Skip to content
Parteneriat – Revista CARIERE

De ce performanța nu înseamnă să forțezi mereu limitele. Lecții din CrossFit pentru carieră

Smile Media

Primele antrenamente de CrossFit le-a făcut în Malta, în garajul unei sportive de performanță, într-un spațiu echipat special pentru această disciplină. Pentru Iraida Paiuc, Brand and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria, experiența a reprezentat începutul unei pasiuni care, aproape patru ani mai târziu, i-a schimbat felul în care privește performanța, propriile limite și rolul echipei.

„Am început primele antrenamente de CrossFit în Malta, cu una dintre cele mai bune atlete din domeniu. Făceam ședințe individuale, one-to-one, în garajul ei, echipat cu tot ce era necesar pentru antrenamente. Acolo am descoperit un sport care avea să devină mult mai mult decât o activitate fizică”, spune Iraida Paiuc, într-un interviu pentru Revista CARIERE.

Pasiunea pentru mișcare a început încă din copilărie. Cu trei profesori de sport în familie, doi unchi și o mătușă, Iraida Paiuc a avut ocazia să încerce mai multe discipline. A început să schieze aproape în același timp în care a învățat să meargă, apoi a practicat gimnastica și atletismul. Totuși, consideră că pasiunea pentru mișcare nu a fost niciodată atât de puternică precum este de când a descoperit CrossFit-ul.

La început, mergea la sală de două sau trei ori pe săptămână. Treptat, antrenamentele au devenit parte din rutina sa, iar în prezent duminica este, de regulă, singura zi dedicată odihnei. Dincolo de combinația dintre forță, anduranță, exerciții cardiovasculare, gimnastică și mobilitate, ceea ce o atrage cel mai mult este comunitatea formată în jurul acestui sport.

După aproape patru ani de practică, beneficiile depășesc condiția fizică. CrossFit-ul i-a schimbat perspectiva asupra relației dintre efort, obiective și rezultate.

Dincolo de limite

Când a început să practice CrossFit, Iraida Paiuc și-a stabilit două obiective: să slăbească și să învețe să meargă în mâini. Primul i-a arătat că efortul fizic nu este suficient în absența unei alimentații potrivite, iar al doilea i-a oferit o măsură concretă a progresului. A ajuns să parcurgă 29 de pași în mâini, după ce, la început, simpla menținere a echilibrului în această poziție reprezenta o provocare.

Foto: arhivă personală

Experiența a ajutat-o să înțeleagă că rezultatele depind nu doar de efort, ci și de strategia aleasă, de perseverență și de oamenii care te susțin. A descoperit, totodată, că evoluția nu urmează întotdeauna un traseu previzibil. Există perioade în care progresul pare să stagneze, urmate de momente în care rezultatele devin vizibile.

„Cred că una dintre cele mai valoroase descoperiri a fost că limitele sunt, de multe ori, mai flexibile decât credem. Asta nu înseamnă că totul este posibil oricând sau că trebuie să forțezi lucrurile, ci că merită să nu te subestimezi înainte de a încerca.”

Citește mai mult pe www.revistacariere.ro

Parteneriat – Revista CARIERE