Sari direct la conținut

De ce propaganda rusească are succes în Găgăuzia / Foarte mulţi candidaţi pentru conducerea regiunii, mai degrabă agenți ai Rusiei – Maia Sandu

HotNews.ro
Maia Sandu, Foto: Gian Ehrenzeller / AP / Profimedia
Maia Sandu, Foto: Gian Ehrenzeller / AP / Profimedia

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, spune că foarte mulţi candidaţi la funcţia de başcan (lider regional) al Găgăuziei, regiunea semiautonomă a ţării, unde sunt alegeri duminică, sunt „mai degrabă agenţi ai Federaţiei Ruse decât politicieni care îşi doresc să lucreze pentru cetăţeni”. Ea consideră că propaganda rusească are succes în Găgăuzia pentru că locuitorii nu cunosc limba română şi insistă să fie pus în aplicare un program de învăţare a limbii române, pentru ca oamenii să se poată integra.

Maia Sandu a comentat miercuri seară, la Jurnal TV, încercarea recentă de a intra în Moldova a liderului republicii ruse Tatarstan, care voia să participe la o acţiune electorală în Găgăuzia, dar care nu a fost lăsat să intre pe teritoriul Republicii Moldova, fiind oprit pe aeroportul din Chişinău, ceea ce a generat tensiuni diplomatice cu Moscova, soldate cu expulzarea reciprocă a câte unui diplomat.

Rusia a expulzat un diplomat al Republicii Moldova şi interzice unor oficiali de la Chişinău intrarea pe teritoriul Federaţiei Ruse din cauza „declaraţiilor lor frecvente antiruseşti”.

Întrebată de ce în campania electorală din Găgăuzia se merge pe ideea de a face „sperietori” din Uniunea Europeană şi din guvernarea de la Chişinău, dar şi unde greşesc autorităţile în raport cu locuitorii regiunii, Maia Sandu a explicat:

  • „Lumea lor este lumea dominată probabil total de propaganda rusă, pentru că noi ne confruntăm cu această problemă şi în alte regiuni ale ţării, dar să nu uităm că în Autonomia Găgăuză oamenii nu vorbesc limba română.
  • Cei mai mulţi dintre ei nu înţeleg limba română, respectiv nu pot auzi un alt punct de vedere. Nu există conţinut în limba găgăuză şi cu limba găgăuză este o problemă acolo şi atunci singurele surse de informaţii sunt cele de la Moscova”.
  • „Eu insist de foarte mult timp pe programul de studiere al limbii române şi sper că în sfârşit Ministerul Educaţiei va lansa acest program. (…) Eu nu văd cum altfel oamenii se pot integra în societate dacă ei nu ne înţeleg, nu pot urmări emisiunile de la dumneavoastră sau emisiunile de la alte televiziuni”, a adăugat Maia Sandu.

Alegerea başcanului (guvernatorului) Găgăuziei va avea loc la 30 aprilie. Actualul lider al regiunii, Irina Vlah, a ocupat această funcţie două mandate la rând şi, în consecinţă, nu a mai putut candida. Opt candidaţi se confruntă pentru funcţia de başcan al Găgăuziei: Serghei Cimpoeş, Nicolai Dudoglo, Grigorii Uzun, Victor Petrov, Mihail Formuzal, Dmitri Croitor, Serghei Cernev şi Evghenia Guţul.

(Sursa: News.ro)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro