit in paralel meciul Simonei Halep si meciul de fotbal Romania – Grecia. Am inteles de ce ne place atit de mult Halep: pentru ca are o etica a muncii putin comuna in Romania. Si asta ne cistiga respectul.

Si e important ca tinara generatie sa vada ca asta e solutia corecta ca sa ajungi in elita, nu doar prin studii gen Spiru Haret, plagiate rusinoase ori alte solutii facile.

Despre etica muncii la Halep a vorbit in cunostinta de cauza Daren Cahill, un antrenor cotat intre primii din lume. El a vazut la lucru un profesionist, un om care isi intregeste talentul cu un efort sustinut, care munceste pina la ultima picatura de energie ca sa ajunga mai bun.

De altfel, senzatia pe care ti-o lasa orice meci al Simonei Halep e urmatoarea: chiar daca pierde, stii ca a facut tot ce era omeneste posibil, a luptat fara rest. Ca atare, nu te poti supara pe ea, indiferent de rezultat. Exact invers decit la echipa nationala de fotbal: simtim cu totii ca echipa mai avea ceva energie de stors, dar cumva si-a conservat-o. E exact ce simte si publicul.

Nu intimplator audientele pe HotNews.ro luni seara au stat asa: meciul Simonei Halep (unul din zecile de meciuri pe an) – 49.000 de vizualizari; meciul Romania – Grecia (meci decisiv) – 27.000 de vizualizari. Poate ca nu e un indicator fidel, dar simt cum respectul publicului balanseaza spre un profesionit desavirsit, in detrimentul unor fotbalisti priviti tot mai des ca niste tineri rasfatati de soarta si neatenti cu talentul dat de Dumnezeu (vezi cazuri de promisiuni niciodata onorate precum Torje, Maxim, Budescu, chiar si Marica ori Chiriches).

Revin la Simona Halep. Toti cei care o cunosc vorbesc cu maxima admiratie despre capacitatea ei de munca, de antrenamentele ei dure, dar mai ales despre cum isi joaca fiecare capat de sansa pe care o are.

Ea insasi a recunoscut ca a inteles multe dintr-o infringere la Australian Open, anul acesta, in fata Ekaterinei Makarova, la care face tot timpul referire. E unul dintre putinele meciuri in care Simona stie ca nu a dat totul pe teren. Meciul acela o obsedeaza, il aminteste ea insasi public deseori, intr-un soi de autoflagelare care ii serveste drept garantie ca nu va mai ceda niciodata fara lupta.

Ce face Simona Halep e rara avis intr-o societate obisnuita prea mult, uneori chiar resemnata, cu succesul rapid bazat pe minimul efort, pe fofilare, pe adoptarea solutiilor facile. Simona Halep e din alt aluat, si e demonstratia eficienta a teoriei ca talentul, dublat de efort, te transforma intr-un performer. Halep ne arata ca e gresit ceea ce vedem zilnic in jurul nostru, exemplele de impostura promovate de televiziuni, de scena politica, de sistemele corupte din educatie ori sanatate. Halep e un profesor mai bun pentru copiii nostri decit cohortele de absolventi de Spiru Haret pe care guvernul tocmai i-a recompensat cu recunoasterea diplomelor.