De ce Vlad Alexandrescu nu i-a dat nici o sansa lui Dacian Ciolos sa-l pastreze in guvern

Vlad Alexandrescu si-a semnat de doua ori condamnarea la demitere. Prima data, prin managementul gresit al situatiei de la Opera, care a permis declansarea unui val de nationalism intr-un moment critic. A doua oara, prin managementul gresit al relatiei cu premierul Ciolos si cu guvernul in ansamblul sau. Cele doua esecuri manageriale nu pot inlatura meritele incontestabile ale mandatului sau. Doar ca un ministru e judecat dupa ultima sa performanta. Asa functioneaza politica, oricit de cinic ar suna.

Inteleg perfect energia depusa de sustinatorii lui Vlad Alexandrescu. Evident ca e frustrant sa vezi ca un om cu citeva rezultate palpabile pleaca din guvern, iar in urma sa ramin figuri controversate precum Adrian Curaj, Petre Toba ori Achimas Cadariu, care nu au lasat in urma lor mai nimic bun.

Cu riscul sa ii contrariez pe multi oameni de buna calitate, trebuie spus ca politica functioneaza dupa alte reguli decit societatea civila ori presa. In politica extrem de cinica zece rezultate bune nu te absolva de raspunderea politica pentru o eroare majora. In politica, mai mult decit oriunde, conteaza leadershipul. Or, Vlad Alexandrescu (un intelectual de cea mai buna calitate) a gresit decisiv in cele doua imprejurari descrise mai jos.

Cazul Opera Romana. A facut toate greselile posibile in citeva zile si a aprins un foc cu care nu te joci: nationalismul. De ce nu te joci cu asa ceva? Pentru ca vedem in Romania crescind inexorabil un val de nationalism pe multiple paliere (Dan Tapalaga le-a inventariat foarte bine aici), si nationalismul cultural este devastator pentru o natie. O stim din trecutul nostru recent, o vedem la vecinii nostri din Est, dar si din Vest. Mai ales ca scandalul de la Opera s-a suprapus peste derapajul PNL cu nominalizarea lui Marian Munteanu drept candidat la Primaria Bucuresti, iar cele doua evenimente disparate construiau o atmosfera irespirabila in Capitala.

A numit in prima faza un manager care s-a dovedit revansard (Tiberiu Soare), fara sa faca o analiza a impactului acestei numiri. Sub presiune publica, a balansat ca un pendul in extrema cealalta si l-a re-numit manager interimar pe George Calin, contestat puternic de cealalta tabara. Balansul puternic intre cele doua extreme a permis dezlantuirea unui conflict cu accente xenofobe si nationaliste care a dus Romania pe prima pagina a presei culturale din toata lumea.

Intre timp, a facut alte citeva erori de pozitionare si de comunicare. A dat vina pentru numirea lui Soare pe consilierul sau, apoi a spus intr-un interviu la RFI ca „Opera nu moare” fara balerinii Johan Kobborg si Alina Cojocaru, a reusit sa radicalizeze toate partile implicate in conflict. De la un moment dat a fost evident ca nu mai poate gestiona situatia, iar mediator a devenit vicepremierul Vasile Dincu.

A urmat a doua eroare, gestionarea relatiei cu premierul si cu guvernul. La cererea premierului, ministrul Alexandrescu si-a anuntat pe Facebook demisia. A revenit si a pus conditii legate de continuarea reformelor sale, ba chiar a revenit si a refuzat sa mai demisioneze. Deja lucrurile aratau straniu, comportamentul sau facea guvernul sa para sat fara ciini, un fel de club de sueta. Dincolo de orgoliul sau de intelectual, razgindirea ridica semne de intrebare legate de un calcul privind o eventuala implicare viitoare in politica.

Iar lovitura decisiva a venit sub forma unei scrisori adresate membrilor GDS (cel putin 50), care s-a scurs in presa. Paranteza: sigur ca momentul a fost unul neplacut pentru Vlad Alexandrescu si pentru GDS, dar doar un naiv isi poate inchipui ca un document cu potential politic exploziv poate ramine confidential cind e vazut de peste 50 de oameni. E pur si simplu uimitor ca Vlad Alexandrescu chiar a mizat pe confidentialitatea demersului sau.

Ei bine, in aceasta scrisoare Vlad Alexandrescu vorbeste despre cel putin doua momente cu potential politic exploziv: un telefon de intimidare de la un alt ministru in chestiunea proiectului imobiliar de la ASE, precum si „adversitate rece” din partea unor ministri vizati de legislatia anti-plagiat. HotNews.ro (si, probabil, si alte institutii de presa) a cerut de la ministrul Alexandrescu numele acelor ministri asupra caruia planau aceste acuze grave. Dar ministrul nu a vrut sa le faca publice, invocind „solidaritatea cu echipa guvernamentala”.

Exact aici e cheia situatiei: pastrind secrete aceste nume, Vlad Alexandrescu a facut sa planeze asupra tuturor colegilor sai ministri suspiciuni. E complet necolegial; pur si simplu nu mai poti face parte dintr-o echipa cind te comporti in acest mod.

Revocarea din functie nu mai era doar o optiune pentru Dacian Ciolos, ci o obligatie.

Mai ales ca Ciolos a ales sa respecte optiunea aceluiasi Vlad Alexandrescu pentru succesiunea in scaunul ministerial si in continuarea reformelor, si anume Corina Suteu.

Asa se incheie o drama care nu ar fi trebuit sa aiba loc. Nu foloseste nimanui scandalul de la Opera, care cred ca va fi greu de stins pentru Corina Suteu. Si nu foloseste nimanui faptul ca Vlad Alexandrescu a ales sa dea o lovitura de baros la temelia premierului Dacian Ciolos, care nu are decit o vina: ca a permis perpetuarea acestei situatii pentru prea mult timp si ca a comunicat prost in tot acest timp.

Odata cu instalarea Corinei Suteu la Ministerul Culturii cred ca avem garantia ca multele reforme corecte incepute de Vlad Alexandrescu vor continua. Si mai cred ca guvernul trebuie sa se concentreze pe temele esentiale ale momentului, cu toata presiunea politica infernala exercitata asupra lui: educatia si sanatatea. Altfel, Romania se indreapta inexorabil spre o catastrofa sociala si demografica ce ne va exploda in fata in citiva ani. Dar asta e o alta discutie, pentru alt moment.