O întâmplare petrecută recent a născut un articol în Germania, care ar putea să fie citit și de politicienii din România. Dar e un exemplu care merită cunoscut și de noi, cetățenii.
- Minciunile, dezinformarea și teoriile conspiraționiste ar trebui combătute pur și simplu. Dacă o afirmație este mincinoasă, politicianul trebuie să o trateze ca atare. Nu se poate să acceptăm. Un recent episod din Germania a fost taxat dur.
- Au existat exemple de politicieni curajoși. Ei nu au stat să se menajeze când au auzit enormități. Iar articolul conține cazuri de curaj, pornind de la unul uluitor de lașitate
- Puteți deveni membru al HotNews Premium, dacă doriți să sprijiniți jurnalismul independent și -să nu ne ferim de cuvinte- dacă doriți susțineți o presă europeană.
Publicația germană FAZ arată, cu exemple din mai multe țări occidentale, ce fac greșit politicienii mainstream în lupta cu dezinformarea și cu populismul.
Michael Kretschmer este șefului guvernului din landul german Saxonia. În campania electorală dinaintea alegerilor statale din 2024, politicianul creștin-democrat a ajuns și în Neustadt, un orășel cu puțin peste 50.000 de locuitori. S-a întâlnit cu alegătorii în sediul primăriei. După o scurtă introducere a lui Kretschmer, alegătorii au fost invitați să vorbească.
Peste tot în lumea democrată, în orice campanie electorală, oamenii au prilejul să se întâlnească cu politicienii care le cer votul și să le spună direct ce-i preocupă. De obicei, discuțiile se învârtesc în jurul unor probleme reale – taxe și impozite, birocrație sau lipsa serviciilor publice de calitate.
„Problema CO2”
Nici la întâlnirea din sediul primăriei din Neustadt lucrurile nu s-au întâmplat altfel. Dar, la un moment dat, printre cei care au avut ceva de spus s-a numărat și o femeie în vârstă, care a strigat în sală: „Taxa pe CO2 este o infracțiune!”.
Mai departe, ea a explicat că a învățat la școală că toți oamenii au nevoie de dioxid de carbon pentru a trăi, dar acum guvernul vrea să interzică emisiile de CO2. „În curând nu va mai rămâne deloc CO2 și vom muri cu toții!”, a strigat femeia.
Ea se referea, desigur, la taxele plătite de companiile petroliere sau de furnizorii de gaze și care se regăsesc în prețul final plătit de consumatori.
Reacțiile din sală au fost împărțite. În timp ce unii s-au luat cu mâinile de cap, vizibil jenați de grozăvia auzită, alții au aplaudat. Dar au fost și participanți care și-au dorit să afle părerea politicianului creștin democrat despre „problema CO2”.
Ce a răspuns Michael Kretschmer? Că ceea ce a învățat la școală despre dioxid de carbon este puțin diferit, dar, sigur, se mai poate vorbi din nou despre acest subiect.
„Ajunge!”
Cum adică să mai vorbim despre CO2? Despre ce mai exact? – se întreabă autorul articolului din publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung din care am extras și exemplul de mai sus. „Nimeni nu i-a explicat clar și fără echivoc femeii ce absurditate totală spusese. Nimeni nu a îndrăznit să-și exprime nici cel mai mic dezacord”, scriu jurnaliștii germani.
Titlul articolului din FAZ se poate traduce în limba română prin „Ajunge!” sau „Până aici!” și abordează o problemă valabilă în toate țările în care populismul a urcat până la cer. Din SUA, Germania și Polonia, până în România, cele mai incredibile teorii ale conspirației se răspândesc cu viteză și tot mai mulți oameni ajung să le creadă.
Debitul Dunării a scăzut pentru că germanii și austriecii își păstrează apa pentru ei, în lacurile de acumulare de la propriile hidrocentrale. Este o teorie care circulă zilele acestea când autoritățile de la București nu știu ce să mai facă pentru a trece de această criză, care riscă să ne amenințe securitatea energetică a țării.
Canalul ucrainean Bâstroe ne-ar fura și el din apă pentru că ucrainenii l-au dragat în urmă cu doi ani. Mulți cred această teorie, deși „contrazice legile fizicii”, după cum spune directorul institutului de cercetare GeoEcomar, Adrian Stănică, într-un interviu pentru HotNews. Nu mai spun despre centrele de date, care și ele sunt vinovate de lipsa apei.
Proasta strategie a politicienilor
Dar problema pe care o ridică excelentul articol din FAZ nu este că aceste teorii ale conspirației există, ci că politicienii din partidele mainstream au ajuns să nu le mai contrazică. Din dorința de a câștiga cât mai mulți alegători, oameni care altfel nu ar susține niciodată asemenea gogomănii refuză să-i confrunte pe cei care le susțin.
Strategia este una foarte proastă, pentru că oamenii care cred că taxele pe poluare ne vor omorî nu-i vor vota niciodată pe cei pe care-i consideră responsabili de această „crimă”. În același timp, politicienii mainstream ajung să fie disprețuiți de proprii alegători.
Unul dintre cele mai elocvente exemple date de articolul din publicația germană este cel de la alegerile prezidențiale din Polonia din vara lui 2025.
Candidatul conservator a susținut fără dovezi că ucrainenii sunt o povară pentru asigurările sociale poloneze sau că Germania introduce în secret refugiați în Polonia. De asemenea, el a susținut că Poloniei i se va interzice consumul de carne din cauza Pactului Verde European, scrie FAZ.
Deși afirmațiile erau niște absurdități, guvernul condus de Tusk și care-l susținea pe contracandidatul lui Karol Nawrocki a redus beneficiile sociale pentru refugiații ucraineni și a anunțat planuri de a introduce controale la frontieră cu Germania. Cu o zi înainte de alegeri, Tusk a încercat chiar să profite de sentimentul anti-german, recomandând public alegătorilor să-l aleagă pe Rafal Trzaskowski, deoarece germanii și-ar „rupe limba” din cauza numelui său.
Efectul a fost acela că politicianul progresist (și primar al Varșoviei) și-a înstrăinat alegătorii. Unii care l-ar fi votat, nu s-au mai regăsit în el. Trzaskowski a pierdut alegerile la o diferență mică, iar analizele au arătat că un procent semnificativ din votanții partidului său au stat acasă, comparativ cu alegerile parlamentare din 2023.
Ce lecție ar trebui să învățăm de aici?
Lecția este una valabilă peste tot în țările democratice. Politicienii pro-europeni nu ar trebui să încerce să se pună bine cu alegătorii care preferă populismul, pentru că aceștia vor vota întotdeauna partidele populiste. Originalul este întotdeauna mai bun decât copia, chiar și în politică.
Poate și-a dat seama între timp și Marcel Ciolacu că atunci când a spus că „nu vrea ca Nicușor Dan să iasă președinte pentru că ar fi obligat să poarte fustă” nu a câștigat simpatia alegătorilor AUR sau SOS, ci dimpotrivă.
Apoi, minciunile, dezinformarea și teoriile conspiraționiste ar trebui combătute pur și simplu. Dacă o afirmație este mincinoasă, politicianul trebuie să o trateze ca atare.
Scena cu JohnMcCain: ”Nu, doamnă”
Tot în articolul din FAZ este invocat un exemplu pe care pur și simplu este extrem de dificil să-l mai găsești în zilele noastre. În alegerile prezidențiale americane din 2008, republicanul John McCain a candidat împotriva democratului Barack Obama. La o întâlnire cu alegătorii, o femeie i-a spus lui John McCain că nu are încredere în Barack Obama, pentru că citise că era arab.
McCain a clătinat din cap, a apucat microfonul și a spus răspicat: „Nu, doamnă. Este un om de familie și un cetățean decent, dar nu sunt fundamental de acord cu el în chestiuni cruciale. Despre asta este vorba”.
Nu am în minte în acest moment un politician român care să fie John McCain în zilele noastre. Presupun că nici dumneavoastră.
Jurnalistul Gabriel Bejan trimite în fiecare marți newsletterul „Rațiunea, înapoi!”. Dacă vreți să aflați contextul din spatele știrilor, puteți să vă abonați aici:
