De ce unii copii suferă pe termen lung când un părinte lipsește, iar alții cresc echilibrați? Lecția discretă din povestea lui Andi Moisescu

Adulții care au crescut fără un părinte vorbesc rar despre felul în care această absență i-a modelat. Unii au fost marcați vizibil, alții aproape deloc. Confesiunea recentă a omului de televiziune Andi Moisescu despre copilăria fără tată aduce în prim-plan o realitate despre care se vorbește mai puțin: nu toți copiii marcați de absența unui părinte devin adulți vulnerabili. Ce îi ajută pe unii să meargă mai departe fără ca această pierdere să îi definească?

În emisiunea Rețeaua de idoli, Andi Moisescu, 53 de ani, a vorbit deschis despre faptul că tatăl său a dispărut din viața lui când avea doar 4 ani și despre cum, la un moment dat, pierduse „și noțiunea de tată”. Nu a alergat după explicații și nici nu a forțat conversații, spune el.

„Despre tata nu știam mai nimic. Eu știam doar că era de profesie regizor și că lucrase când eram eu copil la Televiziunea Română, la secția maghiară. Am și avut câteva întâlniri cu tata, de care îmi amintesc foarte puțin pentru că aveam o vârstă foarte fragedă”, povestește Andi Moisescu.

Copilăria lui a avut și alte particularități. A fost crescut de bunici în primii ani, deoarece mama era foarte tânără și studentă când l-a născut. Viața i s-a reorganizat în jurul altor repere: unchiul care i-a devenit model și matematica – un teritoriu în care a descoperit sens, rigoare și direcție.

„Unchiul care m-a învățat matematică a umplut golul ăsta, i-am urmat și drumul, el reprezenta modelul patern pentru mine. Nu a fost bunicul care m-a crescut, ci unchiul meu. Ăsta e motivul pentru care m-am îndrăgostit de matematică și am făcut matematică fără să fie un efort pentru mine”, mărturisește Andi.

Citește continuarea articolului AICI.