De teama unui nou „impeachment”, Trump îi mobilizează pe republicani: „Dacă nu câștigăm noi alegerile, vor găsi un motiv”
Președintele Donald Trump le-a vorbit republicanilor din Camera Reprezentanților timp de peste o oră, marți, în cadrul unei întâlniri la Kennedy Center, atingând o gamă largă de subiecte, inclusiv politica fiscală și de asistență medicală, participarea sportivilor transgender la disciplinele feminine, situația de la frontieră și infracționalitatea, potrivit NBC News.
În cadrul întrevederii, președintele republican al SUA și-a îndemnat partidul să se mobilizeze pentru câștigarea alegerilor de la jumătatea mandatului, din 2026, spunând că altfel riscă să treacă printr-o nouă procedură de „impeachment” (punere sub acuzare).
„Trebuie să câștigați alegerile de la jumătatea mandatului, pentru că dacă nu câștigăm noi alegerile de la jumătatea mandatului, pur și simplu va fi… adică, vor găsi un motiv să mă pună sub acuzare”, a avertizat Donald Trump. „Voi fi pus sub acuzare”, a adăugat liderul republican.
Trump, pus sub acuzare de Cameră de două ori
Donald Trump este singurul președinte din istoria Statelor Unite care a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanților de două ori, însă niciuna dintre proceduri nu a dus la destituirea din funcție.
În ianuarie 2021, cu câteva zile înainte de a-și încheia oficial primul mandat prezidențial, Camera Reprezentanților l-a pus sub acuzare pentru „incitare la insurecție”, după violențele de la Capitoliu. Ulterior, Senatul l-a achitat.
În decembrie 2019, Camera Reprezentanților îl pusese sub acuzare pentru abuz de putere și obstrucționarea Congresului, pe fondul acuzațiilor că a folosit pârghii guvernamentale pentru a solicita implicarea Ucrainei în campania electorală americană prin investigații care să îi discrediteze rivalii politici democrați, potrivit The New York Times. Trump a fost achitat de Senat și atunci.
Înaintea lui Trump, doar doi președinți mai fuseseră puși sub acuzare de Camera Reprezentanților, Andrew Johnson, în 1868, și Bill Clinton, în 1998. Amândoi au fost achitați de Senat, unde este nevoie de o majoritate de două treimi pentru condamnare și, implicit, înlăturarea din funcție.
