De ce nu s-a auzit Zelenski la începutul discursului din Parlament? Explicațiile oficialilor români
- Redactia Hotnews
Discursul susținut luni seară de Volodimir Zelenski în Parlamentul României a început cu probleme tehnice, primele câteva zeci de secunde din mesajul președintelui Ucrainei neputând fi auzite. Cine este de vină? Șeful departamentului din Camera Deputaților responsabil cu preluarea transmisiunii spune că a existat o „modificare de parametru” făcută cu scurt timp înainte de discurs.
Discursul lui Zelenski în Parlamentul României a fost transmis prin videoconferință, cu traducere simultană, în ședința plenurilor reunite de luni seară, de la ora 19.00. Începutul discursului lui Zelenski nu s-a auzit însă.
„O modificare de parametru făcută cu foarte scurt timp înainte”
Şeful Departamentului Centrul Dezvoltare Tehnologică din Camera Deputaţilor, Alexandru Tănase, a declarat, marți, că, începând cu ora 14.00, s-au făcut continuu teste, până la ora 18.50, când a existat o solicitare din partea partenerilor din Ucraina de a face o modificare în sistem, în sensul că s-a dorit inserarea unui material media, scrie News.ro. Este vorba despre videoclipul cu atrocitățile din Bucha proiectat de Zelenski în Parlamentul României.
- ”Ulterior, în timpul şedinţei, la momentul în care a fost necesară preluarea speech-ului preşedintelui Volodimir Zelenski, s-a descoperit că exista o modificare de parametru, făcută cu foarte scurt timp înainte.
- S-au efectuat în 20 de secunde toate modificările, ca discursul să fie transmis în plen şi traducerea să fie conformă, lucrând cu partea de emisie, în situaţia în care eram în acel moment”, a afirmat reprezentantul Camerei Deputaţilor.
El a spus că „crede” că această modificare a fost făcută din partea ucraineană.
„Vocea preşedintelui s-a suprapus peste canalul de traducere”
Tănase s-a referit şi la translatorul folosit pentru discursul preşedintelui Ucrainei, arătând că acesta este folosit şi de Ambasada Ucrainei.
- ”A avut discursul preşedintelui cu două ore înainte.
- În momentul în care s-a făcut acea modificare de parametru, în cadrul sistemului de transmisie, practic vocea preşedintelui s-a suprapus peste canalul de traducere”, a afirmat Alexandru Tănase.
El a spus că ”problema tehnică nu a fost din partea traducătorului, pentru că aceasta a fost configuraţia sistemului în momentul în care a început şedinţa”:
- ”Nu s-a intervenit la niciun canal din momentul pornirii emisiei (…).
- Singurele adaptări care s-au făcut, exclusiv pentru transmisia din sala de plen, a fost după ce am descoperit modul în care se făcea emisia.
- Începând de azi-noapte, împreună cu colegii mei, analizăm produsul acesta, nefiind nici noi mulţumiţi de el.
- În cazul în care punctual pentru problema aceasta o să avem un răspuns, sigur vi-l transmitem”.
Reprezentantul Camerei Deputaţilor a mai spus că, spre deosebire de alte parlamente unde a vorbit preşedintele ucrainean, la această transmisiune s-au folosit două canale de traducere, în timp ce în alte parlamente a vorbit în limba engleză.
Despre comunicarea cu partea ucraineană, în momentul discursului, Alexandru Tănase a spus că ”au încercat să îi contacteze, dar, ţinând cont de situaţia de acolo, e explicabil faptul că nu au putut răspunde”.
CITEȘTE ȘI:
- VIDEO Președintele Ucrainei, imagini cu masacrul de la Bucha, în Parlamentul României: Peste 300 de oameni au fost torturați și uciși / Ceaușescu nu putea fi convins de nimic, la fel cum în Rusia nu pot fi convinși de nimic
- VIDEO Ce nu s-a văzut la TV în timpul intervenției lui Zelenski în Parlamentul României cei care dau ordine criminale